Potrivit unui comunicat al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) la sfarşitul lunii martie 2007 numărul total de vehicule înmatriculate în Romania a fost de 4.176.391. Datorită numărului mare de înmatriculări parcul naţional auto a avut o creştere de 1,74% faţă de primele trei luni ale anului trecut. Cele mai importante modificări în acest domeniu au fost făcute în judeţul Ilfov (12,63%), urmat de Bucureşti (2,97%), judeţul Ialomiţa (2,12%) şi Timiş (2,16). În 19 judeţe ale ţării creşterea parcului auto a fost între unu şi doi la sută. Sub unu la sută au avut judeţele Sălaj cu 0,06%, Covasna şi Harghita fiecare cu 0,02%. În decurs de trei luni au fost înmatriculate 68953 de vehicule noi cu 9506 mai multe decat în perioada similară a anului 2006. În topul mărcilor înscrise în circulaţie se află Dacia cu 6570 de unităţi, Renault (2165), Volkswagen (2019), Skoda (2007), Opel (1223) şi Ford (1181). Cele mai puţine înmatriculări s-au făcut la mărcile Audi cu un număr de 365 de unităţi, Mercedes Benz (294), BMW (275), Fiat (238), Peugeot (175) şi Seat (124).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















