Andras Bitay, ungur get-beget din Bucurestii Noi, a stiut de la bun inceput ce a vrut: grafica publicitara. Nu are modele, nu are idoli la care sa se inchine in advertising. Iubeste doar lucrurile frumoase, oriunde, oricum si oricat. Un truditor in -epoca de piatra-, cum numeste el stadiul in care se afla publicitatea romaneasca, a amenajat carciumi, a ilustrat nenumarate CD-uri si casete, a avut chiar si o aventura de doi ani cu cotidianul -ProSport-, caruia i-a dat o identitate grafica cu care acesta se mandreste si acum.
– Cum ai trecut de la presa scrisa la advertising?
– Nu este chiar asa. Intrebarea ar fi cum am trecut de la advertising la presa scrisa. Pentru ca pe vremea aceea lucram la agentia Young & Rubicam, iar atunci cand a venit proiectul pentru cotidianul -ProSport-, s-a dat un concurs intern. Am facut ce am facut, lor le-a placut si m-au luat sa lucrez pentru -ProSport-.
– De ce nu ai ramas la -ProSport-?
– Pentru ca a intervenit o rutina. O data ce faci formatul ziarului, nu prea mai ai ce sa faci la el, faci mereu cam acelasi lucru. Mondialele sunt o data la patru ani si doar atunci poti spune ca ai intr-adevar de lucru.
– Care a fost primul contact cu publicitatea?
– Dupa ce am terminat facultatea, mi-am facut o firma de creatie cu un prieten. Facultatea am terminat-o in 1991 (Academia de Arte Plastice sectia design – n.r.), la care am dat examen de cinci ori pana sa intru. Asa era pe vremea comunismului, erau doar cateva locuri – sapte, opt – in cel mai fericit caz, pile tot atatea, asa ca dadeai ani in sir, de cate cinci-sase ori, pana te luau profesorii la ochi, vedeau ca esti bun si-ti asteptai randul. Dadeam cand la Cluj, cand la Bucuresti. Eu, de fapt, am vrut sa fac grafica, nu design, dar daca n-am avut loc… In facultate am facut design pentru orice: tractoare, casetofoane, coperte de carte etc. Teoretic, facultatea e de patru ani, dar, venind revolutia, am mai stat un an in facultate, ca sa ma pregatesc in grafica publicitara.
– Imediat dupa revolutie te-ai gandit sa faci publicitate?
– Am intuit ca publicitatea va fi de mare viitor. Sigur, putem vorbi de publicitate cu adevarat abia din *95-*96. Ma refer aici la ce inseamna un poster, o coperta, o ilustratie… nu ma gandeam neaparat la grafica din publicitate, asa cum o intelegem noi astazi. Nu cred ca stiam atunci ce este publicitatea cu adevarat. In sfarsit, m-am decis sa-mi fac firma cu un prieten. A fost mai mult o joaca. Faceam de toate: faceam si pe zugravii, autocolantele le taiam cu cutter-ul, am amenajat foarte multe carciumi, le-am decorat, le-am dat fata, le-am facut pliante, am facut-o si pe copywriter-ii dar le-am conceput si slogane. Toate acestea pe bani putini. Am facut foarte multe coperte de casete, de CD-uri, cand era pirateria in toi. Nu vorbesc de cele care apareau cu drepturi de autor. Chiar monopolizasem intr-o vreme piata. Am facut coperte pentru Timpuri Noi, Sarmalele Reci, dar cea mai frumoasa a fost cea a primului CD de jazz romanesc scos de Anca Parghel.
– Si ce ati facut cu firma, ati dat faliment?
– Nu, nu am dat faliment, doar ca am fost asociat cu cine nu trebuie.
– Dupa ce ai -inmormantat- firma, ce ai facut?
– Dupa ce am inmormantat firma, am ajuns in agentia Young & Rubicam, unde am ramas cateva luni. Am lucrat pentru iaurtul Danone, un client al agentiei Y&R. A fost foarte haios, fiindca pe vremea aceea nu era tehnica de acum. Faceam storyboard-uri cu stop-cadru pe televizor. Cand nu mi-a mai placut, am plecat la -ProSport- si de acolo la Scala Thompson Communications. Aici imi place foarte mult ceea ce fac.
– Ai vreun model in publicitatea romaneasca sau in cea de afara?
