Home Social Videanu – dispus să investească în modernizarea CET-urilor banii din certificatele CO2

Videanu – dispus să investească în modernizarea CET-urilor banii din certificatele CO2

DISTRIBUIŢI

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, ieri, că una dintre variantele pentru refacerea sistemului de producție și furnizare a energiei termice este reabilitarea CET-urilor cu banii care ar urma să provină din vånzarea de către Guvern a certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Potrivit acestuia, în momentul de față nu s-a discutat despre eventualitatea unui transfer de propietate al CET-urilor de la autoritățile locale la ministerul Economiei. La råndul său, secretarul de stat în MAI, Liviu Grădinaru, a declarat, ieri, că oficialii instituției sale au pregătit toate variantele de lucru în ceea ce privește compensarea de la buget a prețului la energia termică, deși acestea vor fi anunțate după ce vor fi discutate cu premierul Emil Boc. „Soluțiile sunt pentru discuția cu premierul, MAI este pregătit cu toate variantele de lucru. După ce le discutăm cu primul-ministru, care ne poate convoca oricånd, o să vi le transmitem“, a adăugat Grădinaru. În opinia sa, ordonanța de Guvern 36/2006, prin care se acordau compensări de preț la combustibil cu participare de la bugetul de stat de maximum 45% din prețul combustibilului și de la bugetele locale de minim 10%, nu va abrogată. „Nu cred că va fi abrogată pentru că noi avem două variante de lucru pe care o să le prezentăm primului ministru și care sunt structurate pe două paliere. Un palier este pregătirea pentru sezonul rece 2010-2011, iar un palier pentru retehnologizare, care se va face într-un interval de 12-24 de luni, în funcție de soluția aleasă pentru fiecare localitate în parte“, a adăugat oficialul MAI. Pe de altă parte, acesta a mai susținut faptul că în ultimele patru luni, MAI a adunat date pentru a face analize, urmånd ca pe baza acestora să aibă loc restructurarea din temelii a sistemului de termoficare, care să-i perimtă acestuia să se întrețină singur.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.