Home Special Margareth Thatcher, Doamna de Fier care a remodelat lumea

Margareth Thatcher, Doamna de Fier care a remodelat lumea

DISTRIBUIŢI

Fostul premier conservator Margaret Thatcher, care a decedat luni la vârsta de 87 de ani, va rămâne pentru totdeauna „Doamna de Fier“ care a remodelat Marea Britanie cu un liberalism economic intransigent și a restabilit prestigiul internațional al țării, relatează AFP.
Privirea sa pătrunzătoare simboliza o tărie de caracter remarcabilă. Cea mai bună descriere a fost făcută chiar de ea însăși. „Eu sunt în favoarea consensului. Consensul asupra a ceea ce vreau eu să fac“.
Acest refuz al compromisului, în serviciul unor principii profund anco­rate – conservatorism social, liberalism economic, ideea grandorii țării sale –, nu s-a dezmințit nicio clipă în cei 11 ani de guvernare (1979-1990).
Aceste convingeri s-au născut din educația strictă primită de la un tată metodist de tânăra Margaret Hilda Roberts, născută la 13 octombrie 1925, la Grantham (centrul Angliei).
Devenită avocat după căsătorie, în 1951, ea li s-a alăturat conservatorilor, iar în 1959 a intrat în Camera Comunelor ca deputat de Finchley. Între 1970 și 1974 ea a fost ministru al Educației.
În 1975, Thatcher preia conducerea partidului conservator și patru ani mai târziu îi învinge pe laburiști. Ea devine prima femeie premier a țării, insta­lându-se la Downing Street numărul 10 până la 22 noiembrie 1990, o guvernare-record pentru secolul XX.
Pentru relansarea unei economii care a făcut din Marea Britanie „bolnavul Europei“, ea a privatizat în mod excesiv, a scăzut impozitele și cheltuielile publice și a redus la tăcere sindicatele.
Dar pragul de trei milioane de șomeri a fost depășit, iar grevele minerilor de la începutul anilor '80 s-au lovit de intransigența sa.
Ea a încercat să restabilească prestigiul fostului Imperiu. Recucerirea insulelor Malvine (Falkland) în 1982 a contribuit la acest lucru. Foarte apropiată de Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, ea a contribuit, de asemenea, la încheierea Războiului Rece.
Dar caracterul său implacabil s-a întors împotriva ei. Respingerea „poll tax“, un impozit local pe care nu a reușit să îl impună, a adus sfârșitul guvernării sale. Contestată în cadrul propriului partid, ea a demisionat cu lacrimi în ochi în noiembrie 1990.
Thatcher s-a retras în cartierul londonez Belgravia pentru a-și scrie memoriile și a plecat definitiv de pe scena politică în 2002 din motive de sănătate.
În iunie 2003, decesul soțului său, Denis, o afectează profund, precum și, mai târziu, problemele judiciare ale fiului său, Mark.
În decembrie 2005, la două luni după aniversarea a 80 de ani într-un hotel din Londra, în prezența reginei Elizabeth II, ea este spitalizată.
Fiica sa, Carol Thatcher, va dezvălui în 2008 că mama sa suferă de demență senilă, uitând adeseori că soțul ei este mort.
De atunci ea a trăit izolată, nu a mai participat la recepțiile organizate la Downing Street de premierul David Cameron cu ocazia aniversării sale de 85 de ani în 2010 sau la celebrarea jubileului reginei Elizabeth II în 2012.
Spitalizată în timpul sărbătorilor de iarnă din 2012, ea a fost operată din cauza unor noduli la vezica urinară și se afla de atunci în convalescență.

