Pirateria cu ouă de dinozaur acționează în România și există rețele conturate în acest sens, în special în zona Hațeg, a declarat ieri, la Târgu Mureș, la conferința internațională „Preocupări recente în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural“, prof.univ.dr. Vlad Codrea, de la Universitatea „“Babeș-Bolyai“„ (UBB) din Cluj Napoca.
„Se mai naște un fenomen care nu ține nici de muzeologie, nici de știința fundamentală, este vorba de piraterie de data aceasta. Pirateria funcționează în România și rețelele sunt conturate, din când în când din media mai apar unii care au fost găsiți cu relicve. Ziariștii de la Formula AS au reușit să meargă în Hațeg și să ia legătura cu pirații de fosile. Mai mult decât atât, au și cumpărat câteva ouă pe care apoi le-au adus la Cluj pentru a se convinge că sunt autentice. Sunt autentice și le-au și donat universității noastre. Nu au costat foarte mult, la prima mână cred că 10 milioane de lei vechi au dat pe ele. Este un fenomen periculos care merge în pași, pentru că prețul lor crește pe măsură ce merge spre Vest. Au un preț în Transilvania, alt preț la Budapesta, alt preț la Viena și tot așa până ajung foarte departe“, a declarat profesorul Vlad Codrea, citat de Agerpres.
Potrivit profesorului, zona în care acționează căutătorii de fosile are un statut protejat, având denumirea de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, care nu este protejată sau supravegheată și astfel oricine poate să meargă acolo și să colecteze.
„Mai mult decât atât, și eu am dat de urma acestor vânători de fosile, care nu sunt absolvenți de geologie, nu sunt nici biologi, dar care sunt extrem de eficienți. Să știți că găsesc locuri de te și miri de unde apar. Ceea ce arată o pricepere nativă, de bază. Fiind localnici se pot strecura. Nu poți să transformi o zonă de dimensiunile acestea într-o zonă supravegheată polițienește eficient“, a subliniat Vlad Codrea, recunoscut pentru cercetările sale în privința ouălor de dinozaur.
Potrivit profesorului, pirații de fosile afectează patrimoniul național întrucât „aceste fosile sunt practic irecuperabile, iar o astfel de piesă odată plecată, e dusă de pe teritoriul României și alta nu se regenerează“.
„O specie periclitată se poate regenera dacă rămân câțiva indivizi, pe când fosilele sunt unice, aici este problema. Odată duse în altă parte, ele sunt lipsite de valoarea științifică contextuală a locului de proveniență, ele se vând cu specificarea că sunt ouă de dinozaur și nu că provin din Hațeg sau din altă parte. Este fără doar și poate o pierdere pentru partea științifică“, a subliniat Codrea.
Profesorul clujean a arătat că fenomenul este cunoscut în rândul autorităților, însă nu poate fi împiedicat atât timp cât nu există rangeri plătiți pentru protejarea zonei.
Potrivit acestuia, pirații s-au focalizat pe ouă bine fosilizate și bine mineralizate care nu necesită o mare tehnologie în sensul conservării ouălor de dinozaur prin cofrarea lor în materiale speciale.
Prof.univ.dr. Vlad Codrea a precizat că toată această problemă pleacă, în primul rând, de la un deficit de educație.
„Atât timp cât nu vom reuși să educăm mai mult poporul român, nu vom avea nici respectul cuvenit – că e vorba de dinozauri, de plante rare și așa mai departe. Degeaba putem să transformăm țara într-o imensă rezervație, dacă educație nu e, nimic nu e“, a precizat profesorul.
Codrea a precizat că în ciuda cercetărilor și a descoperirii unor cuiburi mari de ouă de dinozaur, cercetătorii clujeni în colaborare cu colegi de-ai lor din SUA și Belgia nu au reușit încă să recupereze ouă care conțin embrioni.
„Se caută embrionii. Nu am reușit să reperăm ouă cu embrioni (…) S-au făcut analize de microspcopie electronică de mare rezoluție. Am reușit să identificăm zone care surprind formarea osteodermelor în pielea dinozaurului încă aflat în ou. Practic nu avem embrionul, însă avem urmele acestor osteoderme. ?ê?£i pe baza lor părerea noastră este că ele au fost depuse de dinozauri sau ropozi, așadar nu de habrozauri. Este vorba de dinozauri din grupul brontozaurilor, cu gâtul și coada lungi, care au aceste osteoderme pe suprafața tegumentului“, a susținut profesorul Codrea.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















