-Nu m-au vrut si nu ma vor dintr-un singur motiv: nu trebuie sa fie atins Vintu!-

-M-a sunat cineva si mi-a spus: <Doamna, sa va faceti bagajele, doar o geanta mica de voiaj, nu mai mult. Ne vom intalni maine in piata Kikarha Medina, langa magazinul Bocceli>. (…) In ziua convenita m-am dus unde mi-a cerut, cineva m-a abordat si m-a dus intr-un apartament (…) Nu s-a prezentat. A spus doar: -Eu sunt domnu* Nelu!-

Ioana Maria Vlas – Cand am vorbit la telefon cu Popa Nicolae si i-am solicitat ajutorul, el mi-a spus sa astept cateva zile. Peste doua zile, m-a sunat si mi-a spus ca a gasit o solutie: ma va suna cineva si ma va ajuta. Am intrebat cine ma va suna si mi-a raspuns n-are importanta, ca e un roman si sa am incredere in ceea ce imi va spune sa fac. N-am avut nimic de obiectat, intrucat altcineva nu putea sa-mi dea telefon in afara de Popa Nicolae.

Anchetator – Deci celularul dvs. nu-l mai stia nimeni?

I.M.V. – Il stiau cei din Israel.

A – Nu, dar in Romania?

I.M.V. – Ba il stiau…. oamenii mei de la firma, dar dupa ce am plecat din tara cred ca nici unul nu era atat de tampit incat sa ma sune si sa intre in colimatorul politiei. Telefonul fix din apartament nu-l stia nimeni in afara de Popa Nicolae. Presupun ca Popa nu vorbea de pe telefonul lui cu mine. Presupun ca telefonul meu era ascultat.

A – Asa…

I.M.V. – Intr-adevar, a doua zi m-a sunat cineva si mi-a spus: -Doamna, sa va faceti bagajele, doar o geanta mica de voiaj, nu mai mult. Ne vom intalni maine in piata Kikarha Medina, langa magazinul Bocceli-. Nu l-am intrebat cum ma va recunoaste si nici altceva. Nu eram in stare. In ziua convenita m-am dus unde mi-a cerut, cineva m-a abordat si m-a dus intr-un apartament.

A – Deci v-ati mutat de acolo?

I.M.V. – Da, m-am mutat de acolo.

A – Cum arata acest om?

I.M.V. – Era cam de statura dvs., chiar va semana intr-un fel.

A – Ma rog, nu eram eu…

I.M.V. – In mod precis, nu avea mustata…

A – Asa e.

I.M.V. – Era destul de bine cladit, presupun ca era un pic chel, purta ochelari moderni de soare. Purta tot timpul o sapca de baseball trasa pe frunte. Nu l-am vazut niciodata fara ochelari si fara cascheta aceea.

A – Si cum s-a prezentat?

I.M.V. – Cum s-a prezentat? Nu s-a prezentat. A spus doar: -Eu sunt domnu* Nelu!-

A – Domnul Nelu?

I.M.V. – Putea sa fie si Nelu si Relu… nu are importanta.

A – Nelu si mai cum?

I.M.V. – Nu voia sa-mi spuna si nici eu nu am insistat.

A – V-a luat cu masina?

I.M.V. – Cu un taxi. A oprit un taxi…

A – Ati vazut si o alta masina?

I.M.V. – Nu.

A – N-ati vazut nici o masina.

I.M.V. – Nu… Si intotdeauna cand ma muta in alte apartamente, venea cu taxiul.

A – Asa, si v-ati dus… Unde v-a dus?

I.M.V. – Si m-a dus la un apartament… va dati seama ca fiind catre seara si intr-un cartier de blocuri care toate seamana intre ele… nu stiu daca cunoasteti Tel Aviv-ul, dar in cartierele mai vechi te poti pierde chiar daca -esti de-al casei-. In starea in care eram, marturisesc ca putea sa ma duca oriunde. Era un apartament de doua camere, mobilat, televizor, masina de spalat si aer conditionat, un apartament de nivel modest pentru Israel. Dupa ce am intrat in apartament mi-a spus: -Scrieti pe o bucata de hartie de ce aveti nevoie (mancare) si am sa va aduc-.

A – V-a lasat un numar de telefon?

I.M.V. – Niciodata, pentru ca eu nu ieseam din casa.

A – Nu ati iesit deloc din casa?

I.M.V. – Nu. Ieseam doar cate o data, foarte rar, cand stateam in cate un bloc cu gradinita interioara.

A – Si cum a fost mai departe?