– Nu, nu am modele. Nu pot sa spun ca-mi place un tip anume. Aceasta e o lume in schimbare deocamdata. Daca vad un lucru frumos care-mi place, nici nu ma uit la cine l-a facut. Fiecare creativ se dezvolta in felul lui. E adevarat ca as lucra o vreme intr-o agentie din afara. Insa afara nu te poti duce asa usor, caci e o alta cultura acolo, si nu te poti adresa cu poante romanesti unui suedez. Aici nu e vorba de tehnica, ci e vorba de cum gandesti. Acum, depinde de la om la om, unii se adapteaza, altii nu. Mie-mi place sa lucrez unde lucrez, la Scala Thompson.
– Ti se ofera libertatea pe care o vrei in ceea ce faci?
– Publicitatea din Romania e inca in epoca de piatra, hai, cu putina indulgenta, sa zicem in cea de bronz. Noi o sa murim si or sa vina altii dupa noi care vor schimba ceva. Noi nici politic nu stam bine, cu atat mai putin economic. Si atunci ce publicitate sa vrei in tara asta? Abia acum se formeaza. Toata lumea invata. Cine imi spune mie in tara asta ca stie publicitate, sa ma ierte Dumnezeu… Nu poti sa faci spoturi de Cannes, inca. Nu ca nu ar fi mijloace, ci ca nu sunt oferte.
– Oferte de la cine?
– Oriunde te duci ti se da ceva de facut in limitele consumatorului, in limitele clientului. Trebuie sa faci cat mai bine ce ti se da, deoarece pana sa ajungi sa faci un spot genial mai trece timp. Publicul trebuie si el educat. Nu e vorba de oamenii din publicitate, ca in publicitate nu intra oricine. Cine intra in publicitate nu-i prost. De asta nu se indoieste nimeni. Toti sunt destepti care lucreaza in publicitate, toti au idei. Deci problema nu sunt oamenii din publicitate, ci oferta.
– Care dintre lucrarile tale o gasesti cea mai -indrazneata-?
– Lucrarile indraznete nu au fost contractate. Una pentru centralele termice Bosch si una pentru CFR. Cei de la CFR au furat tot ce a fost copywriting din lucrarea noastra, si am si dovada. Este folosita un pic altfel in ziare. Am facut o poza cu doi cetateni langa un tren si in rest au scris asa: -Fara radar. Fara blocaje in trafic-. CFR voia sa loveasca cu aceasta campanie in autobuzele si microbuzele care le luasera clientii, deci in tot ce tine de transportul rutier. Noi am facut niste layout-uri foarte bune, iar ei le-au luat si au folosit doar vorbele. Nu e drept, dar nu e prima data cand se intampla asa. Tot pentru CFR era o imagine cu o tipa careia i se stricase masina si aparea sub capota, muncindu-se sa o repare, iar textul era: -Daca mai stai un pic, primesti si carti postale de la prietenii tai de la mare-. Alta era cu un grup de tineri care sar in apa, dar toti erau bronzati cu centuri de siguranta, cu textul: -CFR are grija de tenul tau-.
– Alta campanie care a fost taxata drept prea indrazneata?
– Centralele Bosch sunt foarte mici si foarte capabile, deci, practic, poti sa le pui oriunde in casa. Bosch fiind o firma nemteasca, ne-am inchipuit ca centrala asta e micul neamt din casa ta. Si atunci am agatat un tirolez in camara. In bucatarie, in locul centralei termice era un mic tirolez agatat de bretele. Ideea era: el este neamtul din casa ta, care iti face treburile cat se poate de bine. Bineinteles ca cei de la Bosch n-au fost tocmai incantati ca le-am agatat neamtul in camara.
– Dar cea mai -cuminte- campanie facuta de tine?
– Toate campaniile facute de mine sunt cuminti. Eu de cand am venit in Scala lucrez pe sampon, sapun etc. Nu prea ai ce sa faci asa senzational lucrand la ele.
– Mai ai timp sa te ocupi de grafica in afara serviciului?
– Mai lucrez, dar nu foarte des. Ca artist te mananca palma sa lucrezi, dar trebuie sa ai si stare, liniste, conditii.
– Daca n-ai fi intrat in publicitate, ce ai fi ales?
– Mi-as fi dorit sa fac o carciuma. De 10 ani ma tot gandesc la carciuma asta, dar pana la urma tot o s-o fac. Stiu cum o sa arate, dar nu spun, ca citeste careva si-mi fura ideea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
