Ministerul Turismului va propune Executivului o ordonanta de urgenta pentru modificarea Legii nr. 343/2002, privind statiunile
balneare, climaterice, balneoclimaterice si asistenta medicala balneara si de recuperare, publicata in Monitorul Oficial din 18 iunie 2002. Potrivit amintitei legi, -coordonarea si controlarea activitatii de asistenta medicala in statiunile balneare, climatice sau balneoclimatice se fac de catre Ministerul Sanatatii si Familiei-. De asemenea, tratamentele trebuie sa se desfasoare prin Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie, prin unitatile sanitare aflate in subordinea directiilor de sanatate publica si prin cabinetele medicale de specialitate. In plus, MSF colaboreaza la utilizarea rationala a factorilor naturali de cura de mediu cu Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Ministerul Industriei si Resurselor, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si cu consiliile locale ale localitatilor care functioneaza ca statiuni balneare, climatice sau balneoclimatice.
Reprezentantii societatilor de turism balnear din tara noastra au precizat ca in forma actuala legea este un obstacol in calea dezvoltarii turismului balnear. Societatile ofera pachete de servicii care nu pot fi divizate – tratament, cazare si masa, iar legea nu face altceva decat sa scoata aceste societati in afara cadrului legal.
Potrivit actului normativ initiat de Ministerul Turismului, -societatea comerciala de turism balnear si recuperare este acea societate comerciala organizata conform Legii 31/1991 republicata, ce presteaza cumulat servicii de cazare, alimentatie, tratament balnear si de recuperare folosind factori de cura si agenti fizici terapeutici, numita in continuare societate-.
Astfel societatea va avea angajat personal medical si paramedical propriu si va putea incheia contracte cu structurile de asigurari de sanatate ori alte structuri de asigurari legal constituite.
Autorizarea, clasificarea si controlul structurilor de primire cu functiuni de cazare si ale celor cu functiuni de alimentatie pentru turism se vor face de catre Ministerul Turismului, iar acreditarea si controlul structurilor cu functiuni de tratament si de recuperare va reveni Ministerului Sanatatii si Familiei.
Acest demers legislativ al Ministerului Turismului s-a datorat protestului Organizatiei Patronale a Turismului Balnear din Romania, care a acuzat de indiferenta institutia condusa de Dan Matei Agathon. Ramane de vazut daca Executivul va aproba aceasta ordonanta de urgenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















