Fara doar si poate, atacul terorist din New York depaseste prin amploare cele mai sangeroase atentate teroriste din ultimii 25 de ani. Din nefericire, acest atac vine dupa multe altele care au zguduit opinia publica. In continuare, va prezentam cronologia celor mai sangeroase atentate produse in lume in ultimii 25 de ani. Primul de acest gen a avut loc pe 13 august 1978, asupra sediului Frontului de Eliberare a Palestinei. In acest atentat si-au pierdut viata 200 de oameni. Sapte zile mai tarziu, pe 20 august 1978, un alt atentat are loc in Cinematograful -Abadan-, din Iran, care se soldeaza cu peste 400 de morti. Pe 23 octombrie 1983, au loc doua atentate cu camioane sinucigase la Beirut. Tintele sunt Cartierul General al Marinei Militare Americane, un post de comanda al contingentului francez al Fortei Multinationale stationate in aceasta tara. Cele doua atentate au facut 299 de victime. Un alt atac sangeros a avut loc pe 23 iunie 1985. Un Boeing 747 apartinand Companiei Air India, care asigura legatura Toronto – Bombay, se prabuseste in Marea Irlandei cu 329 de persoane la bord. Nu sunt supravietuitori. Ancheta condusa de o comisie guvernamentala indiana conchide ca este vorba despre un atentat comis de militanti sikhs. Pe 21 decembrie 1988, alt Boeing 747 al companiei americane Pan Am, care zbura pe ruta Frankfurt – Londra – New York, explodeaza in aer deasupra satului scotian Lockerbie, ucigand 270 de persoane. Pe 7 august 1998, au loc alte doua atentate simultane impotriva ambasadelor americane din Kenia si Tanzania, care fac 224 de morti. Cel mai recent atac sangeros a avut loc pe 10 august 2001, in Angola, asupra unui tren. Atentatul, care a facut 260 de morti, a fost revendicat de miscarea rebela UNITA.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















