Home Special Campanie națională pentru transformarea unor foste închisori comuniste în muzee

Campanie națională pentru transformarea unor foste închisori comuniste în muzee

DISTRIBUIŢI

O campanie națională pentru transformarea unui număr de foste închisori comuniste, lagăre și colonii de muncă în muzee memoriale ale victimelor comunismului va fi demarată de către Institutul Național al Patrimo­niului (INP).
Institutul Național al Patrimoniului va analiza toate penitenciarele și lagărele din România, urmând ca în următoarea perioadă membrii INP să decidă care dintre acestea vor putea fi incluse în Programul Național de Restaurare, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanții instituției.
De asemenea, campania națională pentru transformarea unui număr de foste închisori comuniste și lagăre în muzee va fi finanțată de Institutul Național al Patrimoniului.
Potrivit reprezentanților instituției, INP finanțează și restaurarea Memo­rialului Fortul 13 Jilava.
Totodată, reprezentanții INP alături de cei ai Fundației Konrad Adenauer și ai Primăriei municipiului Râmnicu Sărat vor participa, în perioada 12-15 septembrie, la un workshop internațional organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
În acest context vor fi stabilite principalele direcții de acțiune pentru transformarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat, unul din cele mai dure puncte ale represiunii comuniste, în Memorial al Victimelor Comunismului.
"În premieră, vom anunța la Râmnicu Sărat demararea unei politici publice și a unei campanii naționale aferente transformării unui număr de număr de foste închisori comuniste și lagăre sau colonii de muncă în muzee memoriale ale victimelor comunismului. Este inadmisibil că România nu are până acum un asemenea circuit memorial, amenajat în memoria celor care și-au pierdut ani grei sau chiar viața în aceste spații ale terorii", a declarat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului.
Workshopul va reuni specialiști și experți din România și din străinătate în domeniul restaurărilor de monumente și al represiunii comuniste, care vor identifica cele mai creative și eficiente soluții pentru realizarea proiectului, a cărui finalizare este estimată pentru anul 2016. Acesta este primul workshop internațional organizat vreodată în România cu scopul identificării unor soluții în vederea transformării unui fost spațiu de detenție în Memorial al Victimelor Comunismului.
Printre invitații speciali așteptați la eveniment se numără Daniel Barbu, ministrul Culturii, Alexandru Muraru, director general al Institutului Național al Patrimoniului, Andrei Muraru, președinte executiv IICCMER, Sven-Joachim Irmer, directorul Fundației Konrad Adenauer România și Republica Moldova, Viorel Holban, primarul municipiului Râmnicu Sărat, dar și Rodica și Flavia Coposu, surorile lui Corneliu Coposu.

Transformare

Prin proiectul Memorialul Râmnicu Sărat, IICCMER și-a propus transformarea unui fost spațiu concentraționar într-unul al reflecției asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct central pentru proiecte culturale, documentare și turistice și va găzdui vizitele a numeroase personalități din viața publică românească și internațională.
În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului. În ultimii ani, IICCMER a demarat o serie de acțiuni menite să sensibilizeze factorii decizionali, să informeze publicul larg asupra imensului capital memorial al acestui loc, dar și să obțină soluții viabile de valorificare muzeală. Printre acțiunile întreprinse în acest sens se numără și realizarea unei expoziții și a unui website, ambele destinate închisorii de la Râmnicu Sărat, organizarea unor conferințe cu tematică specifică, dar și a unui concurs de proiecte destinat tinerilor arhitecți.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.