Hienele Revoluției: Ion Iliescu, „ultimul pe lista” Guvernului Ilie Verdeț

„Vom muri și vom fi liberi” au scandat revoluționarii în decembrie 1989. Acesta era angajamentul pe care ei și l-au luat, atunci, în fața istoriei. A fost ca un fel de contract tragic pe care, după ce l-au parafat cu propriul lor sânge, l-au și respectat întocmai. Iar asta pentru că mulți dintre ei chiar au murit: 126 înainte de fuga lui Ceaușescu și încă aproape o mie în cumplitele zile și nopți care au urmat. Din păcate, istoria nu și-a respectat partea ei de „contract”, iar mult visata libertate nu a durat decât vreo câteva ore. Apoi, în scurt timp, peste cadavrele morților din toată țara, de la Timișoara până la București, s-a cocoțat o haită de hiene care, departe de ochii românilor aflați, încă, pe străzi, a declanșat lupta pentru a prelua controlul asupra cadavrului politic al fostului regim comunist. O luptă de culise încheiată, parțial, în seara de 22 decembrie 1989 când, citind „pomelnicul” care enumera membrii Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu s-a inclus cu falsă modestie, „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă”. Foarte puțină lume mai știe, acum, că la scurt timp după fuga lui Ceaușaescu, același Ion Iliescu ar fi fost mulțumit să facă parte, tot printre „ultimii pe listă”, din efemerul Guvern care ar fi urmat să fie condus de fostul Premier comunist Ilie Verdeț.

Mai multe „centre de putere”

Încă din noaptea de 22-23 decembrie 1989 devenise evident că la București se existau trei „centre de putere”, care au funcționat, în paralel, în trei locuri diferite: centrul politic, în sediul CC al PCR, centrul propagandistic din Teviziunea Română plus un centru „operativ” care, adăpostit în sediul Ministerului Apărării Naționale a coordonat lupta cu fantomaticii „teroriști”. Informațiile apărute ulterior par să demonstreze că, pe etape, în fiecare dintre cele trei locuri s-au confruntat o serie de „grupări” care au încercat să preia puterea. Din păcate, după cum românii au aflat chiar pe pielea lor, cel care a reușit, până la urmă, să preia acea putere vânată de toată lumea a fost tovarășul Ion Ilici Iliescu.
   În câteva interviuri date, de-a lungul vremii, generalul (r) Victor Athanasie Stănculescu a mărturisit că, în perioada 1989-1990, a avut anumite legături cu o serie de reprezentanți ai serviciilor secrete occidentale, încă de pe vremea când conducea Departamentul Înzestrării din MApN. Aflat și acum în pușcărie, generalul V. A. Stănculescu a susținut, într-unul dintre acele interviuri date din spatele gratiilor, că el a fost cel care, înainte de fuga familiei Ceaușescu, a preluat puterea militară în calitatea sa de ministru al Apărării Naționale, numit imediat după moartea fostului ministru Vasile Milea. El consideră, și acum, că atunci, în dimineața de 22 decembrie a avut loc o lovitură de stat de pe urma căreia ar fi urmat să profite mai multe personaje: „Eu puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziții, Ilie Verdeț, care era dispus să facă repede un guvern recondiționat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informații că vrea să convoce Marea Adunare Națională”. Întrebat dacă Ion Iliescu a jucat atunci pe cartea Rusiei, generalul Stănculescu a răspuns „Da, din momentul în care m-a înlocuit pe mine cu Militaru. După aceea, în februarie m-a rechemat, de teamă să nu fie dat jos tot de armată”.
  De fapt, se pare că, atunci, în ziua de 22 decembrie 1989, au existat mai mulți „pretendenți” care-și doreau să ajungă în „ograda” noii puteri. Unul dintre aceștia a fost și Dumitru Mazilu. Considerat drept reprezentant al unor cercuri occidentale, el fusese plasat de regimul Ceaușascu într-un soi de „domiciliu forțat” de unde a iești imediat după fuga „Mărețului Cârmaci”. În lucrarea „Revoluția furată”, apărută în februarie 1992, Mazilu descrie evenimentele din Decembrie 1989, din punctul lui de vedere. Acolo, el relatează, printre multe altele că, încercând să ajungă la sediul CC al PCR, a fost luat la bordul unui TAB, care l-a plimbat prin tot orașul. Astfel se face că a ajuns la destinație târziu, când „jocurile” fuseseră, deja făcute. Întrebându-l pe ofițerul care-l însoțise în vehiculul militar, acesta i-a răspuns, aproape ca un oracol: „Domnule profesor, nu ați fost servit!”. Iar asta nu ar fi putut însemna decât că, gruparea din care se presupune că făcea parte Dumitru Mazilu, nu a fost „servită”. Iar cea „servită” a fost gruparea filo-sovietică, centrată pe tovarășul Ion Ilici Iliescu.

