Copiii cu dizabilități au cele mai mici șanse să beneficieze de educație, sănătate și protecție, ei fiind printre cei mai expuși la violență, abuz, exploatare și neglijare, mai ales dacă sunt izolați în instituții din cauza stigmatului social și a costurilor financiare, arată un raport UNICEF.
Raportul „Starea Copiilor Lumii 2013 – Copiii cu dizabilități“, prezentat marți de UNICEF, arată că, la nivel internațional, există puține date în ceea ce privește numărul exact al copiilor cu dizabilități, tipurile de dizabilități pe care le au și modul în care acestea le afectează viața.
„Puține guverne au un ghid eficient pentru alocarea resurselor pentru a sprijini copiii cu dizabilități și familiile lor. O estimare globală din anul 2004 arată că 93 de milioane de copii – sau unul din 20 de copii cu vârsta până la 14 ani – au o dizabilitate moderată sau severă“, se arată în documentul citat.
UNICEF notează că minorii cu dizabilități au cele mai mici șanse să beneficieze de educație, sănătate și protecție, iar cei din familii sărace au șanse reduse să meargă la școala din comunitate sau să beneficieze de servicii de sănătate.
„Copiii care trăiesc în sărăcie și au o dizabilitate au șanse și mai mici să beneficieze de aceste drepturi fundamentale. Genul este o cauză importantă de discriminare – fetele cu dizabilități au șanse mai mici decât băieții să primească hrană adecvată și îngrijire. Din nefericire, pentru mulți copii cu dizabilități, excluziunea începe din primele zile de viață, atunci când ei rămân fără certificat de naștere. Dacă «nu există» oficial, ei nu pot beneficia de serviciile sociale și de protecția legală, care sunt cruciale pentru supraviețuirea și dezvoltarea lor. Marginalizarea crește odată cu discriminarea“, se subliniază în raport. Potrivit documentului citat, familiile care au copii cu dizabilități se confruntă cu costuri de trai mai ridicate decât restul și pierd oportunități de a obține venituri.
Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a declarat, marți, că în ultimii 20 de ani reformele intense din domeniul social, al sănătății și al educației și schimbarea de atitudine au îmbunătățit semnificativ viața copiilor cu dizabilități.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















