FMI – un administrator nepriceput al crizelor internationale

In intampinarea reuniunii FMI de la Washington, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, Organizatia Mondiala a Sindicatelor (Global Unions), din care face parte si Confederatia Internationala a Sindicatelor Libere (la care este afiliat Blocul National Sindical), a elaborat o analiza a efectelor pe care le au politicile institutiilor financiare internationale. De asemenea, Global Unions a propus confederatiilor sindicale membre sa inainteze scrisori reprezentantilor guvernamentali, prin care sa ii informeze cu privire la analiza facuta de Global Unions si sa le solicite sustinerea punctului de vedere al sindicatelor in cadrul reuniunii. Pe scurt, ceea ce urmeaza reprezinta modul in care sindicatele privesc reformele FMI si modul in care acestea sunt resimtite la nivelul populatiei. Analiza Global Union sustine criticile formulate pe plan international la adresa institutiilor financiare in contextul declinului economic american, al gravei crize din Argentina, dar si al colapsului financiar de pe pietele asiatice.

Asia de Est 1997, Rusia 1998, Turcia 2001, Argentina 2001

In ultimii cinci ani, crizele economice si financiare au izbucnit in cateva economii de piata in formare cu urmari negative exercitate uneori asupra intregii economii sau cel putin asupra intregii regiuni. Acestea au avut loc in Asia de Est in 1997, in Rusia in 1998, in Turcia in 2001 si in Argentina 2001. Toate aceste cazuri ale tarilor respective au constituit un exemplu pentru modul in care Institutiile Financiare Internationale din Washington au aplicat reformele pietei libere si alte politici. Cu toate acestea, o data economiile aflate in situatia respectiva, Institutiile Financiare Internationale s-au grabit sa dea vina pe tarile respective sa identifice o noua hiba interna, in loc sa-si analizeze propriile politici puse in aplicare, incurajand sau acceptand faptul ca liderii politici au legaturi sau implicatii in sectorul privat, coruptia la varf a managerilor, creditele acordate de banci in conditii dubioase, controlul insuficient sau inadecvat al pietelor financiare exercitat de catre organisme independente.

FMI a ajutat falimentarul Enron

In 2002, principala sursa de instabilitate financiara internationala a aparut in inima capitalismului mondial, respectiv in cadrul companiilor multinationale cu sediul in SUA. Numeroasele prabusiri recente ale companiilor au adus la lumina frecventa cu care conducerea companiilor obtinea castiguri personale enorme din companiile in pragul falimentului, faptul ca institutii financiare mari au actionat in complicitate cu alte companii, utilizand practici corupte, comitand fraude contabile si folosind un sistem de control ridicol de slab in ceea ce priveste reglementarea.

Impactul acestor falimente s-a raspandit in intreaga lume, ca rezultat, cel putin in parte, al politicilor Institutiilor Financiare Internationale. De exemplu, Enron a beneficiat de finantarea Bancii Mondiale in privatizarea sectorului energetic din cateva state. In Indonezia, Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor a Bancii (AMGI) a fortat Guvernul sa plateasca Enron-ului contravaloarea compensatiilor de 15 milioane de dolari, dupa ce Guvernul anulase contractul negociat intre Enron si fostul dictator Suharto, contract pe care noul Guvern il considera exorbitant. In art. IV al Raportului Consultativ pentru Mozambic al FMI, din iulie 2002, este consemnat ca prevederile pentru cresterea economica urmeaza sa fie diminuate datorita suspendarii unor investitii in industria metalurgica in care Enron era participantul-cheie, un proiect care avea la baza electricitatea ieftina, politica pe care Institutiile Financiare Internationale au sfatuit Mozambicul sa o adopte, facand-o disponibila investitorilor straini.

