Home Special Exmatriculat si expulzat pentru ca si-a exercitat drepturile legale

Exmatriculat si expulzat pentru ca si-a exercitat drepturile legale

DISTRIBUIŢI

Patru tineri din India, veniti la studii in Romania in urma cu trei ani, se afla de cateva luni in situatia de a fi -pasati- de la o universitate la alta, dintr-un oras in altul, independent de optiunea lor, miza acestor manevre fiind taxele anuale substantiale platite de catre studentii straini in contul institutiilor de invatamant respective.

In urma presiunilor exercitate de catre o institutie de invatamant din Oradea, trei dintre ei au renuntat la transfer, iar celalalt a fost exmatriculat si expulzat din Romania.

Transfer cu trucuri

Syed Mohd Danish Ashraf are 24 de ani, este din localitatea indiana Aligarh si a ales sa studieze medicina pentru ca acesta este visul familiei sale. -In India se stie ca scolile de medicina europene sunt cele mai bune, iar din informatiile pe care le-am gasit pe Internet, Romania era cea mai buna alegere-, isi explica Danish optiunea de a studia intr-o tara atat de indepartata.

Problemele au inceput in cursul anului trecut, cand impreuna cu alte trei studente din tara natala, Ritu Lakra, Nalini Kumari si Sherry Mahatan, au hotarat sa se transfere la UMF Cluj, datorita diferentelor de dotari si pregatire profesionala dintre cele doua institutii de invatamant. -Este un lucru cunoscut printre studentii de la Oradea ca de acolo nimeni nu se poate transfera, cu atat mai putin strainii-, sustine Danish. Drept urmare, cei patru au solicitat sub diverse pretexte dosarele si, o data cu inceperea anului universitar 2004-2005, le-au depus la UMF Cluj, unde au fost primiti fara conditii. Dupa cateva luni, la aflarea situatiei, insusi decanul FMF, acad. prof. univ. Mircea Ifrim, deputat PRM si sef al Comisiei de sanatate a Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei, a sosit la Cluj si a sugerat nereguli in actele indienilor, drept care acestea au fost trimise la Bucuresti pentru verificare la minister. Actele se afla si acum la FMF Oradea.

Acuzatie: -Furt de documente intr-o institutie de stat-

Intr-un comunicat remis de catre institutia oradeana, semnat de catre decanul Mircea Ifrim si de Elena Orac, secretar-sef, se mentioneaza ca modul in care cei patru studenti -si-au sustras actele personale din dosarele lor-, motivand secretariatului alte intrebuintari ale acestora, ar fi nici mai mult, nici mai putin decat -furt de documente intr-o institutie de stat-. Presupusa infractiune ar fi insotita, astfel, de lipsa intocmirii notei de lichidare. -Unul din motivele pentru care am plecat din Oradea a fost lipsa cartilor de specialitate in limba engleza. Nici nu aveam legitimatie de biblioteca, ne-am platit toate taxele, nu am stiut ca este asa de importanta lichidarea-, sustine Danish, mentionand ca respectivul act nu i-a fost solicitat nici la transferul la Oradea, in urma cu doi ani, nici la cel in institutia clujeana.

Secretara a fost concediata

O alta acuzatie adusa medicinistilor indieni este ca -au colaborat cu secretara de specializare-, Elena Orac confirmand telefonic ca aceasta a fost concediata ulterior evenimentelor. Totodata, in cauza, este acuzata **colaborarea cu alte secretare din Cluj**, acestea primind actele prezentate, -desi situatia scolara dupa aprobarea transferului trebuia sa vina prin posta-. Solutia propusa de catre reprezentantii Universitatii din Oradea – -in momentul de fata ar trebui sa se intoarca la FMF Oradea sa studieze anul universitar 2004-2005 aici-, iar in urmatorul li s-ar da voie sa plece, caci -acesti studenti vor gasi intelegere din partea conducerii facultatii, cu conditia sa constientizeze ca au comis o grava incalcare a legalitatii-. Mai mult, uneia dintre studente i s-a aprobat, brusc, o bursa in cadrul facultatii, in caz ca ar alege intoarcerea.

