Home Special Gitenstein: Militarii americani și români, ca frații și surorile, gata să lupte...

Gitenstein: Militarii americani și români, ca frații și surorile, gata să lupte și să moară alături

DISTRIBUIŢI

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, la ceremonia de aniversare a zece ani de la invitarea României în NATO, că militarii americani și cei români sunt „ca frații și surorile“, el apreciind că rolul României de aliat al SUA a fost consolidat la nivel personal de militari.
„Rolul României, ca aliat al Statelor Unite, a fost consolidat de relațiile dintre militarii români și cei americani, la nivel personal. (…) Acum câțiva ani am participat la un exercițiu de antrenament pentru trimiterea de trupe în Afganistan. La acel moment, România avea comanda asupra unei echipe de militari americani și i-am întrebat pe soldații noștri dacă se simt confortabil sub comandă română, iar un tânăr soldat mi-a spus că și-ar pune viața în mâinile lor (ale militarilor români -n.r.). Militarii americani și cei români sunt într-adevăr ca frații și surorile și sunt gata să lupte și să moară alături pentru a ne atinge cauza comună și scopurile bilaterale. Aceasta este măsura unei alianțe“, a precizat Mark Gitenstein.
Ambasadorul SUA a precizat că militarii români se bucură de respectul militarilor americani, el personal fiind martorul curajului militarilor români.
„Statele Unite au lucrat foarte strâns cu Guvernul României dinainte de aderarea la NATO. Militarii români și cei americani au luptat împreună, sub auspiciile NATO și vreau să spun că militarii americani îi respectă foarte mult pe cei români. Am fost martor al curajului militarilor români în Afganistan și de fiecare dată am fost impresionat nu numai de competența și angajamentul trupelor române, dar și de cât de bine lucrează împreună cu cele americane“, a mai spus Gitenstein
Băsescu: România are 23 de militari căzuți la datorie și 131 răniți
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ceremonia de aniversare a zece ani de la invitarea României să adere la NATO, că, în acest moment, sunt înregistrați 23 de militari căzuți la datorie și 131 de răniți, urmare a solidarității cu NATO și a determinării de a lupta pentru democrație.
„Avem, la această oră, urmare a solidarității noastre cu NATO și a determinării noastre de a lupta pentru democrație, înregistrați 23 de militari căzuți la datorie în teatrele de operații și 131 de răniți. Pentru aceste jertfe ale României în apărarea propriei securități și în contribuția sa la misiunile Alianței, vă solicit să păstrăm un moment de reculegere“, a spus președintele Traian Băsescu.
Printre participanții la ceremonie s-au numărat și foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.