Numeroși lideri ai lumii îi aduc omagii fostului premier britanic

Margaret Thatcher, care a decedat luni, la vârsta de 87 de ani, lasă amintirea unei „mari personalități politice“, care a marcat secolul XX, potrivit numeroaselor omagii care i-au fost aduse, relatează AFP.
„Am pierdut un mare lider, un mare premier și o mare britanică“, a reacționat imediat David Cameron, subliniind „marea sa tristețe“.
Membru, ca și Margaret Thatcher, al Partidului Conservator, David Cameron, care se afla în Spania în momentul anunțului privind decesul acesteia, a decis să își scurteze vizita pe care a început-o în Europa pentru a apăra reforma Uniunii Europene și să se întoarcă la Londra.
Regina Elizabeth II s-a declarat „tristă să afle“ despre decesul său, într-un comu­nicat publicat de Palatul Buckingham, precizând că va trimite un „mesaj de compasiune“ familiei lui Margaret Thatcher.
În străinătate, fostul președinte so­vietic Mihail Gorbaciov a salutat „o mare personalitate politică“ ce va „rămâne în istorie“.
În Polonia, Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului polonez Solida­ritatea, i-a adus un omagiu celei „care a contribuit la căderea comunis­mului“ în Europa.
Uniunea Europeană a salutat, luni, memoria fostului premier apreciind că aceasta va rămâne în istorie pentru „contribuțiile“ sale dar și pentru „rezer­vele“ față de proiectul european.
„Ea a fost fără îndoială o mare femeie de stat, prima femeie premier a țării sale și o actriță circumspectă dar angajată în Uniunea Europeană“, a scris într-un comunicat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „Ne vom aminti de ea atât pentru contribuțiile sale, cât și pentru rezervele față de proiectul nostru comun“, a adăugat el.
Pentru președintele Parlamentului European, social-democratul Martin Schulz, Thatcher „a marcat viața politică britanică și europeană“. „În pofida diferențelor noastre politice evidente, Margaret Thatcher este o figură istorică“, a adăugat el.
Schulz a amintit că la începutul mandatului său, Thatcher era o „euro­peană angajată“ care a grăbit semnarea și punerea în aplicare a Actului Unic European în 1986.
„Fie că ești de acord sau nu cu politicile sale, Margaret Thatcher a demonstrat că politica are în continuare capacitatea de a fi o forță de schimbare“, a conchis el.
Fostul secretar de Stat american Henry Kissinger a apreciat că Thatcher a fost o „personalitate curajoasă“.
„A fost o personalitate curajoasă, o femeie care a învățat că un lider trebuie să aibă convingeri puternice pentru că oamenii nu au nicio modalitate de a se decide ei înșiși decât dacă liderii lor le oferă direcția de urmat“, a declarat secretarul de Stat al președinților Richard Nixon și Gerald Ford pentru CNN.
„Ea nu credea că munca sa constă în găsirea unui compromis, ci mai degrabă că era de datoria sa să aibă convingeri“, a adăugat acest laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1973.
„Am continuat să mă văd cu ea timp de decenii după ce am părăsit funcția“, a continuat el, vorbind despre preferința acesteia pentru discuțiile despre politica externă și „capacitatea sa de a-și afirma franc punctul de vedere, rămânând deschisă față de ceilalți“.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Thatcher a fost „o adevărată mare conducătoare, o femeie cu principii, hotărâtă, cu convingeri, puternică“. „Ea a fost o susținătoare ardentă a Israelului și a poporului evreu. Ea a inspirat o generație de lideri politici“.
Premierul conservator spaniol Mariano Rajoi a salutat „angajamentul său de neclintit pentru libertate, demo­crație și stat de drept“, care constituie „o moștenire prețioasă pentru guvernele europene actuale“.

Regina Elizabeth II e tristă
Regina Elizabeth II s-a declarat „tristă“ să afle că Margaret Thatcher a murit, în timp ce premierul britanic David Cameron a apreciat că țara a „pierdut un mare lider“, la câteva minute după anunțarea morții fostului premier, relatează AFP.
„Cu o mare tristețe am aflat despre moartea doamnei Thatcher. Noi am pierdut un mare lider, un mare premier și o mare britanică“, a spus David Cameron, citat într-un comunicat.

Margaret Thatcher nu va avea funeralii naționale
Fostul premier britanic Margaret Thatcher, care a decedat luni la vârsta de 87 de ani, nu va avea funeralii naționale, ci doar o ceremonie care va fi organizată la catedrala St Paul, a anunțat Downing Street, citat de AFP.
„Downing Street este în măsură să anunțe că, prin consimțământul reginei, Lady Thatcher va avea o ceremonie cu onoruri militare“, a anunțat un purtător de cuvânt, precizând că aceasta va avea loc la catedrala St Paul din Londra și va fi urmată de o „incinerare privată“.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.