I.M.V. – A doua zi a venit cu sacosa in care era mancare si mi-a spus ca va veni peste o saptamana sa ma aprovizioneze din nou, conform unei noi liste. Mentionez ca in aceste cartiere marginase ale Tel Aviv-ului nu se scrie adresa decat in limba ebraica, arareori numele strazii e scris si in limba engleza la capatul strazii. Deoarece Israelul e o tara de emigranti, care sosesc in permanenta, nu este neobisnuit ca chiriasii sa se schimbe destul de des si sa nu vorbeasca limba ebraica. In timpul in care am stat in acest fel de apartamente am petrecut privind programele de televizor si incercand sa fac o analiza a situatiei economice a -Romaniei postrevolutionare-. M-a ajutat si faptul ca vorbesc cateva limbi straine.

A – Ce limbi vorbiti?

I.M.V. – Franceza, italiana, spaniola, portugheza… engleza… maghiara, romana… si inteleg… bine, rusa.

A – La ce nivel le stiti?

I.M.V. – Deci… in afara de rusa… celelalte …. da, si portugheza ca tot timpul o amestec cu spaniola, celelalte le vorbesc bine. Foarte, foarte bine italiana, foarte bine franceza, spaniola, engleza.

– -In ziua in care am vazut la PRO TV International ca demersul avocatului Sheftel a fost inutil am decis sa ma intorc in Romania cu orice pret, dar intr-un moment strategic-

A – Ce ati facut cu inscrierile acelea?

I.M.V. – Deci… ce-am… ce… ce-am spus, nu este o carte, poate sa fie o carte candva. Deci astea le-am pus intr-un loc si acolo o sa ramana pana mor pentru ca n-am de gand sa o public pana mor.

A – Unde?

I.M.V. – Aceasta este singura intrebare la care nu vreau sa va raspund.

A – Da?

I.M.V. – Da. Vorbesc foarte serios.

A – Este… sunt in Israel?

I.M.V. – S-ar putea sa fie in Israel…

A – Nu, nici nu ma interesa. Asta asa, ca…

I.M.V. – Daca -per absurdum-… o sa mai fiu vreodata libera, atunci le voi publica, daca nu…

A – Care era logica mutarii acesteia in mai multe case? Si la cat timp va mutati?

I.M.V. – Dupa cum va spuneam, aceste tipuri de apartamente si de cartiere, erau destinate celor mai noi emigranti. Exista deci o continua… vanzoleala de chiriasi. Din acest punct de vedere, mutarile relativ frecvente ale mele intrau in logica lucrurilor.

A – Asta nu era o motivatie pentru dvs. sa plecati.

I.M.V. – Poate nu, pentru mine, dar pentru omul acela era. Trebuia sa ma conformez acestei -rotatii naturale- din lumea emigrantilor.

A – La cat timp va schimbati?

I.M.V. – Cate o data la patru luni, la cinci luni, alta data la sase luni. In total, cred ca am schimbat vreo sase sau sapte locuinte. Presupun ca persoana in cauza nu voia sa se expuna. Oricum nu am avut nici o obiectie si nici nu am discutat -aceasta strategie- intrucat eram dependenta de bunavointa sa. Mentionez ca in toata aceasta perioada eram convinsa ca sunt foarte cautata. In afara de aceasta era si psihic foarte afectata. Si a trecut destul de multa vreme pana cand am inceput sa-mi revin.

A – Si dansul va dadea si bani?

I.M.V. – Nu. Reusisem in perioada anterioara sa-mi vand tot ce aveam de valoare, aveam si bani cu care venisem din Romania. Banii care reusisem sa-i scot din banca si mai avusesem si in jur de 5.000 dolari cash. Cred ca ajunsesem undeva in jurul 27, 28.000 dolari. Necesitatile mele pentru a supravietui erau minime. Ma costa in jur de 200 de dolari chiria si curentul electric. In ceea ce priveste mancarea… iar de haine nu mai aveam nevoie.

In ziua in care am vazut la PRO TV International ca demersul avocatului Sheftel a fost inutil am decis sa ma intorc in Romania cu orice pret, dar intr-un moment strategic.

A – Stati un pic.

I.M.V. – Ce anume?

A – Sa lamurim. Pentru Sheftel…. A venit in tara mult mai tarziu…

I.M.V. – Sa lamurim… In primul rand, eu am lasat la latitudinea avocatului israelian momentul venirii sale in Romania, deoarece nu-l platisem si nu puteam sa-i impun nimic. In al doilea rand, la acel moment eram convinsa ca voi pleca la Bangkok si oricum nu voi putea lua legatura cu el. In caz de reusita (puteam afla de pe Internet din ziarele romanesti) puteam sa iau eu legatura cu dansul. Dar dupa cum stiti nu a fost sa fie asa.

