Cine a inventat Jingle bells?

Poate înainte de a se fi inventat scrisul, omul a folosit clopoțelul. Cele mai vechi însemnări cu privire la existența unui clopoțel de bronz datează de acum 3.500 de ani, când un clopoțel de aproximativ 8 centimetri a fost descoperit în China. Atunci clopoțeii erau utilizați la gâtul animalelor sau ca ornamente la case. Ulterior, rolul lor s-a extins și la utilizarea în cazul chemării servitorilor sau pe veșmintele unor preoți din vechime, pentru a alunga spiritele rele. 
În zilele noastre ei se folosesc în școală pentru a anunța recreația sau pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva. În vremea sărbătorilor, clopoțeii sunt folosiți de către colindători sau ca ornamente pentru împodobirea bradului de Crăciun sau a casei. Se crede că ei anunță întotdeauna ceva frumos și poartă noroc. Dar dacă vorbim despre clopoței, oare ar trebui să facem vorbire și despre Jingle bells – Jingle bells de la alții? Ei, păi dacă vorbim de "jingle"-ul altora, sigur putem vorbi și de al nostru, că acum am uitat de colindele noastre și le invocăm și ascultăm pe ale altora, că doar suntem adepții importurilor. Pe vremuri era altfel, apoi, puțin câte puțin, am început să uităm și să ignorăm. A început să ne placă să ne uităm la felul în care uităm. Sunt din ce în ce mai mulți acei care înțeleg și descifrează cuvintele, dar nu le pricep nicidecum înțelesul – și totuși le folosesc. Și așa aud deja prin metrou, troleibuz sau tramvai: "jingle bells – jingle bells". Chiar dacă nimeni nu știe ce-nseamnă, le place cum sună. Crăciunul și toată această perioadă premergătoare ar trebui să fie o ofertă specială, fără fițe din afară, fără importuri ieftine, pentru că și noi avem ce promova. Ar trebui să promovăm un spirit nou, o răcitură, un cârnat, un caltaboș, ori sute de beculețe românești, nu chinezești care inevitabil se chinuie să scoată același sunet care mă disperă : "jingle bells – jingle bells". Da chiar, cum ar suna în limba noastră mioritică "jingle bells"?