Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care dă posibilitatea proprietarilor de autovehicule să asiste vizual, dintr-un spațiu amenajat, direct sau prin intermediul unei camere de luat vederi, intervenția din service, dar și să o conteste, dacă apreciază că aceasta nu este conformă.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 324 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" și 2 abțineri.
Camera Deputaților este for decizional.
"Această reglementare oferă șansa proprietarului unui autoturism, beneficiarului unei astfel de intervenții în service, să asiste la intervenția care se face propriei mașini, să conteste. Există, începând cu acest act normativ, obligația unui Registru de contestații. Contestația este inițiativa cetățeanului. El poate să conteste în mod absurd. Imediat, însă, în termen de șapte zile, există obligația RAR să verifice contestația respectivă", a precizat președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, inițiatorul proiectului.
El a precizat că la un număr de cinci contestații se repetă obligatoriu auditul efectuat de către RAR la service-ul în cauză și dacă auditul are loc de două ori în 12 luni se suspendă licența acelui service.
Iulian Iancu a explicat că prevederile noului act normativ reprezintă o provocare pentru service-uri, pentru că trebuie să fie transparente și să ofere o șansă clientului, explicându-i toate intervențiile pe care le face la mașină.
"Service-ul trebuie să justifice în acest fel și costul, uneori foarte ridicat al intervenției. În al doilea rând oferă șansa beneficiarului să fie confortabil că el asistă, vede, este sigur că ce se întâmplă la mașina lui este în conformitate cu prestația menționată de către service-ul auto.(…) De asemenea actul normativ instituie și un set de amenzi pentru categoriile de activități contravenționale în urma încălcării prevederilor acestui act normativ", a mai spus Iancu.
El a arătat că de la data inițierii actului normativ o parte din service-urile auto au amenajat deja spații de unde un client poate urmări intervenția la mașina sa sau, în cazul lipsei unui astfel de spațiu, intervenția poate fi vizionată prin intermediul unei camere de luat vederi.
"Deci nu facem decât să venim în întâmpinarea service-urilor că vor fi credibile, dar și al cetățenilor că nu vor mai fi umiliți", a precizat Iancu.
Proiect cu vechime
Inițial, proiectul de lege a fost depus în anul 2010, fiind adoptat de Senat, dar respins de Camera Deputaților, forul decizional.
Proiectul a fost depus din nou în 2012. de această dată, actul normativ a fost respins de Senat, dar Comisia de Industrii a Camerei a elaborat un Raport de adoptare, care a fost votat de plenul Camerei, care este și for decizional.
Potrivit amendamentelor cuprinse în Raportul Comisiei de Industrii, "operatorul economic asigură posibilitatea ca beneficiarul să asiste vizual, într-un spațiu special amenajat, în condiții de siguranță, separat de spațiul de lucru, în mod direct sau prin intermediul unui sistem video, la modul în care sunt executate activitățile" de service, în care sunt utilizate piesele, ansamblele și materialele și în care este efectuată manopera.
La cererea beneficiarului, operatorul economic asigură accesul acestuia la facilitatea de a asista vizual la activitatea de service, iar operatorii economici sunt obligați să înregistreze rezultatele verificărilor executate, să mențină dovezi care să demonstreze conformitatea activităților executate cu condiții tehnice și de calitate impuse, se mai prevede în actul normativ.
Potrivit noii legi, nerespectarea acestor condiții de către operatorii economici dă dreptul beneficiarului să refuze motivat în scris semnarea recepției respectivelor activități, prevăzute în devizul de lucrări, și inclusiv plata acestora, până în momentul în care acesta nu mai are obiecțiuni în ce privește realitatea și calitatea lucrărilor.
Actul normativ stipulează faptul că refuzul motivat în scris al semnării recepției de către beneficiar reprezintă o contestație care se înregistrează în registrul contestațiilor al operatorului economic.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















