Actoria de publicitate nu e prostitutie

Chelner in Filantropica lui Nicolae Caranfil, prezentatorul emisiunii Loto Zodiac de la Prima Tv, hot in piesa -Viitorul e maculatura-, Ovidiu Niculescu, actor la Teatrul Mic, a fost la un moment dat si un sot neiubitor de telenovele intr-o reclama de mare succes la bere. La 28 de ani a trecut prin -castinguri peste castinguri-. Pe unele le-a luat, cele mai putine bineinteles, dar pe cele mai multe nu. -Culmea, cand iei un casting te miri mai tare ca atunci cand nu-l iei-. De ce? Habar nu are !

– Cum decurg castingurile?

Problema la noi cu castingul e foarte incurcata si complicata, pentru ca cei care trebuie sa aleaga la castingurile astea sunt fixati in niste clisee. Si atunci toate reclamele devin clasice: la un sapun am nevoie de o fata frumoasa, care sa arate bine, la un parfum barbatesc am nevoie de un baiat frumos, si tot asa, numai clisee.

Noi, actorii tineri, trebuie sa facem reclame si pentru bani, si pentru imagine, si pentru experienta. Asa ca ne ducem la castinguri peste castinguri, unele le luam, cele mai putine bineinteles, cele mai multe nu le luam, din ce cauze, habar nu am. Culmea, cand iei un casting te miri mai tare ca atunci cand nu-l iei. Ceea ce e frustrant nu numai la castingurile pentru reclama, dar si la cele pentru filme e ca regizorul nu e de fata, ceea ce te enerveaza ca actor, pentru ca ma intalnesc cu un fost coleg de-al meu din scoala, care lucreaza intr-o agentie si face castingul, si zice: -Stai acolo, Ovidiu, stanga, dreapta, profil, hai noroc, cum o mai duci, poate iei reclama asta-, zice el. Eu zic: -Doamne ajuta! Ca am nevoie sa-mi platesc datorille-. Asa sunt castingurile, mai lipseste sa tinem in mana si un numar asa, ca la Auschwitz sau ca la Politie. Cateodata tii si un numar, ca regizorii straini care vin sa faca reclame nu stiu cine esti, oricat de cunoscut ai fi sau nu. Dupa care stai si astepti acasa, daca te suna, bine, daca nu te suna, zici: -Fir-ar sa fie, asta e!-, mai ies o data cu prietenii in oras, mai beau o bere si-mi trece. Alta chestie frustranta la casting este ca in general noi avem poze la diferite agentii, dar poti sa ai o poza de cand erai mai slab si te trezesti ca ti se spune: -Aoleu, dar nu mai arati ca in poza asta, te-ai ingrasat, unde-i barba asta frumoasa si stufoasa, ca aveam nevoie sa fii Burebista aici- si zici: -Domne, nu pot sa stau o viata ca in pozele astea-, eventual si intepenit cum esti in poza.

– Cum ai luat rolul in reclama in care ai aparut?

– Am fost la casting, dar nu ma asteptam sa-l iau. Dar dupa ce iei reclama incepe calvarul discutarii contractului, care la noi, fiind foarte aproape de turci, este cu targuiala. Si in general, daca te uiti in orice fel de contract pe care il semnezi, si la reclame, si la filme, si peste tot unde colaborezi ca actor, obligatiile tale pe 20 de pagini, iar obligatia lor e una singura: sa te plateasca, si nici aia nu se intampla la termen de obicei. Am fost o data sa discut un contract, nu conteaza la ce agentie, nu conteaza la ce reclama, si, ma rog, era vorba de o suma de bani destul de micuta, eu ma codeam, dar aveam datorii mari, trebuia sa le platesc, ce sa fac? Stii cum e, te strange stomacul. Si apare cate un tip, asa cu morga, care zice: -Uite, am lucruri importante sa-ti spun-. El de fapt e de varsta ta, dar pozitia pe care o are ii da intaietate si tu stai intr-un scaunel ca un copil in clasa I si ti-e frica sa nu-ti ia cravata rosie de pionier. Ei, si tipul mi-a zis: -Asta e suma!-, destul de micuta, dupa care zice: -Iarta-ma putin, trebuie sa plec, am ceva de discutat- si m-a lasat singur in incapere. Eu ma gandeam, ce sa fac, cum sa impart banii, astia la intretinere, astia la telefonul fix, astia la telefonul mobil, al dracului telefon mobil, de-oi mai vorbi la el vreodata, doar o sa dau apeluri, dar nu pot sa dau apeluri ca o sa zica lumea ca sunt sarantoc. Si tot asa pana ce s-a intors tipul si mi-a zis: -Am o veste buna si o veste rea!- Aoleu, zic in gand, sa vezi ca nici atat n-o sa-mi dea. Si zice: -Uite vestea rea e ca nu o sa fie atatia bani cat am zis initial-. Eu m-am dezumflat in momentul ala ca o minge de pe plaja de la Mamaia, asta noua si frumoasa si curata, intepata de palmieri. Si zice: -O sa fie mai multi bani!- Faza la care prima reactie pe care am avut-o a fost: -Domnule, m-am indragostit de dumeneavoastra. Lasati-ma sa va pup!- Asta e, sunt si momente frumoase, dar, in orice caz, traim intr-o mare tensiune. Inainte era mai usor, nu se faceau reclame, doar cateva voci, cum era o reclama inainte la Govora si la Baile Felix si la Baile Herculane, nu era nici o problema. Dar acum, asta e, trebuie sa te descurci intr-un fel.

