La prima vedere, problema liberala n-ar trebui sa existe. Singurul partid de Dreapta parlamentar, PNL, ar fi in situatia de a capitaliza esecurile guvernarii de Stanga. Apoi, liderii liberali sunt cunoscuti si relativ dinamici. Stolojan, in ciuda tentatiilor sale, tentatii guvernamentale, ramane totusi ultimul candidat prezidential proeminent al Dreptei. Valeriu Stoica e un politician abil si rezistent, cu o stiinta a tacticilor politice care, oricat de nereusite in 2000, i-au prelungit prezenta in establishment. Spre deosebire de taranisti, pe care i-a abandonat oportun, Stoica este flancat apoi de mai multi lideri moderni si credibili: Crin Antonescu, Mona Musca, Dinu Zamfirescu, dar mai ales Dinu Patriciu.
Parlamentarii liberali sunt relativ activi si mai putin atinsi de suspiciunea de coruptie si clientelism venal de care sufera imaginea altor partide. Liberalii au apoi o baza politica, chiar daca nici PNL, nici baza par sa nu fi aflat acest lucru. Noua clasa de mijloc, atat cat exista, privilegiatii populatiei urbane, cu castiguri din ce in ce mai mari in sectorul privat, si mai ales toti dezamagitii cursului politic al actualei Puteri, cu exceptia peremistilor gregari, ar vota cu PNL la o adica, fara sa stea pe ganduri.
Eroziunea puterii si necoagularea PNTCD, pe de alta parte, sunt in favoarea PNL. Un curs proeuro-atlantic decis, demarat de Dreapta si consolidat de Stanga, asigura apoi climatul favorabil unei guvernari liberale pe termen mediu si lung. Si totusi, in ciuda atator date sau constatari superficiale de ordin general, PNL are o problema. Liderii liberali sunt in razboi declarat, in cea mai buna traditie a factionalismului haotic al istoriei politicii romanesti. Theodor Stolojan ameninta sa paraseasca un partid pe care l-a ales pe alese, doar pentru ca ar fi singurul care isi face din liberalismul obligatoriu al tranzitiei si o ideologie. Stolojan pare sa fie curtat de Putere, si ea, in fond, tot liberala in exercitiul functiei, iar fostul prim-ministru are probabil o nostalgie resarjabila a functiei de prim-ministru la umbra lui Ion Iliescu, pe care l-a servit in 1992, l-a recomandat in 1996 si nici n-a vrut prea mult sa-l invinga in 2000. Stolojan nu este un liberal, ci un expert. Plecarea lui din PNL ar da o lovitura insa sistemului de tactici pus in miscare de Valeriu Stoica, pentru evitarea unui conflict frontal cu Dinu Patriciu.
Si Teodor Melescanu face parte din acest sistem. Seful aripii socio-liberale e insa mai putin profilat. Romanii nu au inca o prea mare intelegere pentru nuante de genul stanga dreptei-liberale, vezi Melescanu, sau dreapta social-democrata, vezi Dan Voiculescu. Desi vremea lor s-ar putea sa nu mai intarzie. Prezenta domnilor Stolojan si Melescanu in varful piramidei liberale nu e asadar esentiala, decat in masura in care asigura o stare de noncombat prelungita intre carnasierul capitalist Patriciu si tacticianul de aparat Stoica. Conflictul dintre cei doi nu mai poate fi acum amanat, insa cauza principala este scadenta preelectorala. Anul 2003 va fi o perioada de clarificari finale inaintea competitiei din 2004. Evolutia politica a Europei indica apoi nevoia unor consolidari si simplificari la Dreapta si la Stanga. Prea multa Stanga si prea multa Dreapta bruiaza mesajul. Daca la Stanga competitia dintre Nastase si Basescu, asistata discret dar foarte atent de catre Ion Iliescu, inca nu s-a transat, la Dreapta, anestezia taranistilor ofera liberalilor toate atuurile. Exista ideea si posibilitatea unei fuziuni sau coalitii de Dreapta, mai mult decat la Stanga, dar nici taranistii, nici fosta echipa de la Cotroceni, nici ufedistii, in frunte, sa zicem, tot cu Dinu Patriciu, in numele unor interese mixte, putere, capital, razbunare, nu-l vor pe Valeriu Stoica in fruntea unui nou pol de Dreapta. Ciudat este ca nici nu au o alta optiune deocamdata, in absenta unei noi figuri integratoare a Dreptei liberale sau taraniste sau si a uneia si a celeilalte. Conflictul Stoica-Patriciu si razboiul prin reprezentanti, /…/, dintre cei doi va continua, cel putin, pana la congresul extraordinar al PNL. Orice figura noua apoi trebuie sa fie oarecum veche, pentru ca experienta electorala romaneasca indica neaderenta de fond a alegatorilor fata de orice chip ingenuu, introdus pe teren direct din galerie, fara stagiu pe banca rezervelor. PNL e constient si de miza, si de dificultati, dar pare neputincios. Oferindu-se pentru tratament in mod public societatii civile si analistilor politici, orice partid comite insa o eroare de fond. Societatea civila si analistii politici, malitiosi, as spune ca sunt oricum acelasi lucru, n-au criterii si instrumente de salvare sau remontare a unui partid. Sugestiile lor nu se fac la televizor sau in conclavuri de partid, ci cu discretie, in culise, pe culoare, in dejunuri de lucru. In sfarsit, o alta eroare este ca PNL isi prezinta urgentele de redresare in primul rand in numele unei alternative la puterea PSD. PNL trebuie sa-si refaca cartea de vizita politica, independent de alternativa posibila sau nu la Putere.
Alternativa cuiva la Putere nu este o identitate functionala, ci doar o insigna populista. E adevarat ca in Romania a fost mereu votat, mai degraba, altcineva decat cineva, dar in politica trebuie sa dovedesti totusi ca esti cineva, inainte de a fi altcineva. PNL e pe drumul cu multe obstacole dintre aceste statii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
