
O parte dintre turiștii români care merg în stațiunile de pe litoralul turcesc s-ar putea reorienta, în principal către Grecia, dar și către Spania și Italia, dacă protestele din Turcia se vor extinde și imaginea țării ca destinație turistică va fi afectată, potrivit agențiilor de turism.
„Este clar că dacă lucrurile nu se liniștesc în Turcia va fi influențată circulația turistică spre această țară“, a declarat agenției MediafaxLucia Morariu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Ea spune că în prezent zona turistică nu este afectată de protestele care au loc în Istanbul și Ankara, iar charterele sunt absolut sigure. Președintele ANAT afirmă că dacă protestele se vor extinde, va fi greu de înlocuit ofertele din Turcia, din punct de vedere al raportului calitate/preț.
„În Bulgaria turiștii sunt mai puțin pretențioși, iar alternativa ar putea fi Grecia, pentru că Egiptul este încă blocat din punct de vedere turistic“, a afirmat Morariu.
Turoperatorii spun, însă, că în afară de Grecia, care este prima opțiune în cazul în care imaginea Turciei se va deteriora, mai sunt și alte soluții pentru turiștii români.
„Dacă se va ajunge la situația ca turiștii să fie în pericol, sunt câteva variante care ar putea înlocui Turcia, printre care Grecia, Spania sau Italia, către care avem zboruri charter“, a afirmat Raymond Maiorescu, directorul general al celui mai mare operator de chartere din România, care are săptămânal șase zboruri către litoralul turcesc.
El a arătat că în prezent conflictele din Turcia nu influențează circulația turistică spre Antalya și nici măcar spre Istanbul.
„Chiar astăzi am avut un grup care a plecat într-un circuit spre Istanbul. La charterele spre Antalya nu se simte încă nicio reticență, pentru că Turcia este, deocamdată, o țară sigură“, a mai spus Maiorescu.
Mii de persoane au continuat să manifesteze în noaptea de luni spre marți în Piața Taksim, în centrul Istanbulului, și în zeci de orașe din Turcia, în a cincea zi consecutiv, marcată de noi confruntări între polițiști și manifestanți. Un semn al agravării nemulțumirii este că una dintre cele mai importante confederații turce a îndemnat la o grevă de două zile, începând de marți, cu scopul de a denunța recurgerea statului la „teroare“ împotriva contestatarilor.
Pentru prima dată de la începutul acestei mișcări, a fost semnalată moartea a două persoane în legătură cu tulburările. Uniunea medicilor turci a anunțat că un tânăr a fost ucis duminică seara la Istanbul de o mașină care a intrat în mulțime, iar un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit luni la spital după ce a fost împușcat în timpul unei manifestații în sudul Turciei.
Cu peste 30 de zboruri pe săptămână către litoral, Turcia este principala destinație pentru turiștii români care merg în străinătate cu zboruri charter.
„Un charter, la un grad de ocupare de 85%, zboară pe profit zero, dar nu are nici pierderi. La peste 85% începe să aibă profit. La un singur zbor charter cu un avion de 180 de locuri, plin doar pe jumătate, turoperatorul pierde în jur de 12.500 de euro“, a declarat agenției Mediafax Hamid Gazez, proprietarul unei agenții care operează patru zboruri charter pe săptămână către Turcia.
Moment nepotrivit
Revoltele au început în cel mai nepotrivit moment pentru agențiile românești, când turiștii își proiectează vacanța pentru această vară.
„Chiar dacă mișcările de revoltă nu vor ajunge în destinațiile de vacanță (Antalya, Kusadasi), așa cum nu au ajuns nici în Grecia în insule sau în alte destinații de vacanță, imaginea Turciei este știrbită. Din acest motiv, o parte dintre români se vor reîntoarce în Grecia și pe litoralul românesc, unde vor alege locațiile bune și care pot face față pretențiilor turiștilor care preferă Turcia și care au un standard de așteptări ridicat“, a afirmat Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Un pachet standard pe litoralul turcesc, la un hotel de cinci stele, all inclusive, costă minim 800 de euro de persoană. Agenții de turism spun că sunt aproape imposibil de găsit într-o altă țară hoteluri cu un grad de confort similar și aceeași calitate a serviciilor la astfel de tarife.
Potrivit statisticilor autorităților turce, în anul 2011 au plecat în Turcia 390.000 de români, cu 10% mai mulți decât cei 355.000 ajunși în 2010. Tot în Turcia și-au petrecut vacanțele în 2011 și 4,8 milioane de turiști germani, în creștere cu 10%, și 3,5 milioane de ruși, cu 12% mai mult decât în 2010.
La Ankara, poliția a dispersat luni seara cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă grupări ostile Guvernului islamisto-conservator condus de Recep Tayyip Erdogan. În schimb, premierul a negat orice derivă autoritaristă și a respins ideea unei „primăveri turce“, dând asigurări din Maroc, unde se afla în vizită, că situația în țara sa este pe cale să se detensioneze.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















