Primarul general al Bucurestiului, Adriean Videanu, a anuntat ieri ca investitiile pentru reabilitarea infrastructurii rutiere a Capitalei vor crea -reale probleme- in derularea traficului, municipalitatea si Politia Rutiera cautand, la ora actuala, rute alternative pentru soferi.
-In privinta investitiilor suntem cu motoarele pornite. Am avertizat si recunosc public ca va fi o perioada de doi ani de zile extrem de dificila pentru traficul bucurestean. Dar cautam rute alternative pentru a asigura un trafic cat de cat fluent in Bucuresti-, a precizat Videanu.
Acesta a mai adaugat ca -specialistii Directiei Transporturi si cei de la Politia Rutiera lucreaza la un proiect de devieri de trafic si stabilirea unor artere cu sensuri unice. Acest studiu va fi finalizat pana la data inceperii lucrarilor si va fi anuntat public-.
Potrivit reprezentantilor Primariei Generale, primele santiere se vor deschide in jurul datei de 15 martie 2006, insa numai daca vremea va permite acest lucru.
Astfel, in a doua decada a lunii martie se vor relua lucrarile de refacere a opt bulevarde principale, incepute anul trecut si nefinalizate, precum Piata Charles de Gaulle, Bulevardul Poligrafiei, Calea 13 Septembrie, Splaiul Independentei, Bulevardul Tudor Vladimirescu (inchis traficului momentan), Bulevardul Geniului, 11 Iunie si soseaua Chitilei. Mai mult, la finele lui martie vor fi demarate si lucrarile de reabilitare a Podului Grant.
-Lucrarile de refacere a Podului Grant incep pe 25 martie si se vor finaliza in luna noiembrie. Traficul va fi inchis partial, in aceasta perioada circulandu-se pe un singur sens in functie de evolutia lucrarilor-, a declarat Elena Ghineraru, directorul Administratiei Strazilor din cadrul municipalitatii.
De asemenea, din vara vor incepe si lucrarile de refacere a 113 bulevarde principale, cat si cele de constructie a pasajelor de la Basarab si intersectia Doamna Ghica cu soseaua Colentina si pentru 22 de parcaje subterane in zona centrala a Bucurestiului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















