Home Special Din ce fac profit unele dintre cele mai mari companii ale lumii

Din ce fac profit unele dintre cele mai mari companii ale lumii

DISTRIBUIŢI

Cele mai multe companii fac profit prin modalități evidente. Google obține mulți bani din publicitate, Apple din vânzarea de iPhone-uri și iPad-uri, iar retaileri precum Gap din comercializarea hainelor și a altor produse. Însă, uneori, o companie găsește metode surprinzătoare sau mai puțin convenționale pentru a-și rotunji veniturile.De multe ori, aceste metode alternative sunt rezultatul unei competiții acerbe, care forțează organizațiile să gândească creativ pentru a supraviețui, în cazul unora, și pentru a prospera, în cazul altora. Următoarele companii, prezentate de Huffington Post, câștigă bani din activități mai puțin obișnuite raportat la profilul lor de activitate.
1. McDonald's obține cea mai mare parte din profit din chirii, nu din vânzarea de mâncare. Încă din anii '50, compania a demarat o serie de achiziții de active imobiliare, pe care le-a închiriat apoi pentru restaurantele în sistem de franciză.
2. Lucasfilm a încasat mai mult din vânzarea jucăriilor inspirate din seria Star Wars decât din filmele propriu-zise. Doar în 2011, jucăriile și jocurile Star Wars au adus un câștig de 1,5 miliarde de dolari.
3. Vânzările de băuturi alcoolice au avut o cota de 75% în profitul celui mai profitabil restaurant din America în 2011, Tao Las Vegas.
4. Dealerii auto fac mai multi bani din activități financiare, precum vânzarea de asigurări împotriva riscului de accident sau de furt, și servicii auto decât din vânzări.
5. Cea mai însemnată parte din câștigul unei benzinării, respectiv 75%, provine din comercializarea de alimente și accesorii auto, și nu din benzină, potrivit unui studiu.
6. Companiile care realizează imprimante câștigă mai mult din vânzările de tuș de imprimantă. Este cel puțin cazul unui important producător britanic de imprimante, acuzat însă de clienți că vinde cartușe care se epuizează prea repede.
7. Unii sportivi celebri câștigă mai bine din reclame decât din sportul pe care îl practica. De exemplu, baschetbalistul LeBron James avea în 2011 un salariu anual de 14,5 milioane de dolari, în timp ce veniturile din reclamele pentru diverse produse s-au ridicat la 30 de milioane de dolari.
Discrepanta este uriașă în cazul cunoscutului jucător de golf Tiger Woods, care a câștigat în același an puțin peste doua milioane de dolari din activitatea de pe terenul de golf și peste 60 de milioane de dolari din publicitate.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.