Ineficienta protectiei sociale promovate de Banca Mondiala

Inainte ca preturile actiunilor sa inceapa sa scada vertiginos, multe programe de privatizare a sistemelor de securitate sociala din tarile in curs de dezvoltare intampinasera deja numeroase dificultati. In America Latina, unde Banca Mondiala isi promovase sistemul -multi-pillar– sistemul pensiilor privatizate partial de mai mult de un deceniu si jumatate – multe si-au pierdut increderea in sistemele privatizate, ca urmare a catorva reduceri a ratei de inlocuire, datorate, in mare masura, costurilor administrative exorbitante extrase din fondurile de pensii de catre institutiile financiare private. In Argentina, o medie de 23% din contributii a fost pierduta din viitoarele pensii; aceasta cifra este de cateva ori mai mare decat cheltuielile de administrare ale intregului sistem public de pensii. In plus, componentele ramase ale sistemelor publice de pensii din diferitele regiuni au impus deseori presiuni fiscale uriase asupra finantelor publice, contributiile fiind deturnate din sectorul public in favoarea obligatiilor reziduale. In Argentina, privatizarea pensiilor a fost una dintre cauzele care a condus la inregistrarea unui deficit in cadrul sectorului public de pensii care a determinat incapacitatea de plata instalata Decembrie 2001.

Banca a recunoscut deplin problemele acumulate in cadrul reformei sistemelor de pensii in care ea s-a implicat. O publicatie a Bancii Mondiale a mentionat, in ianuarie 2001, ca Banca a devenit -un actor principal si un detinator recunoscut al cunostintelor referitoare la reforma pensiilor- si ca -primul imprumut structural al Bancii Mondiale destinat reformei sistemului de pensii a fost acordat Argentinei (Strategia Sectoriala de Protectia Sociala). Un an mai tarziu, -Financial Times- afirma despre sistemul de pensii din Argentina ca este total dezorganizat.

Aceeasi formula si in Europa de Est

Nici esecul reformei pensiilor din America Latina nu a domolit zelul Bancii Mondiale de a impune aceeasi formula si in alte parti ale lumii, in special in economiile in tranzitie din Asia si Europa. In mai 2002, Strategia de asistenta nationala (SAN) pentru Bulgaria mentioneaza implementarea unui sistem de pensii multipillar, implicand fonduri private, ca o conditie pentru viitorul imprumut acordat de Banca Mondiala, admitand totodata ca -pietele de capital sunt, practic, inexistente-. Desi neimplicat activ in programele respective, FMI a sprijinit, de asemenea, dereglarea partiala a fondurilor sistemelor publice de pensii si alte forme de securitate sociala. In iunie 2002, art. IV din Raportul consultativ din Ungaria exprima consternarea privind decizia Guvernului maghiar de a reveni asupra unor decizii anterioare privind privatizarea pensiilor si reintroducerea componentei publice a sistemului de pensii. Nici asta nu a facut ca Fondul sa-si limiteze viziunile privind tarile in curs de dezvoltare. In iunie 2002, art. IV din Raportul pentru Olanda sugereaza ca Guvernul ar trebui sa creasca varsta de pensionare si sa reduca cuantumul platilor din sistemul public de pensii, chiar daca se admite ca actualul sistem are sustinere financiara. In martie 2002, in art. IV al Raportului pentru Canada, Fondul recomanda Guvernului ca ar trebui sa continue reducerea accesului in sistemul national de asigurare impotriva riscului de somaj, chiar daca o serie de reforme aplicate in perioada anilor *90 demonstreaza ca mai putin de jumatate din persoanele aflate in aceasta situatie primesc indemnizatie de somaj.

Global Unions considera ca Institutiile Financiare Internationale ar trebui sa incurajeze tarile sa-si dezvolte sistemele cuprinzatoare de protectie sociala, inclusiv pensiile, indemnizatiile pentru somaj, alocatiile pentru copii, indemnizatiile de maternitate, boala, accidente de munca.

