Home Special Dascalii din satele romanesti vor fi scoliti pe bani europeni

Dascalii din satele romanesti vor fi scoliti pe bani europeni

DISTRIBUIŢI

Uniunea Europeană a alocat fonduri considerabile destinate dezvoltării satului romanesc. O mare parte din bani vor proveni din fondurile structurale. Însă, pană la aprobarea programelor specifice, instituţiile de stat, ONG-urile sau firmele pot implementa proiecte de pregătire a profesorilor de la sate.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a lansat, la începutul lunii iulie, licitaţia deschisă pentru propuneri de proiecte pentru -Dezvoltarea formării continue a cadrelor din învăţămantul preuniversitar- în cadrul programului de Coeziune Economică şi Socială Phare 2005.

Schema de finanţare nerambursabilă va sprijini organizaţiile eligibile din toată ţara care propun programe de formare pentru profesorii şi managerii din liceele din mediul rural şi care să conducă la dezvoltarea abilităţilor de management a cadrelor didactice aflate în poziţii de conducere, consiliere şi control din învăţămantul preuniversitar care lucrează în liceele din mediul rural.

Cofinanţare de 3%

Programul -Dezvoltarea formării continue a personalului din învăţămantul preuniversitar- este finanţat în cadrul măsurii D -îmbunătăţirea accesului la educaţie şi formare şi la sistemul de învăţămant profesional şi tehnic specific regiunii- cu scopul de a contribui la Prioritatea B -Dezvoltarea resurselor umane-. Banii se vor aloca în urma unei licitaţii deschise, bugetul disponibil pentru fiind de un milion euro, din care 750.000 euro din fonduri PHARE şi 250.000 euro de la bugetul de stat. Programul pentru manageri va beneficia de fonduri totalizand 240.000 euro, iar cel pentru cadre didactice de 760.000 euro. Suma maximă care poate fi acordată pentru proiectele propuse este de 65.000 euro, iar cea minimă se cifrează 35.000 euro, reprezentand maxim 97% din bugetul total al proiectelor. Solicitanţii sau partenerii acestora trebuie să asigure din surse proprii diferenţa de 3%.

Pot depune cereri de finanţare, în parteneriat sau individual, persoane juridice romane, non-profit sau orientate spre profit, publice sau non- publice. Astfel, Case ale Corpului Didactic, universităţi, fundaţii, asociaţii profesionale, ONG-uri şi alte organizaţii relevante de formare sau consultanţă, care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic din învăţămantul preuniversitar, precum şi organizaţii sau instituţii care implementează programe internaţionale la care Romania participă sau programe cu finanţare internaţională al căror beneficiar este Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului vor propune programe de formare organizate pentru minimum 80 de persoane şi care vor asigura un număr de minimum 90 de credite transferabile pentru fiecare participant.

Proiectele nu trebuie să depăşească 12 luni ca durată. Cererile de finanţare vor fi trimise pană cel tarziu la 17 septembrie 2007 la Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţămantul Preuniversitar (CNFP), Strada Spiru Haret nr. 10, etaj 1, camera 31, Sector 1, Bucureşti, într-un plic sigilat, prin poştă recomandată, mesagerie expresă sau pot fi depuse personal. Pentru evaluarea, monitorizarea şi consilierea activităţilor de formare la nivel regional, CNFP a organizat 16 centre regionale pentru formarea personalului din învăţămantul preuniversitar (CRFP) în judeţele Iaşi, Neamţ, Buzău, Constanţa, Argeş, Prahova, Damboviţa, Olt, Gorj, Timiş, Caraş Severin, Bihor, Cluj, Harghita, Braşov, şi Ilfov. Cele 16 centre, coordonate în mod direct de către CNFP au fost grupate în 8 zone care corespund regiunilor de dezvoltare. Alocarea fondurilor a avut în vedere numărul şi distribuţia cadrelor didactice în RFC, iar în cazul în care, în urma procesului de selecţie, suma prevăzută pentru o regiune sau lot nu poate fi utilizată datorită calităţii deficitare sau a numărului insuficient de proiecte primite, Autoritatea Contractantă va redistribui fondurile către o altă regiune.

Un solicitant poate beneficia de mai multe granturi în cadrul acestei licitaţii deschise, dacă are capacitatea suficientă de a furniza toate resursele necesare.

Solicitanţii vor derula programele fără intermediari, împreună cu partenerii lor, fiind direct responsabili pentru pregătirea şi managementul acestuia. Firmele care primesc ajutor de la stat pentru a evita falimentul nu sunt eligibile. Beneficiarii finali vor fi selectaţi pe baza competiţiei şi vor beneficia de sprijin în implementarea unor programe de calitate, corelate cu nevoile de formare continuă identificate. Finanţările vor viza implementarea minim 25 de programe de formare a cadrelor didactice şi a managerilor acreditate, prin care cel puţin 2000 de cadre didactice şi manageri să fie instruiţi. Programul încurajează parteneriatul, îndeosebi în cazul cererilor care propun programe de formare diversificate, pentru a răspunde nevoilor grupurilor ţintă.

Cu mainile curate

Potenţialii solicitanţi nu au dreptul să participe la licitaţie dacă afacerile pe care le derulează sunt administrate de către tribunal, au început proceduri de aranjamente cu creditorii, au activitatea suspendată. De asemenea, solicitanţii nu sunt eligibili dacă au fost condamnaţi definitiv ca urmare a unei infracţiuni privind conduita profesională sau au fost sancţionaţi pentru greşeli profesionale. Restanţele la plata contribuţiilor la asigurările sociale sau a altor taxe atrag respingerea cererii, ca şi hotărari judecătoreşti definitive care îl condamnă pe solicitant pentru fraudă sau corupţie.

Solicitanţii de granturi sunt, de asemenea, excluşi de la participarea în cadrul licitaţiilor sau de la acordarea unor granturi, dacă, în momentul desfăşurării licitaţiei, sunt subiectul unui conflict de interese. Declararea unor date false atrage excluderea pentru o perioadă de doi pană la patru ani de la accesarea fondurilor comunitare.

Numărul maxim de parteneri într-un consorţium nu trebuie să fie mai mare de 4, inclusiv solicitantul principal, iar criteriile de eligibilitate se aplică pentru toate părţile. Asociaţii solicitantului principal nu pot fi finanţaţi din grant şi nu au obligaţia de a îndeplini criteriile de eligibilitate. Beneficiarii de grant au posibilitatea de a atribui contracte unor subcontractori, care pot fi persoane juridice înregistrate în ţările UE, statele membre ale Spaţiului Economic European, ţările beneficiare ale Programului CARDS (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Muntenegru şi Serbia sau Turcia).

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.