Zeci de arădeni vor fi executați silit după ce au beneficiat ilegal de ajutoare pentru încălzirea locuinței, în urma unor informații false date autorităților privind veniturile câștigate, peste 7.000 de dosare urmând să fie verificate în următoarea perioadă.
Primăria Arad a repartizat 20 de asistenți sociali pentru a verifica dosare ale beneficiarilor de ajutoare pentru încălzirea locuinței acordate în sezonul rece 2011/2012, urmând să fie făcute peste 7.000 de anchete sociale.
Până în prezent, au fost verificate 1.400 de dosare, iar în cazul a 60 dintre beneficiari au fost găsite nereguli.
"În urma confruntării declarațiilor pe proprie răspundere date de către beneficiari cu informațiile din fișele fiscale ale acestora, s-au constatat nereguli, unii declarând venituri mai mici decât realizau. În alte cazuri, beneficiarii au declarat un număr mai mare de membri de familie, iar alții nici nu locuiau la adresele indicate", a declarat șeful Serviciului de prestații sociale din cadrul Primăriei Arad, Cezar Jancă.
Conform sursei citate, persoanele găsite cu nereguli au beneficiat lunar de ajutoare cuprinse între câteva zeci și câteva sute de lei. Reprezentanții Primăriei estimează că în urma anchetelor vor descoperite sute de astfel de situații.
"Vom recupera prejudiciile prin executarea silită a celor în cauză. Suma totală va fi cunoscută abia la finalul anchetelor sociale, care vor fi gata prin septembrie, având în vedere numărul mare de anchete sociale care vor fi efectuate", a spus Jancă.
În 2011, asistenții sociali locali au depistat doar câteva cazuri de acest fel, însă atunci au fost verificate, prin sondaj, numai trei la sută din numărul total al dosarelor.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















