Numărul cererilor de finanțare conforme depuse la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) până în prezent a ajuns la aproape 140.000, însumând solicitări de peste 17 miliarde euro, fonduri europene nerambursabile, a anunțat marți instituția.
Raportat la alocarea de 10 miliarde euro, pentru întreaga perioadă de implementare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, interesul pentru fonduri nerambursabile pentru investiții în agricultură, înregistrat până în acest moment, reprezintă 175%.
Față de numărul cererilor de finanțare depuse până la sfârșitul anului 2011, solicitările au crescut cu 68%. Pentru măsurile de investiții gestionate de APDRP, în 2012 au fost depuse 40.375 proiecte, pentru care s-au solicitat 2,163 miliarde de euro.
"Concluzia evidentă a analizei solicitărilor de fonduri europene este că apetitul pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală a românilor este din ce în ce mai mare. Dacă la început, în 2007, exista o reticență în a face investiții în agricultură, astăzi situația este cu totul alta: cererea a depășit cu mult alocările pe măsuri. Alocarea inițială pentru PNDR reprezintă azi doar 57% din nevoia de investiții în agricultură și dezvoltare rurală", a declarat într-un comunicat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.
Cea mai accesată măsură de investiții a fost 112 – "Instalarea tinerilor fermieri". Numărul cererilor depuse este de 22.493, însumând 629,9 milioane euro, ceea ce reprezintă 189% față de 331,8 milioane euro, suma alocată pentru perioada 2007-2013.
Cele mai multe dintre proiectele tinerilor fermieri prevăd investiții mixte (culturi vegetale și creșterea animalelor), fiind urmate de proiecte care vizează investiții în culturi de câmp.
O altă măsură de investiții accesată este 312 – "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi". În total, cele 9.499 cereri de finanțare conforme depuse, echivalentul a 1,3 miliarde euro, reprezintă 252% față de suma alocată.
În ceea ce privește Măsura 121- "Modernizarea exploatațiilor agricole", numărul total al cererilor de finanțare depuse este de 7.224, iar valoarea fondurilor nerambursabile solicitate este de 2,78 miliarde euro.
Nevoia de finanțare a potențialilor beneficiari pentru a investi în creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere – Măsura 123 și Schemele de Ajutor de Stat aferente – se ridică la 2,147 miliarde de euro, pentru care au fost depuse un total de 2.483 proiecte.
Investițiile prin Măsura 123 vizează construirea spațiilor pentru depozitare (nutrețuri, cereale, cartofi) dotate cu uscătoare sau aparatură de laborator, construirea spațiilor pentru procesare (ciuperci, cereale, ulei etc.) sau a morilor de făină.
Un alt domeniu solicitat este încurajarea activităților turistice. Pentru investiții prin Măsura 313, finanțarea europeană solicitată de cei 3.703 potențiali beneficiari se ridică la 570 de milioane de euro.
Pentru Măsura 125 – "Investiții pentru îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii și silviculturii", alocarea de 537 milioane euro a fost de asemenea depășită. Totalul de 1.701 proiecte depuse au o valoare eligibilă nerambursabilă de 1,78 miliarde euro, procentual însemnând 333% față de alocarea din PNDR.
În ceea ce privește Măsura 322 – "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale", fondurile alocate acesteia, în valoare de 1,72 miliarde euro reprezintă doar 22,6% din solicitări. În total, pentru această măsură s-au depus 3.225 de cereri de finanțare a căror valoare eligibilă nerambursabilă este de 7,6 miliarde euro. Alocarea financiară a fost epuizată încă din anul 2009.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