A – De ce v-ati intors in tara?

I.M.V. – Nu ati vrut. Stati o secunda, se poate intampla ca dl. Vintu sa-i convina sa ies afara? M-ati inteles, nu?

A – Aha, ha ha…!

I.M.V. – Ha ha ha… De ce radeti?

– -Poate daca nu as fi plecat din Romania eram tentata sa <capitulez> in fata puterii lui Vintu si sa accept <parodia> de proces care a inceput acum trei ani si nici pana astazi nu s-a terminat (…) Cred ca <anumiti tovarasi> ma <iubesc> peste poate-

A – Cel putin acum nu se poate. Nimeni nu-si asuma raspunderea…

I.M.V. – Mai intai pentru ca, dupa indelungi cogitatiuni, am ajuns la concluzia ca adevarul trebuie spus cu orice pret, atat pentru mine cat si pentru ceilalti. Poate daca nu as fi plecat din Romania, eram tentata sa -capitulez- in fata puterii lui Vintu si sa accept -parodia- de proces care a inceput acum trei ani si nici pana astazi nu s-a terminat. Mai apoi, oricare sunt vinovatiile mele, si sunt multe, nu voiam cu nici un pret sa-mi fie puse in carca si altele (cele pe care Vintu voia sa mi le transfere). In ultima instanta, doream sa inchei un cosmar, sa platesc in fata societatii datoriile pe care aveam sa le platesc si ma impac cu mine insami. Nu am facut cu nimeni nici un fel de intelegere, nu m-a influentat nimeni. Nu contest, ba chiar sunt convinsa, ca am deranjat pe multa lume. Si de aceea cred ca -anumiti tovarasi- ma -iubesc- peste poate. Reiese de aici, dupa cum vedeti, -necesitatea vitala- pentru mine de a sta aici la dvs. As vrea sa intelegeti ca nu sunt in fata dvs., acum, nici ca sa ma dezvinovatesc si nici ca sa ma apar. Doresc un singur lucru: sa iasa adevarul la iveala! Dupa aceea, justitia va hotari pentru ce si cat sunt de vinovata si ma va pedepsi. Dupa fapta si rasplata. Singurul lucru dureros pentru mine este ca multi tineri din cei care au lucrat in SOV Invest -s-au murdarit- sufleteste, s-au contaminat de minciuna si inselaciune de la aceasta escrocherie. Este adevarat, au invatat si meserie, dar, li s-a inoculat ideea de impunitate cu conditia sa ai bani. Este cazul lui Cristian Dobre pe care l-am considerat un bun profesionist si am avut incredere in el. In realitate, in spatele meu l-a servit pe Vintu, inclusiv facandu-mi -varza- contul personal. Am citit intr-un ziar, acum, de cand m-am intors, ca a facut operatiuni aberante in numele meu: depuneri si ridicari de zeci de mii de euro. In realitate, eu imi deschisesem un singur cont la BCR.

A – Vorbiti numai despre banii de la CEC?

I.M.V. – Da, numai despre banii de la CEC.

A – Contul de la BCR, prin el ati facut operatiuni?

I.M.V. – Am lasat la latitudinea lui Dobre sa faca managamentul de numerar al acestui cont si nimic mai mult.

A – Ce ati facut cu celelalte conturi?

I.M.V. – Eu nu i-am dat dispozitie lui Dobre sa faca operatiuni ilegale pe nici un cont. Eu nu aveam bani de spalat si nici nu eram asa de idioata sa spal bani pe conturile mele, imi pare rau. V-am mai spus, singurii bani pe care i-am scos au fost cei pe care i-am dus in Israel si banii pentru o masina. Dupa cu stiti, m-am si -bucurat- de ele.

A – Da.

– -In primele luni, imi parea rau ca plecasem din Romania. Ma mira cum de putusem sa fac asa o tampenie… (…) M-am mirat cum a putut sa faca Vintu din mine ce a vrut. O data plecata, nu mai aveam cale de intoarcere si <nici nu trebuia sa am>. Dupa ce au trecut primele luni de soc si de spaima, m-a invadat o dorinta irepresibila de razbunare. Voiam sa ma intorc in Romania, sa spun tot adevarul, voiam ca Vintu sa fie pedepsit pentru ceea ce facuse. Si nu numai el. Voiam ca investitorii care au fost pagubiti sa-si recupereze banii. Banii pe care Vintu m-a acuzat ca i-am furat eu…-

I.M.V. – Ma iertati, nu mai tin minte unde ne opriseram.