Presiuni asupra tarilor in curs de dezvoltare

In aprilie 2002, Banca Mondiala a realizat varianta finala a strategiei. Desi Strategia pentru Dezvoltarea Sectorului Privat a fost revizuita de patru ori de la lansarea initiala, ce a avut loc cu un an mai devreme, ideea de baza a ramas, practic, neschimbata. Mai mult decat atat, o strategie care sa creeze un climat atractiv pentru investitiile in sectorul privat si al crearii de locuri de munca, politica Strategiei pentru Dezvoltarea Sectorului Privat se bazeaza pe principiile limitarii activitatilor din sectorul public. Se mentioneaza, referitor la infrastructura de furnizare a apei si energiei, ca -obstacolele nejustificate de a privatiza firmele ar trebui inlaturate-. In domeniul ingrijirilor medicale si in cel al educatiei, strategia mentioneaza ca -furnizarea publica a serviciilor de baza este un element-cheie- al strategiei, in special acolo unde exista posibilitati de -externalizare pozitiva-, cum ar fi finantarea publica a programelor de vaccinare. Documentul pare sa sugereze ca in afara asigurarii deficitelor, la nevoie, de catre stat, restul poate fi supus privatizarii.

Noua Strategie pentru Dezvoltarea Sectorului Privat a Bancii Mondiale contine cateva garantii, in anumite cazuri, acolo unde au fost incluse in raspunsul la criticile severe asupra proiectului initial al acestei strategii. Garantiile se refera la o atentie deosebita acordata furnizarii publice a serviciilor, in sensul reglementarilor respective, si accesul la serviciile pentru saraci. Din pacate, in planificarile Bancii Mondiale, la nivelul statelor apar deseori retineri privind increderea in sectorul privat a Strategiei pentru Dezvoltarea Sectorului Privat, insa nu sunt garantii. Nici un cuvant despre examinarea optiunilor sectorului public, precum si a celor din sectorul privat, despre reglementarile respective, despre furnizarea cu costuri reduse catre consumatorii saraci. Noua Strategie de Asistenta Nationala (SAN) pentru Mexic, din aprilie 2002, subliniaza importanta investitiei sectorului privat in Sanatate si educatie pe principiile conform carora este necesar sprijinul acordat tarii pentru a atinge obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Documentul foloseste ca exemplu imprumutul de 10 millioane de dolari, acordat de IFC pentru construirea a cinci scoli primare, care furnizeaza -educatie bilingva de calitate- pentru care elevii trebuie sa plateasca taxe. Banca Mondiala justifica acest tip de cheltuieli pentru elita scolara spunand ca -diminueaza cateva costuri ale sistemului public de educatie-, fara a lua in consideratie efectele asupra echitatii sau folosirea posibilitatilor alternative ale unor astfel de resurse, respectiv de a construi scoli de care sa beneficieze copiii saraci.

Global Union cere FMI sa puna capat campaniei ideologice cu care preseaza asupra tarilor in curs de dezvoltare cu scopul de a-si privatiza serviciile publice. FMI a ajuns pana in punctul de a obliga guvernele, prin conditiile impuse la imprumuturi, de a renunta la servicii precum cele de alimentare cu apa si cele de sanatate, desi in tarile industrializate acestea sunt, in general, furnizate de sectorul public.

FMI trateaza si cand nu doare

Cu toate ca FMI considera ca problemele legate de piata muncii nu fac parte din domeniile sale fundamentale de expertiza, lipsa acesteia nu impiedica personalul Fondului, in dorinta sa de a a oferi consultanta in acest domeniu. Cateva recomandari recente: Tunisia (in art. IV al Raportului din iunie 2002) sa reexamineze sistemul centralizat de negociere a salariilor; Turcia (in art. IV al Raportului din iulie 2002) sa inceteze indexarea salariilor, in pofida faptului recunoscut ca salariile reale se diminuasera drastic in ultimii doi ani; Polonia (in art. IV al Raportului din iunie 2002) sa se ocupe de obstacolele din calea flexibilizarii pietei de munca, in ciuda faptului ca lucratorii respectivi au -salarii moderate-. FMI a sfatuit, de asemenea, Polonia sa reduca taxele salariale care finanteaza programele sociale, sub pretextul ca ele risca sa impiedice crearea de locuri de munca. Si cu toate acestea, tarile vecine, Ungaria si Cehia, aplica taxe salariale mult mai ridicate decat in Polonia, avand si o rata a somajului inferioara.

