Nina Cassian, muza „iubeață dar nu culcăreață”

„Nu mă plâng. Am iubit și am fost iubită. Toate astea aparțin echilibrului vieții! Dar gata – am obosit să tot cotrobăi prin mine însămi“. Vorbe pline de miez care, rostite la vârsta unei senectuți înțelepte redau, cu o simplitate nostalgică, bogăția unei vieți trăite sub două zodii fundamentale: dragostea pasională și literatura. Doamna care le-a rostit este poeta Nina Cassian, cea care a fost muza câtorva „monștri sacri“ ai literaturii române. Toți au fost bărbați cu adevărat remarcabili care au iubit-o. Iar ea le-a răspuns cu o dragoste și o gingășie care n-au părăsit-o niciodată. Gingășie ce reflectă o feminitate subtilă, de negăsit printre pupezele și pațachinele pe care le considerăm „divele“ zilelor noastre. Astăzi, orice „Pițipoancă“  apucă să se dea cu cracii în sus în fața vreunuia  plin de bani și de ifose, se laudă, instantaneu și peste tot, cu marea ei dragoste.
Dragoste pe care și-o exhibă indecent, pentru plăcerea unui public de „voyoriști“ avizi de povești siropoase. Iar când „super­masculii“ respectivi le dau papucii, fițoasele îi preschimbă, tot public, în niște bestii perverse care, bineînțeles, nu le-au meritat niciodată.
Cu câțiva ani în urmă, când abia se măritase cu un lăutar gurist, o asemenea matracucă povestea, peste tot, zâmbind cu un lubric subânțeles, că în viața lor „patul este de bază“. Apoi, când ăla s-a săturat de ifosele și istericalele madamei, paceaura a povestit peste tot și cu amănunte intime, ce jigodie și-a adus în patul cu care se lăudase cândva. Cu siguranță că, oricât de mult ar trăi, frumusețile siliconate și botoxate din zilele noastre nu vor fi niciodată în stare să spună senin: „Nu mă plâng. Am iubit și am fost iubită.“ ?ê?£i asta pentru că, în fibra lor cea mai adâncă, fițoasele de azi știu bine că nici măcar nu sunt, cu adevărat, femei ci doar niște muieri guralive, care-și exhibă falsa feminitate pe toate „gardurile“ mediatice. ?ê?£i că, de fapt, sunt doar niște nuci secătuite, care au doar coaja poleită cu un staniol, pe cât de lucios, pe atât de ieftin. Spre deosebire de toate aceste fufiștine, Nina Cassian poate spune un asemenea lucru. ?ê?£i o face cu o inteligență și o feminitate nealterate de trecerea vremii. Iar asta pentru că ea chiar a iubit și a fost iubită. Iar iubiții ei au fost, la rândul lor, niște bărbați remarcabili, pe care îi admiră și îi respectă și acum, la fel ca în vremea când ei au făcut parte din viața ei. 

