Primarul cu maini de aur

Vasile Radu, primarul comunei Merghindeal, din judetul Sibiu, uimeste comunitatea printr-un simt artistic iesit din comun. El a reconstituit, la scara, biserica-manastire -Curtea de Arges-, cu ajutorul a 47.000 de bete de chibrit. Fost profesor de karting, el a realizat numeroase sculpturi, pentru care s-a ales cu premii la concursuri nationale. Ca-n fiecare zi, se grabeste sa ajunga acasa. A terminat cu munca in primarie si mai are atata treaba… Il asteapta uneltele si bustenii.

Trebuie sa ridice cabana cat mai repede, pentru a o inscrie in circuitul turistic. Are doua maini, din acelea despre care batranii satului obisnuiesc sa spuna ca sunt de aur. N-are studii de specialitate, dar este dotat, in schimb, cu rabdare, meticulozitate si un talent cu carul. Pana sa se apuce de cabana, a creat numeroase opere de arta. Mai intai, o copie, la scara, a celebrei Manastiri -Curtea de Arges-. Doar din bete de chibrituri. Apoi a trecut la sculptura. In timp, casa lui s-a transformat intr-o veritabila expozitie. Artistul este nimeni altul decat primarul din Merghindeal, Vasile Radu.

Simt artistic

Vasile Radu este primarul comunei Merghindeal. La al doilea mandat. Calitatile lui de bun administrator au fost recunoscute de sateni, dar cred ca una din ele a fost numai banuita. Aceea de a avea rabdare si de fi meticulos in ceea ce face. O calitate care il ajuta sa-si potoleasca setea unei pasiuni arzatoare. Este un om cu un deosebit simt artistic. Un om pentru care placerea de a crea este un mod de viata. Doar cei care i-au trecut pragul casei ajung sa-si dea seama de talentul primarului. Cei care au avut ocazia de a-i vizita… expozitia.

Minunea din sufragerie

Intr-una din incaperile casei sale din Merghindeal troneaza, la loc de cinste, biserica-manastire -Curtea de Arges-. A fost realizata din 47.000 de chibrituri. Mai bine de 1.350 de cutii pline cu bete cu gamalie rosie au fost asezate, cu multa grija, pentru reconstituirea, la scara, a monumentului de care pomeneste legenda mesterului Manole. O munca titanica, incununata insa de succes. Minunea din sufragerie l-a incurajat sa continue. N-a trecut mult timp si s-a apucat apoi de Biserica -Sfantul Anton- din Padova.

Copie dupa natura

N-a avut studii de specialitate si nici un profesor care sa-i indrume pasii, asa ca a ales calea cea mai simpla, dar si cea mai grea: copia dupa natura. -Biserica <Sfantul Anton> din Padova am facut-o dupa un pliant pe care mi l-a adus un prieten, dupa ce s-a intors dintr-o vizita facuta in Italia. Tot la scara. Mi-a placut mult si am realizat apoi si corabia <Belgica>, cu care savantul roman Emil Racovita, fondatorul speologiei, a fost in expeditie la Polul Nord. Nu toate mi-au reusit din prima, dar cu atentie si rabdare am dus la bun sfarsit ce mi-am propus-, spune primarul.

Talent si minutiozitate

Au fost zeci de lucrari, unele mai frumoase decat celelalte. Sufletul de artist al lui Vasile Radu nu-si gasea insa alinare. Cauta ceva nou. Asa a ajuns primarul sa se apuce de sculptura. Primele incercari n-au fost reusite din cale afara. Nu avea nici sculele necesare si nici experienta pentru a lucra piese mai dificile. Indemanarea a venit cu timpul. Si-a dotat atelierul din ograda cu unelte pe care le-a cumparat dupa ce a vazut cu ce lucreaza micii sculptori de la cercul de profil al Casei Pionierilor.

-Targul de vite-

Dupa deprinderea mestesugului si tehnicii de lucru, a trecut la lucrari mai sofisticate. -Am facut un complex turistic cu cabane in miniatura, realizate sa semene cu cele pe care le-am vizitat eu. Piatra de incercare a fost o compozitie pe care am intitulat-o <Targul de vite>. Am incercat sa surprind cat mai real atmosfera aceea arhaica, si numai eu stiu cat mi-a trebuit sa realizez secventa aceea in care vaca da cu coada ca sa se apere de muste. Multe din ele au fost premiate la concursuri nationale-, marturiseste primarul.