Global Unions cere ca FMI si Banca Mondiala sa se asigure ca recomandarile politice la scara nationala sau conditiile de imprumuturi referitoare la probleme de munca sa fie coerente cu sustinerea lor la SFM.

Un singur sablon pentru toate tarile cu probleme

In timp ce sindicatele recunosc de multa vreme ca investitiile internationale si comertul pot contribui, fara dubiu, la cresterea economica si la crearea de locuri de munca, totodata se opun ca liberul schimb fara restrictii sa devina o dogma rigida, care sa fie aplicata in toate circumstantele. Aplicarea acestui principiu ca dogma nu poate duce decat la genul de pagube grave descrise in exemplele paragrafului precedent. Global Unions incurajeaza IFI sa mentina noua abordare selectiva si graduala pe care au adoptat-o in anumite recomandari politice la scara nationala si sa recunoasca legitimitatea dezvoltarii agriculturii si industriei nationale pentru a servi pietelor nationale. In cazul introducerii unei liberalizari comerciale, IFI ar trebui sa incurajeze tarile sa puna in practica mecanisme de ajustare adecvate pentru lucratori si comunitatile afectate. Global Unions cere, de asemenea, IFI sa adopte o abordare similara in ceea ce priveste liberalizarea fluxurilor de capital. Un exemplu al acestei abordari este girul dat de FMI catre Rusia pentru -abordare prudenta- in liberalizarea contului de capital (Raport referitor la art. IV, aprilie 2002), cu certitudine in lumina colapsului financiar al acestei tari in 1998 si a nivelului constant ridicat al scurgerilor de capital.

Exemple pozitive: Monterrey

Importante initiative internationale de dezvoltare au fost luate recent la Conferinta internationala pentru finantarea dezvoltarii (Monterrey, Mexic, martie 2002) si in cadrul Noului Parteneriat pentru Dezvoltare in Africa (NPDA), adoptat atat de summit-ul G-8 (Kananaskis, Canada, iunie 2002), cat si de summit-ul Uniunii africane de la Durban (iulie 2002). Summit-ul Pamantului II, organizat de ONU la Johannesburg, trebuia sa adopte un program compatibil care sa exprime un angajament global fata de politicile sociale si de mediu durabile, in scopul realizarii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului si cresterii nivelului de trai in intreaga lume. Dupa cum s-a aratat in aceasta declaratie, adeseori politicile IFI sunt fie in urma, fie contrare fata de consensul global pentru adoptarea politicilor cu orientare sociala, ce ajuta efectiv la avansul drepturilor fundamentale ale omului si a standardelor fundamentale de munca si care pot permite lucratorilor sa aiba conditii mai bune de trai. Actuala criza a modelului de globalizare realizata de marile corporatii, pe care IFI au ridicat-o in slavi vreme indelungata, trebuie sa fie o ocazie pentru aceste institutii de a-si reconsidera recomandarile politice actuale si de a adopta, mai degraba, un cadru politic alternativ, care sa poata raspunde necesitatilor imperative ale dezvoltarii sociale.

Sugestiile sindicatelor

Global Unions estimeaza ca raspunsurile pertinente pentru criza economica sunt politicile care promoveaza cresterea economica si crearea de locuri de munca, nu politici care implica descurajarea consumului si a investitiilor si concedieri in masa. Acesta trebuie sa fie primul obiectiv in asistarea Argentinei si a altor tari aflate in grava recesiune pentru a iesi din criza economica.