A – Va aduc eu aminte. Deci discutam despre mutarile dvs.

I.M.V. – Da…

A – Asa. Te muti din cinci in cinci luni…

I.M.V. – Daca luati in considerare ca singurul meu bagaj era sacosa cu care am venit si in Romania… Nu e asa de mare deranjul.

A – Nu aveati mobil?

I.M.V. – Nu aveam. Il aruncasem la gunoi.

A – Cand ati vorbit ultima oara cu Nicolae Popa sau cu altcineva din tara?

I.M.V. – Cu altcineva din tara nu am vorbit, doar cu Popa si chiar in prima zi sau a doua zi cu prietena mea Smaranda.

A – Smaranda si mai cum?

I.M.V. – Nistor. Este una dintre doamnele care m-au cautat. -Smarando-, i-a spus, -roaga-te pentru mine daca poti, ca pana aici mi-a fost si sa dea Dumnezeu sa fie bine. Nu stiu daca o sa mai vorbim vreodata, sa ai grija de Dracula-. Dracula fiind un motan mare si negru, pe care l-ati vazut, mi-a adus pozele… Deci Smaranda mi-a spus: -Ioana, ce pot eu sa-ti spun, imi pare rau ca ai plecat, mai bine nu plecai… Dar tu sti mai bine, asta e…-.

A – Deci cu Nicolae Popa.

I.M.V. – Asa si cu Nicolae Popa ultima oara am vorbit atunci cand… chiar atunci in ziua in care trebuia sa ma intalnesc cu un domn cu care aveam intalnire si i-am spus ca plec. Mentionez ca acest lucru s-a intamplat la circa doua saptamani dupa sosirea mea in Israel. Chiar inainte de a pleca din apartamentul meu am mai sunat la Popa in Romania si nu mi-a mai raspuns nimeni.

A – Ce numar avea Popa?

I.M.V. – Nu mai tin minte, era un numar de mobil. Il aveam in memoria telefonului meu. Nu stiu, nu am avut nicodata memoria numerelor de telefon. Nu stiam nici macar numarul meu de acasa.

A – Pe ce tema a avut loc ultima discutie?

I.M.V. – I-am multumit pentru ce a facut pentru mine, iar el mi-a spus ca o sa incerce sa aiba grija de mine in continuare. A fost, deci, o discutie de reconfortare. Continui sa cred ceea ce am crezut intotdeauna, ca Popa Viorel este si a fost un om bun, in care eu am avut incredere si am crezut mai ales ca va reusi sa ma apere de Vintu. Dupa ce m-am mutat din apartamentul meu, am mai stat intr-un apartament, nu mai tin minte, al doilea sau al treilea, in care era un telefon fix. Am incercat din nou sa apelez numarul de telefon al lui Popa, dar robotul a raspuns ca numarul acela nu mai era conectat.

A – In tot acest interval ati parasit vreodata Israelul?

I.M.V. – Nu, niciodata, ca nu aveam cu ce.

A – Alte persoane in afara de acel Nelu…

I.M.V. – N-am avut cu nimeni nici o treaba.

A – Absolut deloc?

I.M.V. – Da, absolut. Cu persoanele cu care eram in relatii inainte nu puteam din motivele pe care le stiti, si cred ca nici ei nu ar fi dorit sa ramana in relatii cu mine.

A – Cu Sheftel…

I.M.V. – V-am relatat cum a decurs luarea mea de contact si discutia mea cu acest avocat.

A – Totusi dvs. la acel moment aveati interesul sa se lamureasca cat mai repede pentru ca erati intr-o situatie delicata. Trebuia sa-i lasati un timp asa mare? Cred ca era ultima dvs. speranta, sansa.

I.M.V. – As vrea sa va explic: nu puteam sa-i impun avocatului cum si ce sa faca intrucat nu-i platisem nici un onorariu. Pe urma, eram atat de disperata incat nici nu voiam sa ma intorc in Romania, de groaza scandalului, rusinii si noroiului pe care le-ar fi aruncat Vintu asupra mea. Este adevarat ca am sperat intr-un eventual succes al avocatului, dar speranta era foarte subtire. La inceput, adica in primele luni, imi parea rau ca plecasem din Romania. Ma mira cum de putusem sa fac asa o tampenie…

A – Sa plecati din Romania?

