Home Special O avalansa de concepte revolutionare

O avalansa de concepte revolutionare

DISTRIBUIŢI

Performante bune si eficienta maxima la Dualnote

Conceptul cu numarul trei prezentat de Honda la Tokyo poarta numele Dualnote si este recomandat in primul rand de sistemul de propulsie cu care este dotat, un hibrid mediu, care are in compunere un motor pe benzina de 3,5 litri, i-VTEC, cu sase cilindri in V, si un cuplu electric motor-generator, care isi ofera puterea puntii spate, in timp ce rotile din fata sunt rotite de alte doua motoare electrice. Puterea fiecarui motor electric este controlata de computerul de bord, astfel incat masina sa aiba o stabilitate cat mai buna. Japonezii de la Honda sustin ca acest sistem de propulsie poate economisi pana la 5,5 litri la 100 de kilometri.

Designul exterior este sustinut de forme unduitoare, combinate cu unghiuri largi, toate subordonate ideii de -curgere a aerului-. Spatele vehiculului este dominat de blocurile optice triunghiulare si de spoilerul arcuit elegant.

Emotie in miscare

Modelul prezentat de Mazda la Tokyo nu mai poate fi catalogat ca fiind un concept. RX-8 a avut aceasta calitate atat la Paris, cat si la Frankfurt, dar japonezii sustin ca varianta expusa la acest salon auto este cea care va fi produsa in serie peste numai cateva luni. Schimbarile fata de variantele anterioare sunt foarte putin vizibile, iar cea mai importanta noutate consta in excluderea pilonului central, facand astfel ca usile laterale sa se deschida asimetric, doua in fata, doua in spate. Inovatia permite pasagerilor din spate sa intre mult mai usor in vehicul, iar bagajele voluminoase pot fi incarcate fara eforturi suplimentare. Pentru a nu avea probleme cu autoritatile, care nu sunt prea incantate de acest sistem, considerat periculos, constructorii au modificat usile din spate, astfel incat sa nu poata fi deschise decat dupa ce au fost deschise cele din fata.

Filosofia dupa care s-au orientat designerii a fost -emotie in miscare- si difera de cea abordata la modelele precedente, prin largirea unghiurilor grilei fata, element inspirat din aspectul celebrului Ferrari Testarosa al anilor *60. Chiar daca are patru usi si capacitatile sale de transport sunt destul de mari, RX-8 isi pastreaza neintinat aspectul -sport-coupe-, iar distribuirea egala a greutatii pe ambele punti si centrul de greutate foarte aproape de sol dovedesc foarte clar ca acesta este un vehicul eminamente sportiv.

Un vehicul interactiv

Compania Nissan considera ca pentru construirea autovehiculelor viitorului este necesara dezvoltarea unei noi relatii intre pasageri si masina in care calatoresc. Conceptul Ideo are la baza tocmai aceasta gandire, fiind orientat in special spre capacitatile de comunicatie si lasand pe planul doi motivul pentru care este construit si utilizat un vehicul, acela de a transporta calatorii din punctul A spre punctul B. Acesta este motivul principal pentru care Ideo este burdusit cu echipamente electronice de ultima ora, incluzand un monitor de dimensiuni considerabile, care ofera ocupantilor informatii despre motor, habitaclu, conditii de trafic, directionari si poate chiar sa primeasca si sa transmita un e-mail. Un scenariu prezentat in acest sens de producator arata cum, daca unul dintre pasageri a selectat modulul pentru informatii despre spectacole, pe monitor apar, o data cu apropierea de un cinematograf, date despre filmul care sta sa inceapa, locurile care mai sunt disponibile, spatii pentru parcare apropiate si chiar permite rezervarea de bilete. Pentru navigatie, pe acelasi ecran pot fi prezentate harti, informatii despre trafic si imagini cu traseul ce urmeaza a fi parcurs.

Chiar daca exista asemanari evidente cu modelul Filo de la Bertone, identitatea vehiculului este pastrata prin elemente care isi vor dovedi pe deplin utilitatea pe sosele. Conceptul Ideo ilustreaza clar noul rol pe care trebuie sa il interpreteze masinile de oras, acela de a oferi ocupantilor informatii despre ceea ce se intampla in exterior, fara ca acestia sa fie nevoiti sa paraseasca vehiculul.

Epoca supermasinilor nu a apus inca

Inginerii de la Volkswagen au avut inca de acum patru ani ca directiva construirea unei supermasini care sa poata concura de la egal la egal cu vehicule vestite ca Lamborghini sau McLaren. Ferdinand Piech, enigmaticul presedinte al Grupului Volkswagen, a avut intotdeauna ambitia ca firma sa sa poata fi reprezentata in sectorul exclusivist al supermasinilor.

Modelul W12, propulsat de un motor de 6 litri, in 12 cilindri, care dezvolta 600 de cai putere, este capabil sa ajunga de la 0 la 100 de km/h in numai 3,5 secunde, cifra eclipsata numai de inegalabilul McLaren F1, vehicul care nu se mai afla, din pacate, in productie. Aflat in grija lui Fabrizio Giugiaro, designul masinii reflecta extrem de exact aspectul unui vehicul care are deplina incredere in capacitatile sale.

In momentul intrarii in productie, Volkswagen W12 va fi cea mai rapida masina de serie de pe planeta si va dovedi o manevrabilitate si niste performante greu de egalat in anii ce vor veni. Fiind produs de germani, va trebui sa aiba si o calitate a finisajelor exceptionala, dar va avea oare succes intr-o lume care se orienteaza din ce in ce mai clar catre economia de combustibil si reducerea nivelului noxelor? Prezentarea acestui vehicul la Tokyo Motor Show, unde toti producatorii de automobile au venit cu masini propulsate de sisteme hibrid, este probabil cea mai proasta alegere facuta de concernul german, dar poate tocmai acest lucru a fost urmarit de Volkswagen: o supermasina aparte intr-un peisaj dominat de mijloace de transport mici si economice.

Un caraus cu sex-appeal

Acest concept cu nume ciudat este rezultatul muncii unui mic studio de design din Tokyo care apartine firmei Nissan. Prezentarea realizata de designerul-sef Shu Takahama a fost scurta si la obiect, iar lucrul cel mai important care a reiesit din context este acela ca Nails este inspirat din stilul unic al strazilor din Tokyo, dar, fiind vorba despre un pick-up, designul a trebuit sa se subordoneze obiectivului pentru care a fost construit, acela de a transporta atat oameni, cat si marfa. Oricum, caracteristicile masinii arata clar ca a fost conceputa de tineri pentru tineri si poate fi in acelasi timp vehicul de transport si -aspirator pentru admiratoare-.

Pe langa culorile stridente si interiorul simplu, dar foarte util, Nails ofera posibilitati -aproape nelimitate- de transport, cel putin asa sustin japonezii, iar ca dovada a fost prezentat un sistem ingenios de extindere a platformei din spatele cabinei. Dimensiunile acesteia pot creste considerabil in orice directie.

Descris de reprezentantii companiei Nissan ca fiind un element de comunicare cu prietenii, conceptul Nails este, cu siguranta, unul dintre cele mai reusite automobile prezente la expozitia japoneza si demonstreaza clar ca masinile de acest tip pot fi nu numai utile, ci si extrem de atractive.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.