Home Special Americanii au cheltuit 24,5 miliarde de dolari pe DVD-uri si casete video

Americanii au cheltuit 24,5 miliarde de dolari pe DVD-uri si casete video

DISTRIBUIŢI

Vanzarile de DVD-uri au inregistrat, in 2004, o crestere-record pentru al cincilea an consecutiv pe piata americana, insa numarul de playere achizitionate de populatie si-a incetinit avansul. Astfel, americanii au cheltuit, anul trecut, nici mai mult, nici mai putin de 21,2 miliarde de dolari pentru achizitionarea si inchirierea de DVD-uri si 3,3 miliarde de dolari pentru casete video, conform unui raport al Digital Entertainment Group, realizat cu ocazia International Consumer Electronics Show, care s-a desfasurat la Las Vegas.

Sumele obtinute din vanzarile de DVD-uri pe piata americana au crescut, in 2004, cu 33%, fata de anul precedent, atingand la valoarea de 15,5 miliarde de dolari. In plus, americanii au cheltuit 5,7 miliarde de dolari pe inchirierea de DVD-uri. Aceleasi cifre sunt raportate si de studiourile de la Hollywood, care mizeaza pe vanzarile de DVD-uri si veniturile din inchirieri pentru a contrabalansa bugetele uriase alocate productiilor cinematografice.

Americanii au dat 458 milioane de dolari pe… -Shrek 2-

Valoarea incasarilor a fost stimulata de titluri indelung asteptate, precum filmul de animatie -Shrek 2-, produs de DreamWorks Animation SKG Inc. Acesta a fost, de altfel, cel mai vandut DVD al anului trecut, cu incasari de 458 milioane de dolari in Statele Unite. -Succesul inregistrat de <Shrek 2> dovedeste ca apetitul publicului fata de filmele urmarite acasa creste inca puternic si constant-, a apreciat Kelly Sooter, director al diviziei DreamWorks de home video.

Din punct de vedere al incasarilor obtinute in 2004, -Shrek 2- este urmat de -The lord of the rings – The return of the king-, -The passion of the Christ-, -Star Wars Trilogy-, -Harry Potter and the Prisoner of Azkaban-,-Spider-Man 2-, -Lion King-, -Brother Bear-, -Elf- si -The Matrix Revolutions-.

Un alt factor care a ajutat vanzarile de DVD-uri anul trecut a fost lansarea pe acest suport a unor emisiuni de televiziune. Aceasta categorie de produse a inregistrat incasari de doua miliarde de dolari, consemnand o crestere anuala de peste 10%, potrivit unui reprezentant al companiei Universal Studios Home Entertainment. Acesta a mai aratat ca Universal s-a bucurat de o majorare de 400% a vanzarilor in 2004, dupa ce a lansat pe DVD titluri precum -Miami Vice- sau -The Munsters-.

Rata de crestere va scadea

Totusi, un studiu realizat de firma de consultanta PricewaterhouseCoopers preconizeaza ca rata anuala de crestere a vanzarilor de DVD-uri va incetini de la 23%, in 2003, la 7%, in 2008.

Aceasta comparativ cu avansul ametitor de 250% consemnat in 1999, cand posibilitatea de a urmari acasa programe tv sau productii cinematografice la calitatea oferita de discurile digitale era inca extrem de noua pe piata. -Formatul se gaseste deja de cativa ani pe piata, iar oamenii au ajuns in stadiul in care si-au cumparat majoritatea titlurilor pe care si le doreau-, considera Peter Winkler, reprezentant al PricewaterhouseCoopers. In plus, numarul americanilor care isi cumpara primele playere DVD pare a fi in scadere dupa ultimii ani de crestere exploziva a mai aratat Winkler.

80% din casele din SUA vor avea DVD playere

La sfarsitul anului trecut, 83 milioane de camine americane detineau un player DVD, fata de 75 de milioane cu un an in urma, conform datelor furnizate PricewaterhouseCoopers.

Astfel, in prezent, in casele americanilor se gasesc peste 127 milioane de DVD playere, incluzand set-top-urile si DVD playerele portabile, sistemele Home-Theater-in-a-Box, sistemele TV/DVD si DVD/VCR.

Aproximativ 45% din posesorii americani de DVD-uri spun ca detin doua sau mai multe DVD playere. Digital Entertainment Group estimeaza ca peste 80% din gospodariile americane vor fi dotate cu cel putin un DVD player, pana la sfarsitul anului 2005.

Peste 110 tari au fost prezente la targul CES

International Consumer Electronics Show, sau targul CES, care s-a desfasurat, recent, la Las Vegas, a inregistrat aproape 140.000 de vizitatori, public interesat nu doar de electronicele de larg consum, dar si de anumite industrii conexe cum sunt cele de calcul, divertisment, domeniul retelelor ori tehnologiile broadband.

CES este organizat de Consumer Electronics Association. In cadrul targului au fost prezenti expozanti din peste 110 tari, printre acestia numarandu-se producatori, dezvoltatori si furnizori de hardware, software, operatori wireless, furnizori de servicii CATV, dar si de produse si servicii aditionale. International Consumer Electronics Show 2005 a gazduit mai mult de 100 de prezentari si conferinte referitoare la tendinte, strategii si oportunitati de afaceri in toate aceste domenii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.