Animale și plante care rezistă în Valea Morții prin adaptări uimitoare

Deșerturile, cele mai uscate locuri de pe pământ, nu dau șanse de supraviețuire foarte multor specii de animale și plante, din cauza condițiilor precare și a lipsei umidității și a precipitațiilor. Valea Morții, care este situată în California și face parte din Deșertul Mohave, este o depresiune aridă, cu extrem de puține precipitații pe an și cu temperaturi care trec și de 50 de grade Celsius (la umbră). Totodată, solul este foarte încarcat cu sare, iar vântul este puternic, condițiile menționate impiedicând multe plante și animale să trăiască aici. Cu toate acestea, există câteva exemplare care „se încăpătânează“ să facă față mediului extrem de ostil din Valea Morții, iar Mental Floss a scos în evidență o parte dintre ele.

?ê?£obolanul cangur care nu bea niciodată apă

Ca multe alte animale care trăiesc în zone cu temperaturi foarte ridicate, șobolanul cangur este activ mai mult noaptea, ziua dormind sub pământ. Acesta are însă și o adaptare ieșită din comun la mediul înconjurător sărac în precipitații și anume nu bea niciodată apă! Nu bea apă nu pentru că nu are de unde ci pentru că nici nu are nevoie. ?ê?£obolanul cangur are niște organe speciale în interiorul nasului care îi permit să absoarbă umezeala direct din aer, iar rinichii, foarte eficienți, îl țin hidratat pe tot parcursul vieții. Mai mult, acesta este atât de bine adaptat la climatul uscat încât și dacă ar trăi în captivitate ani întregi tot ar refuza să bea apă.

Specii de pești care trăiesc pe uscat

Deși în Valea Morții nu există întinderi mari de apă, ci cel mult bălți de 1-2 metri diametru, aici există mai multe specii de pești numite „pupfish“, adaptate la condițiile vitrege ale deșertului. Sunt pești colorați, asemănători sardinelor, care supraviețuiesc bând cantități mari de apă pe care le stochează pe o perioadă lungă de timp ce poate atinge și câteva luni. Iar ca să nu fie afectați de sarea din ea, care poate fi și în cantități duble față de cea din apa de mare, acești pești au un organism care le permite să elimine surplusul de sodiu. Ei se confruntă însă cu probleme de câteva decenii încoace, de când fermierii au început să foreze pentru a stoarce și puținele resurse de apă din această depresiune, ceea ce a dus la scăderea numărului de bălți și, implicit, la amenințarea cu dispariția a unor specii rare de pești. Specia numită de specialiști „Devils Hole pupfish“ a ajuns aproape de extincție în anul 2006, când numărul reprezentanților acestei specii a scăzut sub 40. Ulterior, un cazinou din Las Vegas a transferat mai mulți astfel de pesti în acvariile lui, ceea ce a dus la salvarea speciei.

Tufa pitică a păcălit deșertul

Solul din Valea Mortii este atât de sărat încât ar ucide aproape orice vegetație, însă o tufă pitică a reușit să „păcălească“ acest mediu: absoarbe sarea odată cu apa, iar în sezonul de inflorire, care se întinde anual din ianuarie până în aprilie, aceasta elimină sodiul prin frunzele ei, astfel că ajunge să devină argintie din verde, culoare care o ajută și să reflecte mai bine razele solare pe care le folosește la maxim.

Geococcyx californianus

Geococcyx californianus este o specie de pasăre, cunoscută și dintr-o serie de desene animate, ale cărei personaje principale sunt o astfel de pasăre și un coiot. În Valea Morții pot fi văzute mai multe astfel de păsări, ele fiind și atracția principală a zonei. Turiștii care ajung la centrul pentru vizitatori din cadrul Parcului National Valea Morții pot admira aceste păsări prin ferestre mari, iar angajații parcului emit adesea și sunetul caracteristic păsării din desenul animat – „meep, meep!“, pentru încântarea și mai mare a publicului și îndeosebi a copiilor. Exemplarele care fac parte din specia Geococcyx californianus, rezidente ale parcului, se folosesc de viteza mare pe care o pot atinge pentru a vâna soareci, insecte, șerpi și, în plus, sunt și foarte șirete – au învățat de-a lungul anilor că unele păsări mai mici se lovesc de geamurile mari de la care turiștii admiră valea, astfel că stau la pândă până când cade câte una, amețită, pe care o devorează sub ochii privitorilor.

Broasca țestoasă de deșert care stă nemișcată 90 la sută din viață

Această broască evită cât poate de mult căldura. Mai exact, iarna hibernează, iar vara stă în cea mai mare parte a timpului în vizuină, ceea ce înseamnă că în 90% din viața ei nu se mișcă mai deloc. Broasca țestoasă de deșert iese la suprafață doar când plouă, iar atunci își face provizii: mănâncă plante cât mai multe și sapă gropi pentru a colecta apă. Însă cea mai importantă adaptare a ei la zona aridă este legată de vezica urinară. Aceasta, spre deosebire de cea a multor animale, permite broaștei să reabsoarbă apă din ea în loc să o elimine, astfel că o broască țestoasă de deșert poate supraviețui circa un an fără să consume apă proaspătă.

Vulturul curcan

Acești vulturi, care se hrănesc cu animale aflate în proces de descompunere, se folosesc de un sistem rar pentru a se răcori: urinează pe propriile picioare. Iar urina nu numai că răcorește sângele care circulă prin picioarele lor, dar acționează și ca un dezinfectant, îndepărtând orice germen sau bacterie, astfel că vulturii rămân hidratați și sănătoși pe tot parcursul vieții.

Diverse specii de flori sălbatice

În ciuda uscăciunii din sol, din când în când Valea Morții are parte de milioane de flori sălbatice, impresionante prin colorit și forme. Semințele acestora sunt învelite într-un strat ca de ceară, care le protejează de căldura extremă, iar când plouă suficient pentru ca acest strat să fie indepărtat semințele dau naștere la flori care temporar transformă peisajul într-unul foarte plăcut vederii ce uimește orice turist. Mulți oameni vin special pentru spectacolul vizual oferit o dată pe an de florile sălbatice.

Iepurele cu coadă neagră care consumă cactuși

Deși numele vorbește despre coada lui neagră, iepurele se deosebește prin urechile sale impresionant de lungi care au aprocimativ 18 centimetri. Urechile foarte mari îl ajută să își regleze temperatura corpului în condițiile de caldură puternică în care supraviețuiește. În plus, acesta mai are o adaptare care îl protejează de mediul adesea ucigător pentru multe alte specii de animale: în timpul lunilor de vară, el consumă foarte mulți cactuși și multe ierburi pentru a se menține hidratat, adesea cantități de câteva ori mai mari decat greutatea lui.

Irina Popescu