MEdC nu intervine

Reprezentantii UMF si-au declarat la acea vreme neutralitatea in acest conflict, considerand ca cei patru studenti indieni au dreptul si libertatea de a-si alege institutia unde sa invete, acesta fiind si motivul pentru care nu au impus conditii la transfer, nicidecum dimensiunea taxeler anuale care ar ajunge in vistieria universitatii-gazda, in valoare de 4.300 de dolari. Problema a ramas, in prima instanta, la nivelul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Studentii si-au vazut de cursuri si examene, asteptand sa li se faca dreptate. Dupa aproximativ doua luni, la nivelul MEdC a fost adoptata hotararea… neutralitatii, dilema ramanand, astfel, a fi rezolvata la nivelul celor doua universitati.

Declaratii semnate sub amenintare

-Am hotarat sa mergem sa vorbim cu decanul de la Oradea, sa-i explicam situatia si motivatiile noastre si sa il rugam sa ne inapoieze actele-, povesteste Danish. -Stim ca Romania este o tara democratica, stim ca avem dreptul sa alegem unde sa invatam si nu am vrut sa credem ca unii pot face orice, impotriva legilor-, adauga indianul. Cei patru au plecat, astfel, la mijlocul lunii martie trecute la Oradea, stabilindu-si audienta la decan. -Ni s-a spus sa semnam imediat ca ne recunoastem greselile si dorim sa ramanem acolo, fetele au fost puse sa semneze un document impotriva mea. Ne-am speriat foarte tare, Mircea Ifrim ne-a amenintat ca va face in asa fel incat sa fim dati afara din Romania, daca nu semnam-, sustine Syed Mohd Danish Ashraf.

-Nu venim dintr-o tara bananiera-

De cealalta parte, decanul Mircea Ifrim considera problema incheiata. -Au semnat ca-si recunosc greseala, stiu si ei ca nu suntem o tara bananiera, unde oricine poate face orice. Nu au dreptul sa se transfere si s-au intors, chestiunea este inchisa-, a declarat Ifrim, adaugand ca cei patru au fost -cu siguranta incitati de una dintre secretarele de la Oradea – pe care am concediat-o, de altfel, si de una dintre secretarele de la UMF Cluj-. Urmarea intrevederii a fost intoarcerea fetelor la Oradea, in timp ce Danish a revenit la Cluj si a actionat in instanta FMF, pentru refuzul de a-i inmana actele. Partea civila a procesului pe care l-a deschis se referea la inapoierea actelor, iar cea penala, la acuzatiile care i s-au adus si la presiunile suferite pentru a se intoarce la Oradea. -A fost invocata autonomia universitara, iar la consultarea regulamentului pe site-ul FMF am descoperit ca nici macar nu este reglementat in vreun fel transferul, asa ceva nu exista acolo-, justifica Danish.

Exmatriculat si expulzat

Afla apoi ca a fost exmatriculat de la Oradea, drept care incearca sa isi recupereze actele pentru inregistrarea legala la Cluj. Peste cateva saptamani, Danish este contactat telefonic de catre un angajat al Serviciului Pasapoarte din cadrul Prefecturii Cluj si chemat de urgenta la sediul institutiei. Vestea primita a fost una stupefianta: Ministerul Apararii si Internelor a hotarat sa ii revoce dreptul de sedere in Romania. Sunt invocate prevederile art. 75 si art. 80 din OUG 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, potrivit carora Danish este obligat sa paraseasca teritoriul Romaniei in termen de 30 de zile de la data luarii la cunostinta a respectivei dispozitii. Reprezentantii MEdC infirma insa implicarea in emiterea documentului de expulzare.

Studentul este expulzat, taxele se intorc la Oradea

Dupa ce a urmat cu acte in regula cursurile UMF vreme de mai bine de jumatate de an, Danish se afla in situatia de a renunta la orice posibilitate de a-si continua studiile. -Nu s-au inscris in mod corespunzator la noi, asa ca nu mai au temei legal sa ramana in tara. Am trimis la Oradea taxele pe care le-a platit pentru studiu. Se poate intoarce la toamna, ca orice student strain ce are dreptul sa se inscrie la orice universitate din Romania-, declara Marius Bojita, rector UMF Cluj. In cursul prezentei saptamani, ordinul de expulzare a fost revocat, pana la finalizarea procesului de intampinare la ordinul de expulzare. Ambasada Indiei la Bucuresti i-a promis studentului sprijin, la fel si Liga pentru Apararea Drepturilor Omului.

La procesul care a avut loc saptamana trecuta, instanta a decis prelungirea dreptului de sedere a studentului indian pana in toamna si totodata i se da posibilitatea sa se inscrie in toamna la UMF Cluj.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.