Prefectura Capitalei deschide, miercuri, trei puncte de lucru pentru eliberarea pașapoartelor, în sectoarele 1, 5 și 6, iar unitatea din strada Nicolae Iorga nr. 27 își încetează activitatea.
În cele trei puncte de lucru care vor fi deschise, începând de miercuri, de către Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple din cadrul Prefecturii Capitalei, pot fi depuse cereri de eliberare a pașapoartelor simple electronice pentru cetățenii români cu domiciliul în România sau de înlocuire a celor expirate, indiferent de vârstă, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Cele trei puncte de lucru sunt în Piața Amzei nr. 13, din Sectorul 1, în strada Constantin Miculescu nr. 14-16, din Sectorul 5 și pe ªoseaua Virtuții nr. 1-3, din Sectorul 6. Acestea vor avea program de lucru de luni până vineri, între orele 8.30 și 16.30.
Eliberarea pașapoartelor se va face la sediul sau punctul de lucru la care a fost depusă cererea, cu excepția situațiilor în care solicitantul optează, la momentul depunerii cererii, pentru eliberarea acestuia la sediul altui serviciu de pașapoarte ori a unui oficiu consular român din străinătate, au precizat sursele citate.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















