Home Special Licitatie cu strigare in loc de negociere directa

Licitatie cu strigare in loc de negociere directa

DISTRIBUIŢI

Ministerul Turismului va introduce pe masa Executivului un proiect de hotarare pentru modificarea Strategiei privind privatizarea societatilor comerciale din turism aprobata prin HG nr. 436/2001. Mai precis, noua hotarare vizeaza privatizarea celor doua mari societati comerciale de pe litoral – Neptun-Olimp si Mamaia. De altfel, viitorul act normativ modifica doar doua puncte din Strategia privind privatizarea societatilor comerciale din turism, aprobata prin HG nr. 463/2001, publicata in -Monitorul Oficial- din 9 mai 2001.

Adio, investitii esalonate in turism

Prima notificare stipuleaza ca -vanzarea actiunilor noilor societati comerciale se va face prin licitatie cu strigare, cu exceptia societatilor comerciale pentru care se vor finaliza negocierile cu marii tour-operatori internationali sau principalele lanturi hoteliere de renume international, care vor fi privatizate conform metodelor convenite cu acestia-. Cea de-a doua modificare consta in faptul ca -societatile pe structura principalelor hoteluri ramase in administrare proprie, urmata de vanzarea actiunilor noilor societati prin licitatie cu strigare, cu exceptia societatilor comerciale, pentru care se vor finaliza negocierile cu marii tour-operatori internationali sau principalele lanturi hoteliere de renume international, vor fi privatizate conform metodelor convenite cu acestia-.

Ministrul turismului, Dan Matei Agathon, justifica in nota de fundamentare necesitatea emiterii acestei hotarari prin faptul ca -s-au primit un numar mare de scrisori de intentie pentru aceste societati, consideram ca metoda de privatizare potrivita este licitatia cu strigare, pretul de pornire fiind stabilit pe baza unui raport de evaluare-. In HG 436/2001 este precizat ca -s-a stabilit ca metoda de privatizare a noilor societati comerciale provenite din divizarea SC Mamaia SA si SC Neptun-Olimp SA negocierea directa, pe baza de programe de investitii esalonate pe maximum trei ani-.

Schimbarea metodei de privatizare va atrage venituri la bugetul statului

Ministerul Turismului considera ca un prim avantaj al schimbarii metodei de privatizare il constituie atragerea imediata de venituri la bugetul statului, precizand totodata ca -schimbarea metodei este necesara pentru o mai buna transparenta a procesului de privatizare, dandu-se posibilitatea reprezentantilor mass-media de a participa la licitatie-. Practic, prin aceasta explicatie, Ministerul Turismului recunoaste ca procesul de privatizare a fost mai mult opac decat transparent. In nota de fundamentare a hotararii se mai mentioneaza -ca un alt avantaj il constituie faptul ca nu mai este necesara efectuarea urmaririi postprivatizare a contractelor de vanzare-cumparare cu plata in rate, care este foarte dificila, tinand cont de precedentul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, care se confrunta cu mari litigii datorita nerespectarii clauzelor contractuale-. Ceea ce omit distinsii oficiali ai Ministerului Turismului este faptul ca si institutia patronata de domnul Agathon a vandut anul trecut o multime de active turistice in rate, mai ales catre unii apropiati ai demnitarului, cum ar fi Iosif Armas sau Gigi Netoiu.

-Amiral- si -Riviera- din Mamaia au intrat in lantul TUI

In Nota de fundamentare se mai precizeaza foarte clar ca -o exceptie de la aplicarea acestei metode o va constitui privatizarea societatilor comerciale pentru care si-au exprimat intentia si/sau sunt in curs de negociere conditiile de participare la privatizare a unor mari tour-operatori internationali (TUI, Thomas Cook-Neckermann) si lanturi hoteliere de renume international (Le Meridien)-. De asemenea, Ministerul Turismului sustine ca, in situatia in care negocierile se vor finaliza, metoda de privatizare ce se va adopta se va stabili de comun acord cu acestia. De exemplu, TUI a optat pentru participarea cu aport la capitalul social al SC -Riviera 2001- SA si SC -Amiral 2001- SA pentru modernizarea si ridicarea gradului de confort a activelor acestor societati, urmata de cumpararea pachetului de actiuni detinut de Ministerul Turismului.

Trebuie precizat ca, la ora actuala, SC Mamaia SA s-a impartit in sapte societati comerciale, iar SC Neptun-Olimp SA in 27. Specialistii din turism de pe litoral considera ca prin emiterea acestei hotarari se va ajunge la situatia conflictula de pana in 2000 si, in acest mod, la Neptun, sezonul estival va fi compromis. Ramane de vazut ce se va intampla la Mamaia, unde deja toate locurile pentru acest sezon deja sunt vandute, si cine va incasa contravaloarea contractelor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.