Veteran al Departamentului de Stat, si-a inceput cariera ca ofiter de legatura pe langa inaltul comisar american in Germania, in 1950, Jonathan Dean a fost in 1971 unul din negociatorii pactului cvadripartit asupra Berlinului, participand apoi, intre *73 si *81, in calitate de reprezentant al SUA, la tratativele NATO – Pactul de la Varsovia, de reducere a efectivelor militare. Dupa retragerea din serviciul diplomatic, ambasadorul Dean s-a specializat pe securitate internationala si NATO, publicand atat in reviste de specialitate, cat si in publicatii de larga circulatie. Domnia sa este autorul a trei carti, printre care -Sfarsitul conflictelor pe Vechiul Continent-, o penetranta analiza a situatiei securitare in Europa post-totalitara. Jonathan Dean s-a opus fazei initiale a extinderii NATO, atribuind decizia luata de administratia Clinton in 1994 unor factori conjuncturali, precum pierderea de influenta a SUA in Europa, conflictul din fosta Iugoslavie si imperativele campaniei prezidentiale care tocmai demara.
– As dori mai intai sa vorbiti putin despre aceasta decizie…
– Da, cred in continuare ca a fost vorba de o hotarare legata nu de NATO insasi, ci de considerente birocratice, intr-o perioada in care SUA inca nu decisese sa intervina in Bosnia. NATO in acea perioada era pe tuse, incapabila sa o faca. Deci, se punea problema viitorului organizatiei, daca nu putea indeplini o astfel de misiune. Opinia mea este ca oficialitati din Departamentul de Stat, infatisati cu aceasta situatie, au aparut cu expedientul birocratic al largirii, o campanie care putea camufla inactivitatea NATO.
– Un alt factor pe care il pomeniti intr-un influent articol, publicat in august 1997, este Rusia. Scrieti: -Boala pe care extinderea trebuia sa o lecuiasca nu a fost niciodata diagnosticata in public. Era vorba despre instabilitatea din Rusia, cu deosebire in 1993-.
– In perioada in care extinderea NATO se afla in studiu de catre administratia Clinton, ingrijorarea in legatura cu viitorul Rusiei era in toi. Existau temeri in legatura cu posibilitatea unui nou expansionism rusesc. Exista, deci, dorinta de a face tot posibilul pentru a-l para, pentru a garanta siguranta Estului si Centrului Europei intr-o astfel de eventualitate. O atitudine de inteles intr-o epoca de confuzie si agitatie inauntrul Rusiei, care s-a dovedit insa a nu avea intentii agresive. Dar acesta a fost unul dintre motive.
– Ambasadorul Dean si-a schimbat parerea de-a lungul anilor, devenind actualmente un partizan al extinderii energice a Aliantei.
– Ceea ce s-a schimbat, in opinia mea, este orientarea politicii rusesti sub presedintele Putin si, desigur, crearea noului consiliu Rusia-NATO. Consider actualmente ca extinderea esalonata nu este o ideea rea.
– Ar trebui inclusa si Romania in aceasta noua extindere?
– Initial, am fost ingrijorat in privinta reactiei negative a Rusiei, care cred ca exista la nivel popular, in special in privinta tarilor baltice limitrofe. Credeam ca nu trebuie continuata extinderea pana cand Rusia nu este si ea inclusa sau are perspectiva de a fi inclusa. Acum, cu noul consiliu, cred ca exista sanse indepartate, fara indoiala, ca acest lucru sa se intample. Nu cred ca opozitia ruseasca la aderarea posibila a Romaniei si a tarilor baltice este la un nivel egal de intensitate, acesta fiind un semn bun pentru Romania.
– Domnule ambasador, ca expert in materie, intruneste Romania, din punct de vedere militar, conditiile pentru a fi primita in Alianta?
– Nu cred ca vreuna din tarile est-europene intruneste aceste conditii. Nici in viitor, dupa reforma si intarirea fortelor lor armate, nu cred ca isi vor putea aduce o contributie substantiala in aceasta directie. Includerea acestor tari in NATO contribuie, cred, la coeziunea europeana si afecteaza pozitiv procesul de democratizare a structurilor militare. Aceste lucruri vor fi folositoare cu deosebire Romaniei, a carei situatie politica ramane oarecum tulbure, apartenenta la NATO ajutand la stabilizarea situatiei interne. Nu ma preocupa, deci, satisfacerea tuturor conditiilor. Parerea mea este ca noua runda ar trebui sa includa Romania, dar nu stiu, bineinteles, care va fi decizia finala. Banuiesc insa ca se va baza pe aceste considerente.
– Dupa cum stiti, domnule ambasador, aderarea la NATO este inauntrul Romaniei o cauza politica extrem de importanta. Ce foloase concrete va trage tara de pe urma eventualei sale includeri la summitul de la Praga?
– Cred ca primul folos – glumesc – vor fi cheltuieli militare sporite pe care si le-ar permite cu greutate. Dupa un numar de ani insa, fortele sale armate vor fi insa mai eficiente si mai bine organizate. Avantajele sunt duble. Primul, vocea Romaniei va fi auzita in Consiliul NATO pe picior de egalitate, si nevoia de a se conforma ritmurilor institutionale NATO va mari gradul de disciplina si profesionalism al entitatilor guvernamentale interne. Al doilea: controlul democratic asupra fortelor armate, care a fost o problema, de exemplu, in Polonia, unde a existat o rezistenta, invinsa insa spre folosul intregii comunitati politice de acolo. Probleme similare vor fi solutionate si in Romania cu efecte dintre cele mai benefice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