De la chibrituri la busteni

Acum, sculptorul Radu se straduieste sa realizeze, atat cat ii permite putinul timp ramas la dispozitie dupa ce termina treaba la primarie, o cabana adevarata. Vrea sa o inscrie in circuitul agroturistic. -Este aproape gata, dar mai trebuie multe facute pentru ca, la final, sa arate asa cum vreau eu-, explica artistul. Multe din mobilele din casa le-a facut singur. Nu are pregatire de specialitate, fiind la baza un simplu profesor. A deprins insa mestesugul alaturi de copiii din Agnita. Acum nu mai este vorba de bibelouri sau de piese ornamentale. Sculpturile -dau fata- unor lucrari mai ample, mai serioase, concepute ca un intreg cu functionalitate practica in gospodarie.

Fabricantul de talente

Daca e sa-i descoperi pasiunea pentru sculptura, ai zice ca macar a fost profesor de lucru manual. Dar nici vorba. Pasiunea care l-a impus la catedra a fost cea pentru bolizii soselelor. -Eram profesor la cercul de karting. Aveam elevi incepand de la clasa a doua. Unii nu stiau bine nici sa mearga pe bicicleta, dar am scos din ei campioni la… automobilism. Foarte multi dintre ei au ajuns soferi de clasa, maistri, ingineri, din aceasta dragoste pentru motoare si masini. Am o scrisoare de la un fost elev care acum este in Germania. Este trecut de a doua tinerete. Are toate gradele de conducere a autovehiculelor si m-a surprins ca, dupa atatia ani, si-a mai adus aminte de mine, intr-un moment fericit pentru el, cand sefii lui l-au laudat spunandu-i ca are talent la conducere. Talentul acesta si pasiunea fata de motoare, zicea ca i le-am insuflat eu si a ramas cu ele toata viata. Erau alte vremuri atunci-, zambeste Radu.

Pasiuni costisitoare

Intr-adevar erau alte vremuri. Acum, copiii au alte posibilitati de a cunoaste si alege drumul pe care vor sa mearga. Totul se rezuma insa la bani. Daca tata are bani, ca Sechelariu, primarul Bacaului, poate construi un kartodrom pentru copilul sau. Daca nu, singura sansa este sa faci rost de bani pentru a te inscrie la un club de profil. Daca exista un astfel de club in orasul sau judetul tau. -Aveam atunci o cota de 250 litri de benzina pe luna pentru fiecare masinuta. Pacat ca s-a desfiintat sistemul, pentru ca multi copii din familii modeste puteau astfel sa-si puna in valoare talentul. Se invatau sau invatau de mici ce inseamna daruirea, spiritul de echipa. Invatau, practic, jucandu-se, o meserie pe care, cei mai multi o imbratisau pentru toata viata-, priveste in urma, cu nostalgie, talentatul primar.

Adversarul plictiselii

Curiozitatea si rabdarea au scos la suprafata talentul care zacea latent, ascuns in interior. Nu lipsa de preocupare l-a indemnat la lucru. Ca sa lucrezi -miniaturi- cu bete de chibrituri trebuie sa fii tenace adversar al plictiselii. -Revenind la chibrituri, pot spune fara nici o rusine ca am furat meseria de la copiii de la cercul de sculptura. Pentru ca programul imi permitea, am avut curiozitatea sa vad cum fac, din ce fac chestiile alea pe care le vedeam pe la concursuri. Am incercat si eu si, daca la inceput mi-a fost mai greu, m-am obisnuit si a inceput sa-mi placa. Cele mai multe lucrari le-am donat, de drag. Unele sunt la prieteni, care acum s-au stabilit in strainatate-, marturiseste Radu.

Nostalgic

Omul cu parul sur din fata mea, acum un bunic adevarat, vorbeste cu multa duiosie despre acea perioada de invatacel. Lucrarile lui ar face acum bani buni, dar nu-i pare rau ca le-a daruit. -Erau vremuri in care si materialele erau mai ieftine, iar pentru copii statul acorda o atentie speciala. Am incercat acum catva timp sa realizez si la scoala de aici un astfel de cerc, dar costurile si, uneori, lipsa de intelegere de care m-am lovit m-au determinat sa renunt. Din anii aceia mi-au ramas apucaturile acestea pentru frumos si dragostea pentru copii. Un lucru bun-, crede primarul din Merghindeal.

