
România, împreună cu întreaga Europă, va cunoaște o creștere semnificativă a temperaturilor în anii ce urmează. Concluzia aparține unui raport realizat de Agenția Europeană de Mediu privind schimbările climatice.
Raportul, intitulat „Schimbările climatice, impact și vulnerabilitate în Europa“, citat de ziare.com, prognozează o creștere a temperaturii medii și scăderea nivelului precipitațiilor în estul Europei.
„Este de așteptat să apară temperaturi extreme, care vor avea un impact puternic asupra Europei Centrale și de Est. Împreună cu reducerea precipitațiilor din timpul verii, acestea vor crește riscul apariției secetei și, de asemenea, vor determina mărirea consumului de energie. Se preconizează că vor crește și intensitatea și frecvența inundațiilor, datorită creșterii precipitațiilor din timpul iernii. De asemenea, riscul incendiilor de pădure se va mări“, avertizează raportul.
Autorii au stabilit ca temperatura medie a solului în ultima decadă, 2002-2011, este mai mare cu 1,3 grade Celsius față de perioada pre-industrială, ceea se înseamnă că a fost cea mai fierbinte perioada din istoria Europei. Ei preconizează că se va ajunge ca în perioada 2071-2100 temperatura solului să crească cu încă 2,5-4 grade Celsius. Cele mai mari creșteri de temperatura se vor manifesta pentru estul și nordul Europei în lunile de iarnă, în timp ce sudul Europei va fi afectat vara. Se preconizează că valurile de canicula să apară mai des și să țină mai mult în secolul 21.
„Durată, frecvență și intensitatea valurilor de canicula vor crește în viitor. Aceasta ar putea determina o creștere substanțială a mortalității în următorii zeci de ani, mai ales în cadrul grupurilor vulnerabile, mai ales dacă nu se iau măsuri de prevedere“, se arată în raport. Autorii reamintesc că zeci de mii de oameni au murit în Europa în urma temperaturilor extreme din vara anului 2003.
Cei mai afectați de caniculă vor fi locuitorii marilor orașe. Pentru a preveni efectele dramatice ale creșterii temperaturilor, autoritățile ar trebui să aibă în vedere noi politici privind arhitectura urbană, managementul urban și o îmbunătățire a infrastructurii verzi, mai spun autorii raportului.
Un alt efect al schimbărilor climatice va fi exacerbarea vulnerabilităților socio-economice ale țărilor europene. Există diferențe semnificative în ce privește capacitatea economică, tehnica și instituțională de a face față și de adaptare la schimbările climatice.
Când acestea se manifestă în regiuni cu capacitate de adaptare scăzută, consecințele pot fi grave. Dezechilibrele socio-economice dintre țările UE vor fi aprofundate, astfel încât vor afecta negativ coeziunea teritorială a Europei.
Raportul „Schimbările climatice, impact și vulnerabilitate în Europa“ a fost realizat de peste 50 de cercetători din mai multe agenții europene.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















