Home Special Ce sunt sărbătorile și care este rostul lor?

Ce sunt sărbătorile și care este rostul lor?

DISTRIBUIŢI

Sărbătorile sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, închinate fie amintirii unor fapte din istoria sfântă, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinți.

Ele se deosebesc de celelalte zile prin aceea că noi, creștinii, ar trebui să încetăm cu ocupațiile obișnuite și să mergem la biserică pentru a lua parte la slujba dumnezeiască prin care prăznuim sărbătorile. În calendarul bisericesc de perete, pe care fiecare creștin ar trebui să îl aibă în casa sa, zilele de sărbătoare se cunosc pentru că sunt scrise cu roșu și sunt însemnate cu o cruce roșie înainte. Înaltele fețe bisericești spun că sărbătorile sunt orânduite pentru ca să dăm odihnă trupului și totodată să ne îngrijim în chip deosebit de cele ale sufletului. Ziua de odihnă și sărbătoarea săptămânală a creștinilor este duminica, închinată îndeosebi amintirii și slăvirii învierii Domnului. Pentru ce serbăm duminica? Pentru că este ziua cea dintâi a creațiunii; este ziua în care a înviat Domnul; este ziua în care s-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinții Apostoli; este ziua în care s-a oficiat încă de la inceput, în Biserica creștină, Sfânta Liturghie. Cu alte cuvinte, duminica este ziua de bucurie. Creștinii au serbat de la început duminica pentru că Sfinții Apostoli și primii creștini numeau această zi Ziua Domnului și o serbau prin adunări de rugăciune și slujbă, împreunate cu săvârșirea Sfintei Euharistii, precum și cu numeroase fapte de milostenie. Odată cu recunoașterea creștinismului de către împăratul Constantin cel Mare, duminica a fost recunoscută și consfințită de către stat ca zi de odihnă, chiar pentru necreștini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creștine, ca zi săptămânală de repaos sau odihnă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.