„Memoria ca zestre“

Ajunsă la vârsta la care-și poate permite un „bilanț“ senin, poeta Nina Cassian își face un  soi de „inventar“ al vieții personale, o viață în care dragostea a fost, întotdeauna prezentă: „Am avut două mari iubiri, Ioji și Ali. Am avut două iubiri importante, Marin și Slavomir, am avut și două mici iubiri, Ad și Bruno. N-ajunge pentru o viață?“. Ei bine, nu, nu ajunge. ?ê?£i asta pentru că nu enumeră și alte iubiri care, nefiind incluse nici măcar printre cele „mici“, au existat, totuși. Dar au fost doar trecătoare. Vorbind despre ea însăși, Nina Cassian a recunoscut, într-un interviu: „Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenți râului mare, iubirii celei mari. Nemințind și, de altfel, având prea mult de dăruit, copleșitor pentru un singur recipient“. ?ê?£i totuși cine a fost acestă femeie, care vorbește cu atâta subtilitate și discreție despre cel mai delicat aspect al vieții umane? Întrebată despre viața ei, poeta a spus într-un interviu: „Am oroare să mă repet, de aceea consider cele trei cărți de amintiri, intitulate «Memoria ca zestre» și apărute la Institutul Cultural Român, între 2003 și 2005, un fel de epitaf al propriei mele vieți. Acolo am spus tot ceea ce voiam să spun și să amintesc, cu o sinceritate brutală.“
Nina Cassian s-a născut la Galați, pe 27 noiembrie 1924, în casa unor intelectuali de origine evreiască. Poeta a vorbit mereu despre familia ei: „Tata scria versuri, ulterior a devenit un reputat traducător – proză și versuri – mai ales din limba germană. Mama cânta cu o voce mică, dar exactă, lieduri de Schubert, tata acompaniind-o la pian. Casa noastră răsuna de poezie și muzică și le sunt recunoscătoare pentru atmosfera artistică în care m-am format“. La doi ani, familia i s-a mutat la Brașov. Ulterior, s-au mutat cu toții la București, pe care ea l-a receptat ca pe un „oraș lipsit de reliefuri și de feerie“. Era în Capitală când, în plin război și într-o perioadă de persecuție antisemită, a intrat în organizația Tineretului Comunist. Avea, pe atunci doar 16 ani. Acolo, în acel mediu „revoluționar“ l-a cunoscut pe scriitorul Vladimir Colin, primul ei soț. Despre care ea spune și acum: „Ne-am luat din dragoste, aveam 18 ani, el 21, ne uneau și idealuri comune: poezia și schimbarea în bine a lumii. Poezia, primul nostru ideal l-am împlinit, fiecare în felul lui. Cel de al doilea nu s-a realizat niciodată. Eram doi tineri, doi copii, amândoi comuniști ilegaliști. Nu aveam bani, bineînțeles. El vopsea nasturi ca să câștige câte ceva. Când eram deja căsătoriți, făceam mărțișoare din plexiglas pictat și le vindeam. Ne-au ținut mai mult părinții.“ Căsnicia cu Vladimir Colin a durat doar cinci ani. De ce s-a desfăcut? Din propriile ei relatări, inițial din cauza a două iubiri pe care Nina Cassian le descrie drept „platonice“. „Au fost două drame. Una numita Sandu Pitaru, o splendoare de bărbat. Am avut de-a face și cu foarte frumoși, și cu foarte gheboși. Nu mă interesa aspectul fizic. (…) N-a fost nici măcar un sărut între noi, dar era un amor incipient. Până am primit o scrisoare de la el, el care era, tot așa, comunist ilegalist, că n-o să ne vedem un timp.“ Nu s-au mai văzut niciodată. După câteva zile, Capitala a fost lovită, cumplit,  de bombardamentul din iulie ‘44. Atunci, Pitaru a intrat într-un adăpost peste care a căzut o bombă. A murit acolo, împreună cu toți ceilalți. Iar ulterior, moartea l-a idealizat în mintea și sufletul Ninei Cassian. Cea de a doua „fisură“ a căsniciei sale a fost provocată de Ioji Craioveanu. Este vorba despre acel Ioji pe care ea îl enumeră printre „marile iubiri“. Iubire pe care Nina Cassian o descrie tot platonică: „Când l-am revăzut, Ioji Craioveanu, mult mai în vârstă decât mine, era tuberculos. (…) Nu a fost o relație fizică. Asta e marea confuzie care se face cu mine. Totdeauna iubirea… Dovada că am avut o obsesie pentru Ioji fără să fi petrecut o singura noapte împreună. Fără conotația asta atât de trivială… Eu nu sunt o amantă, o culcăreață, eu sunt o iubeață… ceea ce e cu totul altceva. M-am întors completamente confuza după întâlnirea cu Ioji și i-am spus lui Colin că trebuie să ne despărțim. El mi-a spus: «Stai, nu te pripi…». ?ê?£i am mai stat. Trei ani. Dar după cinci ani cu Vladimir Colin l-am întâlnit pe Ali – Al.I. ?ê?£tefănescu, cu care am stat 36 de ani. Acesta este cel menționat ca a doua „mare iubire“. Legat de acest Ali, Nina Cassian a concluzionat, „Sunt destul de constantă, după cum vedeți.“ Sau poate că nu? Propriile relatări arată că „inventarul“ pe care și l-a făcut Nina Cassian ar fi trebuit să fie, de fapt, cu mult mai complex. Iar toți bărbații care i-au trecut prin viață au avut legătură cu literatura. ?ê?£i pentru fiecare dintre ei, ea are o amintire frumoasă care-l pune în valoare chiar și acum, de dincolo de moarte și de dincolo de istoria culturii românești.

