General Motors a dat publicitatii primele imagini ale conceptului Hy-wire, primul autovehicul care imbina propulsia cu hidrogen si tehnologia drive-by-wire. Revolutionarul concept inglobeaza sisteme de ultima ora care au putut fi vazute si la intrigantul AUTOnomy, vehicul prezentat publicului in aceasta primavara la salonul auto de la Detroit.
-Faptul ca am reusit sa facem din Hy-wire au concept viabil, la doar opt luni de la prezentarea ascendentului sau, AUTOnomy, demonstreaza increderea noastra in aceasta tehnologie si viteza cu care inainteaza cercetarile noastre in acest domeniu-, a spus Rick Wagoner, presedinte al companiei GM. Delaratia acestuia a fost sustinuta si de Larry Burns, vicepresedinte al diviziei de cercetare, dezvoltare si planificare a concernului nord-american: -Suntem pe cale sa reusim punerea in practica a celui mai economic si practic sistem de alimentare cu hidrogen pana la sfarsitul acestui deceniu. Conceptul Hy-wire reprezinta punctul de plecare a vehiculelor viitorului, burdusite cu tehnologii de ultima ora, dar comparabile prin dimensiuni si greutate cu automobilele de lux de astazi.-
Toate elementele care fac o masina sa porneasca, sa opreasca sau sa schimbe directia sunt continute intr-un sasiu de 11 inci, de forma unui skateboard, iar butoanele de comanda se afla intr-o cutie numita X-drive, usor de manevrat. Aceste elemente confera vehiculului posibilitatea de a transporta cinci persoane si bagajele acestora intr-un spatiu suficient de mare si confortabil. Soferii pot sta pe locul din dreapta sau stanga, dupa cum doresc, si pot accelera tragang usor de o maneta. Pentru a frana, se strange mai puternic maneta, care poate aluneca in sus si in jos, pentru pastrarea sau schimbarea directiei.
In lipsa bordului, a pedalelor si a motorului, partea din fata a masinii este din sticla transparenta, ceea ce ofera soferului o vizibilitate mai buna a drumului. Directia, franele si celelalte sisteme sunt controlate electronic, nu manual. Rezervorul, care alimenteaza un motor ce produce, in mod constant, o putere de 94 de kilowati, este instalat in spatele sasiului, iar rotile din fata sunt actionate electronic. Arhitectura avangardista a habitaclului este asemanatoare cu puntea unei nave din serialele SF. Spatiile largi acoperite cu sticla ofera o vizibilitate sporita atat din interior, cat si din exterior. Pentru a amplifica sentimentul de transparenta, pana si banchetele au suprafete din plastic, prin care se poate vedea spatele pasagerilor din fata.
Hy-wire este rezultatul muncii unor echipe de ingineri si designeri ai unor firme din intreaga lume. Practic, fiecare componenta este gandita in alt laborator, asamblarea fiind facuta in Statele Unite. Sistemul de propulsie este realizat de germani si este asemanator celui utilizat la conceptul HydroGen3, care avea la baza modelul Zafira al celor de la Opel, in timp ce designul caroseriei a fost gandit de casa Bertone din Torino. Cea mai importanta componenta, sistemul drive-by-wire este realizata de grupul SKF, care a pus la bataie istetimea inginerilor sai din Suedia, Olanda si Italia.
General Motors pregateste lansarea oficiala a conceptului la expozitia auto pariziana -Mondial de l*Automobile-, ce va avea loc in aceasta toamna, in perioada 28 septembrie-13 octombrie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