I.M.V. – Da. M-am mirat cum a putut sa faca Vintu din mine ce a vrut. O data plecata, nu mai aveam cale de intoarcere si -nici nu trebuia sa am-. Dupa ce au trecut primele luni de soc si de spaima, m-a invadat o dorinta irepresibila de razbunare. Voiam sa ma intorc in Romania sa spun tot adevarul, voiam ca Vintu sa fie pedepsit pentru ceea ce facuse. Si nu numai el. Voiam ca investitorii care au fost pagubiti sa-si recupereze banii. Banii pe care Vintu m-a acuzat ca i-am furat eu…

– -Urmaream zilnic PRO TV International si realizam ce cale luasera ancheta, procesul si <rezolvarea> scandalului FNI (…) M-a palit o disperare sora cu moartea. A lipsit putin sa nu ma sinucid. M-a tinut in picioare doar gandul ca poate voi reusi sa-l inving pe Vintu si sa-l fac sa plateasca-

A – Cand v-ati hotarat sa va intoarceti?

I.M.V. – Am luat aceasta hotarare la aproape un an dupa plecarea mea. Urmaream zilnic PRO TV International si realizam ce cale luasera ancheta, procesul si -rezolvarea- scandalului FNI. Marturisesc ca am asteptat un anumit moment strategic. A aparut un pachet de legi impotriva coruptiei, incepuse sa se miste ceva in Romania. Trebuia sa vina si un an preelectoral…

A trebuit sa astept, si am asteptat. Cred ca nu trebuie sa va explic cat de greu a fost. In ultima perioada am amanat momentul plecarii de pe o saptamana pe alta, de pe o zi pe alta. Vedeam la televizor diverse persoane -importante- arestate, auzeam declaratii foarte -viteaze- despre lupta impotriva coruptiei si imi ofeream singura argumente pentru intoarcere. Avem o retinere amintindu-mi de reactia oficialitatilor romane cu ocazia demersului avocatului israelian. O doamna procuror spusese atunci la televizor cu o scarba si un dispret suveran : -Noi nu stam de vorba cu infractorii-. In traducerea mea, asta suna: -Du-te dracului cucoana, nu te vrea nimeni-, si s-a verificat in timp ca nu m-a vrut. Atunci m-a palit o disperare sora cu moartea. A lipsit putin sa nu ma sinucid. M-a tinut in picioare doar gandul ca poate voi reusi sa-l inving pe Vintu si sa-l fac sa plateasca. Nici atunci, si nici acum nu m-am gandit ca va trebui sa platesc. Acum stiu ca dvs. va dati si va veti da toata osteneala sa scoateti adevarul la iveala. Acum stiu ca desi multe lucruri se stiau de acum trei ani, cineva nu a vrut sa le vada. Nu stiu cine. Si mai stiu ca acum dvs. vreti sa le vedeti. Totusi, mai am senzatia clara ca multa lume nu ma doreste in Romania, nici pe mine si nici adevarurile pe care vreau sa le spun. Gresesc?

A – Nu.

I.M.V. – Acesta este adevarul. Nu m-au vrut si nu ma vor dintr-un singur motiv: nu trebuie sa fie atins Vintu. Iar daca tot am venit trebuia sa se puna intrebarea daca sunt eu sau nu altcineva, daca nu este o mare inscenare, daca nu sunt manipulata de unii si servesc interesele altora. Cu se spune… -praf in ochii cui trebuie-. Acesta este raspunsul la ce m-ati intrebat, de ce nu m-am intors. Da?

A – Da. Am inteles. Este logic.

I.M.V. – Vinovatia mea personala este un lucru pe care eu il accept, l-am acceptat din start cu precizarile de rigoare. Singurul lucru pe care-l vreau, singurul lucru care ma tine in viata este sa-l fac pe Vintu sa plateasca.

A – Eu cred ca ar trebui sa spuneti in primul rand: aflarea adevarului. Da?

I.M.V. – Recunosc ca sunt subiectiva. Nici nu s-ar putea altfel. Aveti dreptate, aflarea adevarului este implict incriminarea lui Vintu.

A – … nu putem transforma justitia intr-un act de razbunare.

I.M.V. – Asta e. Eu nu vorbesc de justitie. Eu, ca persoana, ma simt datoare sa fac acest act -justitiar-. Dumneavoastra faceti ceea ce trebuie sa faceti, adica sa aflati adevarul. In acest demers veti avea tot concursul meu.

(Va urma)