-Un nou aliat, care si doreste acest lucru, in Europa- – acesta este titlul articolului publicat la 10 noiembrie in -New York Times-, sub semnatura redutabilului Robert Kaplan. Aceste insemnari pornesc de la starea de impas intervenita in relatiile dintre America si Europa de Vest, pe de o parte, si de la politica predominant proamericana a Romaniei, pe de alta parte. Articolul lui Kaplan are meritul sa abordeze cu subtilitate tensiunile dintre americani si vest-europeni pe baza unui material didactic, sa-l numim asa, nou si neasteptat – evolutiile din Romania si, intr-o masura mai mica, si din Bulgaria. Diferentele spornice dintre vest-europeni si americani nu sunt solubile pe termen scurt si mediu. Recenta pledoarie pentru America si polemica decapanta cu antiamericanii de toate orientarile, datorata lui Jean-Francois Revel, cunoscutul autor francez, in cartea sa recenta -Obsesia antiamericana- sau intr-o replica-eseu la fel de briliant al celui mai proeminent intelectual militant al administratiei Schroder, fostul ministru al culturii si actualul redactor-sef al -Zeit–ului, Michael Naumann, sunt doar ultimele dovezi produse intr-un contencios tot mai greu de disimulat. Revel, cu vechea sa faconda si convingerile omului de dreapta, crede ca antiamericanii sunt de fapt antiliberali si antisemiti, ecologisti prefacuti, -gauchistes- ratati sau comunisti scapatati, in criza de identitate, care prefera sa arunce toate problemele Europei – somaj, politici sociale falimentare, bugete de inarmare reduse si in general neputinta vest-europenilor – pe seama unei Americi mai viguroase decat oricand. (…) Naumann, in schimb, cu armamentul postideologic din dotarea stangii germane si cu mai multa rigoare decat stralucire, ii acuza pe americani, in penultimul numar al revistei -Die Zeit-, de aroganta si unilateralism, de folosirea mijloacelor false intr-o cauza buna, ofensiva antiterorista, de abuzuri militariste si aroganta virtutii in numele valorilor imperiului binelui. -Imperiul binelui- este de altfel titlul articolului lui Michael Naumann. Este adevarat, politica reala ii divide chiar si pe vest-europeni intre ei, pana si pe laburistii lui Tony Blair de social-democratii lui Gerhard Schroder, cand ei privesc spre America. Dar Romania nu este nici Franta, nici Germania. Mircea Geoana, ministrul roman de externe, citat de Kaplan in articolul din -New York Times-, i-ar fi spus omologului sau francez: -Cand Romania va avea cateva decenii de prosperitate in spate precum Franta, atunci chiar ne vom permite luxul sa nu ne mai sinchisim de SUA, pornind de la premisa ca, orice s-ar intampla, americanii ne stau alaturi-. Social-democratii lui Ion Iliescu si Adrian Nastase au optat pentru axa romano-americana si pentru ca derapajele evolutiilor politice in Ucraina sau Rusia ar putea fi resimtite de aceasta Romanie vulnerabila, in care la tara vezi inca doar carute trase de cai – observa acelasi Kaplan. Oarecum pe tacute, dar in forta, Romania a intrat in sfera de influenta americana inainte de a intra in NATO si in Uniunea Europeana, singurele organizatii pentru care si-a depus oficial candidatura si a caror umbrela formala ofera garantii credibile de securitate militara si economica pe termen lung. Decizia aceasta plina de promisiuni este de fapt – crede americanul Robert Kaplan – un risc calculat, avand in vedere sansele ascendentei puteri americane in anii care urmeaza. Deficitul de transparenta al acestei decizii si al contextului in care ea poate sa devina realitate face deja obiectul unei ingrijorari relative. Sa nu fie un fel de picatura chinezeasca, cu eficacitate americana!
Emil Hurezeanu, pentru Deutsche Welle
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