– La castingul pentru rolul din -Filantropica- tot asa a fost?

– Filmul lui Nae? Eu sunt un mare admirator al lui Nae Caranfil, pentru ca el incearca sa fie total, isi scrie si regizeaza scenariile, care sunt foarte actuale, foarte la moment, spre deosebire de alti regizori importanti care, din pacate, au ramas fixati intr-o anumita etapa.

Nae m-a chemat si pe mine la o proba pentru -Filantropica-, pentru rolul unui chelner. Mie imi plac foarte tare personajele astea de compozitie si un actor are nevoie ca regizorul sa aiba incredere in el. Nu sunt de acord si nici unui actor nu-i plac regizorii care vin si spun: -Fa doi pasi la stanga, doi pasi in fata, ridica mana si acum tipa tare: -Mama!- Trebuie sa ai si sentimentul ca si tu creezi ceva.

– Nae ti-a dat libertatea de care vorbesti?

– Da. Eu i-am propus, si i-a placut foarte tare, ca personajul asta sa fie mai sasait, sa-i iasa gusa in afara, am cazut impreuna de acord sa am parul un pic grizonat si cu costumul mai stramt. La filme, cei din figuratie ma chemau sa-mi comande cate o Cola, ca nu faceau diferenta intre mine si chelnerii adevarati de acolo. Impreuna cu Nae m-am simtit extraordinar, pentru ca a fost primul regizor de film care mi-a dat sansa sa evoluez. Nu m-a fixat in imaginea cu care a venit el de acasa. Si asta cred ca e lucrul cel mai important la un regizor si e lucrul pe care Nae il intelege foarte bine. Ca un film se construieste datorita ideilor pe care le are regizorul si ceea ce vrea sa faca el, dar trebuie sa lucrezi si cu actorul, poate el iti da ceva foarte bun. Andrei Serban spunea la un moment dat despre Gheoghe Dinica, fiind intrebat de ce ii place sa lucreze cu Banica: -Imi place sa lucrez cu Banica pentru ca eu ii dau o indicatie si el vine cu trei solutii la indicatia aia, de unde eu pot sa-mi aleg-. Asa e, din cauza asta a fost extraordinar.

– Tu ce fel de scenarii scrii?

– Scriu scenarii, am scris cateva piese, cochetez cu treaba asta, dar am fost foarte timid. Prima data am scris o piesa in doua personaje, Balaurul se cheama, care-i povestea ultimelor ore din viata unui cuplu inainte sa se desparta. Am vrut sa montez eu piesa asta. Am fost sa vorbesc cu colega mea Mihaela Radescu si ea prima oara, neincrezatoare, nu i-am spus ca am scris-o eu, i-am zis ca am luat-o de pe Internet, de la un dramaturg sud-american, Carlos Alfons i-am zis ca e numele. -Nu am auzit-, mi-a zis ea. -Crede-ma pe cuvant, e foarte cunoscut in toata America Latina-, -Dar nu l-am gasit pe Internet-. -Nu ai stiut pe ce site sa cauti, eu l-am gasit, stai linistita-, -Pai drepturi de autor-, -Nici un drept de autor, ne da voie-. Si am repetat piesa si inainte de premiera, piesa s-a jucat si trebuie sa se mai joace in toamna la Green Hours, la Teatrul Luni, cu Mihaela Radescu si cu Marius Capota, i-am spus ca piesa e scrisa de mine. A fost un soc, dar a iesit bine. Am invitat o gramada de lume la spectacol, multora le-a placut, nu e o chestie de lauda, dar ma tin de ceea ce am spus mai devreme, sunt foarte la moment cu ceea ce scriu.

– Care-i reactia actorilor din vechea garda fata de actorii care fac reclame?

– Unii dintre actorii din generatia mai veche, care au prins vremurile cand se faceau 28-30 de filme la Buftea, au o atitudine extraordinara fata de noi, altii mai putin. Pe vremea aceea, erai talentat, nu erai talentat, te trageau de ureche ca trebuia sa-si faca planul de la partid. Acum se fac doua-trei filme pe an. Acum e concurenta, dar pe vremea aia nu exista concurenta. Unii dintre ei ne privesc cu intelegere ca vad ce vremuri grele sunt, mai ales cand esti tanar. Daca esti angajat intr-un teatru si daca nu esti din Bucuresti, nu mai vine statul sa-ti dea casa. Foarte multi colegi de ai mei, care-s talentati, stau prin cabine sau platesc din salariul de la teatru o chirie si vin nemancati la repetitii. Nu prea poti sa fii talentat cand ai stomacul gol si nu vezi decat hamburgeri de jur-imprejur. Sunt altii insa care merg pe principiul ca ei sunt profesionisti, au facut zeci de filme si se uita de sus si ne dispretuiesc ca facem reclame. Din ce sa traiesti? Daca s-ar face 28 de filme ca inainte si n-as prinde sa fac nici filmele alea, atunci m-as lasa de meserie, as zice ca nu sunt talentat. Toti actorii din lume fac reclame, indiferent cat de cunoscuti au fost sau sunt. Am avut de curand o discutie cu un mare actor al nostru, care spunea ca e un fel de prostitutie sa faci reclame, dar eu l-am contrazis. Toata lumea stie ce situatie infioratoare e in teatru cu salariile si atunci trebuie sa o faci si pe asta. Oricum e parte din meseria ta sa faci reclame, tot actor esti. Si Robert de Niro a facut reclame de mic, inainte de a fi Robert de Niro, pentru ca nu s-a nascut Robert de Niro din prima.