Pe langa aplicarea sa lenta, ultimul raport asupra initiativei TSFI a confirmat, de asemenea, unele lucruri pe care sindicatele si alte organizatii le afirmasera de la lansarea programului, si anume faptul ca si dupa aplicarea initiativei TSFI, nivelul datoriilor celor mai multe tari va ramane nesustenabil. Raportul recunoaste ca previziunile referitoare la sprijinul TSFI se bazeaza pe scenarii de crestere economica mult prea optimiste si putin realiste si ca situatia economica a majoritatii TSFI s-a degradat ca urmare a prabusirii recente a preturilor pentru materii prime. Global Unions se alatura altor organizatii pentru a cere ca initiativa TSFI sa fie extinsa, atat in ceea ce priveste numarul de tari eligibile, cat si asupra sumelor ajutoarelor acordate. Este evident ca daca nu se opereaza o reducere semnificativa a datoriilor, majoritatea TSFI nu vor putea realiza obiectivele de dezvoltare ale mileniului, care includ injumatatirea saraciei extreme si asigurarea educatiei primare.

Studiu de caz: Argentina

Guvernul argentinian a fost obligat sa nu isi poata face rambursari fata de creditorii straini in decembrie 2001, in cel de-al patrulea an de grava recesiune economica provocata, in mare masura de o politica a ratelor de schimb nesustenabile si prin aplicarea unei serii aparent nesfarsite de programe de austeritate. O reforma de pensii rau proiectata si prezentata intr-un moment prost si, in acelasi timp, o abordare prea rapida a privatizarii intreprinderilor de stat au fost factori aditionali ce au condus la criza. Toate aceste programe au fost proiectate si implementate cu asistenta financiara a IFI; cu toate acestea, IFI nu au incercat niciodata sa rezolve problema enormei datorii externe care trebuia platita. Desi, in cele din urma, FMI a trebuit sa accepte o devalorizare a pesosului argentinian, dupa ce a insistat ani de zile pentru mentinerea unei paritati stricte cu dolarul american supraevaluat, a continuat sa ceara aplicarea unor masuri severe de austeritate, ca o conditie pentru reinnoirea imprumuturilor FMI. Fondul a actionat astfel, in pofida faptului ca asemenea masuri nu pot decat sa agraveze recesiunea; in august, rata somajului oficial atingea deja aproape un sfert din populasia activa si FMI prevedea o contractie a PNB argentinian de pana la 15% in 2002.

FMI si-a aparat politicile in Argentina, sustinand ca au avut succes, evitand un efect de -contagiere- prin restrangerea crizei in aceasta tara. FMI a trebuit totusi sa autorizeze imprumuturi exceptionale de urgenta in celelalte trei tari din Mercosur (Brazilia, Paraguay, Uruguay), iar conditiile economice ale fiecarei aceste tari s-au deteriorat profund de la inceputul anului. Un SAN al Bancii Mondiale pentru Chile in ianuarie 2001 exprima ingrijorare legat de modul in care criza economica din Argentina poate afecta perspectivele de crestere din Chile, tara pana atunci considerata de IFI ca fiind imunizata contra instabilitatii economice din restul continentului.

Majoritatea economistilor nu retin austeritatea ca o solutie pentru recesiune, de cand s-au inregistrat consecintele dezastruoase ale aplicarii acestui tip de politici in cursul primilor ani ai marii crize financiare din anii *30 din tarile industrializate. Aparent, economistii FMI fac exceptie. Au cerut nu numai ca Argentina sa isi reduca cheltuielile sociale si alte cheltuieli publice pentru a putea obtine imprumuturi de la FMI, dar in plus au formulat cereri similare si altor tari care se confrunta cu dificultati economice. De exemplu, in art. IV din Raportul pentru Turcia din iulie 2002 recomanda ca Guvernul sa efectueze concedieri colective in intreprinderile de stat si sa opreasca indexarea salariilor, in pofida faptului ca somajul a crescut radical si salariile s-au redus din anul 2000. In art. IV din Raportul pentru Tunisia din iunie 2002 pentru Tunisia, FMI recomanda ca obiectivele principale ale politicii macroeconomice sa fie -controlul cererii interne- prin cresterea ratelor dobanzii si aplicarea altor masuri, desi rata somajului atinsese 15%.