Opere de -Cartea Recordurilor-

Vestitul sculptor mediesean Emil Muresan (foto) a ajuns in -Cartea Recordurilor-. E un artist inedit. Dupa ce a realizat numeroase lucrari din pietre de rau, radacini de copaci, dupa ce a realizat portile de hotar ale orasului, a deschis numeroase expozitii, s-a apucat sa picteze. Si nu oricum, ci cu ajutorul panzelor de paianjen. Totul a inceput intr-o zi cand artistul facea curatenie in curtea din spatele casei. Intr-un colt ferit de privire a observat niste panze de paianjen enorme. -Nu stiu exact ce s-a petrecut atunci. Am ramas tintuit pe loc. Nu le-am dat jos. Am chemat-o pe nevasta-mea si i-am spus sa-mi aduca un carton. Am dus panza in casa si am asezat-o pe o hartie. Am modelat-o cu grija pana i-am dat forma pe care o voiam-, povesteste sculptorul. Cea mai mare lucrare din panza de paianjen este -Bricul Mircea-, o pictura colaj de 2/1 m. -Lucrarea asta mi-a luat mult timp. Nu stiu daca mai exista ceva asemanator in lume-, spune Emil Muresan. Pentru a avea materie prima la dispozitie, artistul mediesean si-a creat o mica crescatorie de paianjeni. Ii aduna de pe strazi, ii duce acasa si ii hraneste cu tot felul de insecte. Pictura colaj in panza de paianjen nu este singurul lucru inedit realizat de Emil Muresan. Sculptura -Cap de dac- este cu siguranta una dintre cele mai ciudate opere realizate vreodata in Romania. -Am sculptat <Capul de dac> acum opt ani. Eram internat pentru o operatie de calcul biliar. Am pastrat piatra. Am sculptat-o cu un bisturiu chiar in patul de spital-, explica sculptorul din Medias.

-Duhul- lucrarii

Aplecarea fireasca si sustinuta spre frumos nu-i de ajuns. In astfel de lucrari este nevoie de calcule, de cunoasterea in amanunt a interiorului pentru ca dimensiunea exterioara sa cuprinda exact pe cele interioare. Altfel, forma nu reuseste, iar lucrarea nu seamana cu originalul, devenind altceva. Carpelile sau retusurile rapesc din -imaginea artistica-, devalizand lucrarea. Pentru a patrunde -duhul- lucrarii, autorul a avut nevoie sa invete si sa cunoasca ce a fost acel obiect, acel complex, care au fost elementele de valoare ce l-au propulsat in memoria oamenilor. -Numai cunoscand bine istoria lucrarii, prin ce a ramas ea in memoria contemporanilor sai, poti intelege ce vrei si cum vrei sa iasa lucrarea in final. Pentru asta este necesar sa pui mana pe carte, sa intelegi de ce a vrut constructorul sa o faca intr-un anume fel, de ce i-a dat o anumita forma sau o anumita culoare. Fiind vorba de bete de chibrituri, de lemn de salsa, fiecare dimensiune conteaza. Fiecare taietura trebuie facuta la cota. Nu se poate face o improvizatie cat de mica pentru ca, in acel loc, lucrarea se va -strange- sau se va -lati-, deformandu-se. Cautand sa cunosc istoria lucrarii, am ajuns sa invat despre arta, despre stiluri, despre sculptura-, se confeseaza artistul primar.

Omul care a invins viata

Nu doar Vasile Radu este pasionat de realizarea unor lucrari din chibrituri. La Sibiu, exista un om care a confectionat o multime de obiecte de arta din betisoare cu gamalie rosie. Marius Nicolae a devenit celebru mai ales ca, pentru el, munca este mai dificila. Are mana dreapta paralizata. Cu ajutorul unui cutit, al unei masini de gaurit si a doua pensete, sibianul construieste corabii, manastiri si casete pentru bijuterii. Toate din bete de chibrit. Le face folosindu-si doar mana stanga si gura. Marius si-a transformat camera intr-o adevarata expozitie. Corabii care mai de care mai sofisticate, cufere si casete in care piratii isi ascundeau comorile, bisericute din lemn sau tunuri, toate construite dupa modele din secolul al XVII-lea. Cel mai mult se mandreste cu o bisericuta din bete de chibrit care are marimea unui televizor. A lucrat aproape un an ca s-o termine. A daruit-o unei biserici din comuna Vitru, din judetul Braila. Ca rasplata pentru donatie, preotul de acolo i-a facut cadou un sac de chibrituri.

Comuna Merghindeal

Merghindeal este o comuna aflata in apropiere de Agnita. Impreuna cu Dealul Frumos, sat apartinator, formeaza o identitate administrativa tipica zonei Hartibaciului. Chiar daca nu este nascut aici, primarul Radu Vasile s-a integrat in dulceata locului, in cumsecadenia oamenilor, ca parte a comunitatii. S-a asezat de tot aici incercand sa rasplateasca aceasta ingaduinta cu faptele sale. Pentru ca este capabil si serios, cei de aici l-au ales sa le conduca destinele. O face cu aceeasi daruire cu care se apropie de lucrarile sale. Adica cu dragoste si cu gandul ca nu doar rezolvarea problemelor conteaza, ci si modul in care acestea se inscriu, dincolo de utilitate, in intreg, in frumos.