„Nespus de alba Nina“

Nina Cassian a pornit pe drumul fără de sfârșit ale literaturii chiar de pe vremea în care a intrat în contact cu tinerii comuniști. Încă de la început, primele încercări poetice i-au fost încurajate, cu mult entuziasm de „seniorii“ Tudor Arghezi și Ion Barbu. Iar acesta din urmă chiar a fost îndrăgostit de tânăra poetă. Ceva mai târziu, prin 1946, Barbu i-a adnotat manuscrisul volumului „La scara 1/1“, care va fi și volumul de debut al poetei. De fapt ea a fost, pe atunci muza celebrului poet care o numea „nespus de alba Nina“. Avea 22 de ani și încă mai era căsătorită cu scriitorul Vladimir Colin. Mult mai târziu avea să vorbească, extrem de elogios despre Barbu: „L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paras­chivescu. I-am lăsat manuscrisul meu, «La Scara 1/1» și, în curând, mi-a telefonat și m-a invitat la Capșa. Făcuse niște adnotări ultralaudative. Eram inconștientă. ?ê?£tiam că e un geniu lângă mine, de asta nu m-am îndoit niciodată. Dar nesăbuința tinereții constă în a dori să lovești în ceea ce slăvești. E o prostie pe care am s-o regret toată viața. Adică eu aveam, în ’46, vreo… 22 și el, 52, sau așa ceva. Dar arăta cu mult mai bătrân. Pentru că avea o mustață de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparație. De fapt nu e vorba de atracție aici. A fost o fascinație. Eu am fost pur și simplu o subalternă în preajma lui. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decât că m-a speriat punându-mă într-o lumină orbitoare.“ Cu siguranță că o să mai treacă multă apă pe Dunăre până când o să auzim o „pitzi“ de azi vorbind astfel despre un bărbat din viața ei.

Iubita „celui mai iubit pământean“

„Marin“ este prima dintre cele două „iubiri importante“ menționată de Nina Cassian în „inventarul“ său erotic. Este vorba despre Marin Preda, părintele spiritual al „celui mai iubit dintre pământeni“. Despre care ea spunea: „Îl evoc fără dubiu pe Marin Preda, cu personalitatea lui fascinantă, cu auzul lui perfect care știa să asculte tăcerea, originalitatea și intensitatea trăirilor lui. L-am cunoscut la Sinaia, la Casa de Creație. Era foarte tânăr. ?ê?£i eu la fel. Eu aveam 24 și el avea 26. Am fost fascinată de prezența lui și se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericita cu Ali. (…)În 1953, am devenit iubiți“. ?ê?£i s-au iubit cu atâta patimă încât au stârnit un anume soi de invidie literară chiar și unui turnător. Într-una dintre notele sale informative scriitorul Ion Caraion anunța la Securitate că Marin Preda și Nina Cassian „făceau sex într-unul din birourile Ministerului Artelor, iar pat le era dușumeaua“.
Un alt „monstru sacru“ al literaturii române care a făcut parte, cândva, din viața Ninei Cassian a fost Nicolae Breban, despre care spune: „e un mare scriitor, extrem de inegal însă. Am fost și prieteni buni, timp de 30 de ani. Cusururile lui sunt enorme, dar și calitățile lui sunt supradimensionate. Ceva mai târziu, gura slobodă de mahalagiu a lui Eugen Barbu l-a bârfit pe Nichita Stănescu despre care a afirmat că „și-a netezit debutul trecând prin patul Ninei“. Adevăr ori doar bârfa invidioasă a vulpii care nu a ajuns la struguri? Nu mai contează. Acum, Nina Cassian locuiește în SUA și este căsătorită cu Maurice Edwards, fost director artistic al Filarmonicii din Brooklyn.
Aceasta este Nina Cassian: poetă, muză a unor mari scriitori și mai ales deținătoarea unei feminități subtile și irezistibile. Una dintre puținele femei care, cu adevărat, au dreptul să spună „Nu mă plâng. Am iubit și am fost iubită. Toate astea aparțin echilibrului vieții!“

Vasile Surcel