Guvernul Ilie Verdeț

Spusele generalului Stănculescu, privitoare la foștii lideri comuniști care se chinuiau să „croșeteze” guverne după fuga cuplului Ceaușescu ne-au fost confirmate de răposatul Sergiu Nicolaescu, într-un interviu pe care ni l-a acordat cu câțiva ani în urmă. Cândva, în primăvara anului 2008, regizorul ne-a vorbit despre câteva întâmplări la care a fost martor în decembrie 1989. Inclusiv despre Ion Iliescu cel care, înainte de a ieși în fața publicului, s-a aflat la sediul CC al PCR. Un loc despre care s-a spus, la un moment dat că ar urmat să sară în aer pentru că fusese „minat” de„teroriști”. Iar Sergiu Nicolaescu a fost acolo exact în acele momente: „Așadar, au tras ăștia. Vrei să spui cine a dat ordinul? Ordinul a venit după ce eu am anunțat: <<Fugiți, clădirea este minată>>, lucru filmat și de Adrian Sârbu”. Întrebat de unde știa despre minarea sediului CC al PCR, Sergiu Nicolaescu a recunoscut nonșalant: „Nu, clădirea nu era minată și eu știam că nu este minată. Dar am spus-o ca să rezolv o altă situație. Atunci am intrat într-o cameră… cred că era la Ceaușeasca în birou. Acolo erau Verdeț, Iliescu și încă vreo câțiva oameni… erau Burtică… și câțiva militari. Deci se forma un guvern. Era și Dăscălescu. Se forma un nou guvern. Iar asta era împotriva oricărei logici de schimbare a regimului. Păi, cum? Se face o revoluție și tot tu schimbi guvernul? Iar Ion Iliescu negocia cu ei. Era clar că negocia. Pentru că pe hârtia respectivă era trecut și el. Deci, da! Iliescu ar fi vrut să facă parte din Guvernul Verdeț. Da, din guvernul pus la cale de Ilie Verdeț, făcea parte și Ion Iliescu”. Pe ce funcție? „La urmă! Deci în clipa în care i-am văzut pe toți… Ce faci? Când vezi din nou comuniștii care se așază într-o sală si hotărăsc noul guvern… ai căcat-o. Ăsta este cuvântul. Înseamnă că rămâne regimul. Atunci mi-a venit ideea și le-am spus: <<Fugiți că sediul este minat>>. ?ê?£i într-adevăr au fugit. Au fugit toții, nu a mai rămas nici unul”. Ei bine, răposatul Sergiu Nicolaescu a avut, în felul lui, dreptate. Peste doar câteva ore, Ion Iliescu a ieșit pe celebrul balcon al CC de unde, adresându-se mulțimii cu apelativul „tovarăși”, i-a anunțat pe români că Nicolae Ceaușescu  „doar a întinat nobilele idealuri comuniste.” Cu siguranță că la el s-au gândit eroii care au înfruntat gloanțele convinși că „Vom muri și vom fi liberi!”

Vasile Surcel