Deşi Romania dispune de unul dintre cele mai bogate fonduri forestiere la nivel european, proprietarii de pădure văd ca unică sursă de venituri exploatarea masei lemnoase. Prin măsurile cuprinse în cadrul Planului Naţional de Dezvoltatare Rurală se vor acorda finanţări de ordinul milioanelor de euro pentru găsirea unor metode de a scoate bani din păduri, fără a le distruge.
Industria agroalimentară reprezintă 13.9% din cadrul industriei prelucrătoare romaneşti, reunind peste 10.000 de întreprinderi, însă ponderea acestui sector este una în scădere, ca urmare a veniturilor mici ale populaţiei. Analiza structurii exporturilor de produse alimentare demonstrează că există o pondere ridicată a produselor alimentare neprocesate, comparativ cu cele procesate, determinată de slaba competitivitate a acestora. Investiţiile pentru înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de procesare, prelucrare şi marketing a produselor agricole şi piscicole, realizate din fonduri SAPARD între 2000-2006, se ridică la 379,51 milioane de euro, însă acest sector continuă să se confrunte cu lipsa conformităţii cu standardele comunitare şi cu sistemele internaţionale de management al calităţii produselor şi de Analiză a Pericolelor şi Punctelor Critice de Control (HACCP).
Mai mult, locuitorii multor state sunt dependenţi de lemnul pe care îl exploatează din pădurile proprietate personală, fără a lua în calcul şi alte posibilităţi de exploatare a pădurii.
Pădurea, sursă de biocombustibil
Obiectivul general al măsurii este îmbunătăţirea condiţiilor economice ale întreprinderilor de procesare din sectorele alimentar şi forestier prin mai buna utilizare a factorilor de producţie, introducerea de noi produse şi tehnologii menite să ofere un nivel mai înalt al calităţii, siguranţei alimentare şi să protejeze mediul.
Sprjinul va fi acordat pentru investiţii tangibile şi intangibile pentru îmbunătăţirea performanţei generale a întreprinderilor pentru procesarea si marketingul produselor agricole, dezvoltarea de noi produse, procese şi tehnologii pentru acestea. Sunt eligibile şi proiectele de promovare a investiţiilor pentru producerea sau utilizarea de combustibil ecologic din biomasa forestieră, precum şi cele pentru respectarea strandardelor comunitare. În acest caz, sprjinul va fi acordat doar IMM-urilor pentru a face investiţiile necesare pentru respectarea un standard comunitar nou introdus. Perioada de graţie este de maximum 36 luni de la data la care standardul intră în vigoare.
De asemenea, vor fi sprijinite proiectele care vizează aplicarea măsurilor de protecţia mediului şi de adaptare la cerinţele pieţii, în funcţie de resursele locale, precum şi deschiderea unor noi oportunităţi de piaţă prin îmbunătăţirea competitivităţii unităţilor de prelucrare şi comercializare a produselor rezultate. O atenţie deosebită va fi acordată şi proiectelor privind asigurarea standardelor de protecţia muncii şi creşterea numărului de angajaţi în domeniile menţionate şi a productivităţii.
Una dintre problemele sectorului forestier o reprezintă infrastructura care nu permite un acces facil. În cuprinsul fondului forestier, la nivelul anului 2006, exista o reţea de căi de acces în lungime totală de circa 42.000 kilometri, formată din drumuri şi căi ferate forestiere ( 32.000 kilometri), precum şi drumuri publice şi industriale care traversează sau sunt adiacente pădurilor. În prezent este accesibilă, în limita eficienţei tehnice şi economice, doar 65% din suprafaţa păduroasă a ţării, adică aproximativ 4,2 milioane hectare. Există în fondul forestier mai mult de 2 milioane hectare acoperite cu păduri inaccesibile, în care recoltarea masei lemnoase şi efectuarea lucrărilor de regenerare a arboretelor nu se pot executa în condiţii de eficienţă economică.
Fără mobilă
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 123 sunt persoane fizice autorizate şi persoane juridice înregistrate, respectiv IMM-uri, care au mai puţin de 750 angajaţi şi cu o cifră de afaceri care nu depăşeşte 200 milioane de euro, dacă proiectele se plasează în sectorul agroalimentar. Pentru produsele forestiere, întreprinderile care solicită fonduri trebuie să aibă mai puţin de 10 angajaţi, iar valoarea afacerilor derulate să nu treacă de pragul cu o cifră de 2 milioane de euro.
Solicitantul sau responsabilul tehnic al proiectului trebuie să aibă cunoştinţe legate de activitatea pentru care depune cererea de finanţare şi să asigure o parte din banii necesari implementării proiectului. Sunt eligibile pentru sprijin toate sectoarele legate de producerea de energie prin procesarea plantelor şi produselor animaliere, precum şi sectoarele legate de procesarea şi marketingul produselor forestiere, cu excepţia producerii de mobilă.
Banii vor veni în proporţie de 80% de la Uniunea Europeană şi 20 % de la bugetul naţional şi vor acoperi 50% din costurile de investiţie aprobate ale proiectului pentru micro-întreprinderi şi IMM-uri, în timp ce costurile proiectelor implementate de întreprinderile cu pană la 750 de angajaţi şi cu o valoare a afacerilor derulate sub 2 milioane de euro vor fi acoperite în limita a 25% din costul total al investiţiei. Plafonul maxim al sprijinului public nerambursabil este de 2 milioane de euro pe proiect.
Pe ce se duc banii?
În cazul produselor agricole, pot fi solicitate fonduri nerambursabile pentru construirea, modernizarea şi achiziţionarea de clădiri şi alte activităţi necesare pentru infrastructura rutieră internă, utilităţi şi racorduri necesare realizării proiectului şi spaţii de depozitare. Achiziţionarea de noi utilaje, instalaţii, echipamente, aparate va fi acoperită din bani europeni. Costurile legate de achiziţionarea terenurilor pentru constructii cu scop administrativ şi de productie vor fi finanţate în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului. Acelaşi prag a fost stabilit şi pentru costurile legate de realizarea unor construcţii noi şi modernizări pentru toate categoriile de clădiri, necesare realizării proiectului, inclusiv utilităţi şi branşamente, leasing sau cumpărarea terenului.
Organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, cumpărarea de tehnologii, patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului sunt de asemenea acoperite de fondurilor comunitare.
Limita de cotă
Nu constituie investiţii eligibile cele legate de procesarea sfeclei şi a trestiei de zahăr, precum şi a laptelui care nu se încadrează în sistemul european al cota alocate. Cercetarea pentru obţinerea de noi produse şi tehnologii în domeniul procesării şi marketingului produselor agricole şi forestiere, investiţiile care sprijină direct vanzarea cu amănuntul nu fac obiectul acestor finanţări.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















