Primarul general al Bucurestilor va aproba autorizatiile de constructie, cu avizul primarilor de sector, in cazul cladirilor amplasate pe terenurile care depasesc limita administrativ-teritoriala a unui sector si cele care se realizeaza in extravilan. Avizul Ministerului Culturii si Cultelor va fi necesar pentru lucrarile de constructii reprezentand monumente istorice, dupa cum au stabilit deputatii si senatorii, la dezbaterea textelor in divergenta din Ordonanta de Urgenta 5/2002, care modifica un articol din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii. Initial, deputatii aprobasera ordonanta, iar senatorii o respinsesera, ceea ce a dus la mediere. Comisia de mediere nu a ajuns la nici un acord, plenul Parlamentului fiind singurul care putea solutiona aceasta situatie. Parlamentarii au optat si pentru un text al Senatului, stabilind ca actul normativ are caracter ordinar si au exprimat votul final asupra legii de aprobare a Ordonantei de Urgenta 5/2002.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















