
Misiune încheiată cu succes pentru medicii de la Fundeni plecați, ieri, pe viscol, la Craiova pentru o prelevare de organe. Corneea, rinichii și ficatul prelevate au ajuns în cele din urmă la București, iar noaptea trecută avut loc și transplantul.
„Operația a fost, ca majoritatea operațiilor de transplant hepatic, foarte dificilă. Ficatul a ajuns la timp, în aceste condiții de intemperii. A fost nevoie de contribuția mai multor factori ca echipa de prelevare să ajungă la timp la spital”, a spus, la Digi24, Irinel Popescu (foto), șeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul Fundeni. „În aceste condiții de intemperii, există obstacole în ce privește accesul la anumite spitale și, invers, trimiterea sau intervalul de timp în care echipa poate să ajunga cu organul, care e determinant, de altfel. Dacă depășește o anumită limită, nu se mai poate folosi organul. Mulțumesc celor care au contribuit la timp la ajungerea acestui organ în Institutul Fundeni. Aici echipele de transplantare sunt pregatite și își continuă programul în mod normal”, a adăugat Irinel Popescu. Operația de prelevare de organe a durat aproape trei ore. „Operația a decurs în condiții obișnuite, în ciuda celor de afară. Acum, ficatul și rinichii vor merge la Institutul Clinic Fundeni”, a spus medicul primar Leonard David. Medicii s-au urcat într-o ambulanță specială care i-a transportat înapoi la București. Un echipaj de poliție i-a însoțit permanent. „Problema a fost a transportului, a condițiilor meteo și, practic, echipa de la București merită tot respectul nostru pentru faptul că au îndurat aceste condiții și au venit să recolteze”, a spus Bogdan Fănuță, directorul Spitalul Județean Craiova.
Medicii de la Institutul Fundeni din Capitală porniseră, sâmbătă dimineață, spre Craiova. Pe drum însă ambulanța în care erau s-a defectat. În ajutorul lor au fost trimise mai multe echipaje de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Olt și Dolj.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















