Parodie, scheciuri, gaguri. Din 15 martie, la PRO TV, aceste cuvinte vor capata in fiecare vineri de la ora 20.00 dimensiuni nebanuite. Umorul total si de orice culoare va fi rege pentru ca telespectatorii ii vor putea urmari pe cei mai tari comedianti de la PRO TV instruindu-i pe… comediantii de maine. Realizat pe structura formatului de tip comedy club a la Seinfeld, emisiunea -Radeti cu oameni ca noi!- ii va avea protagonisti – asa cum sugereaza si numele sau – pe oamenii obisnuiti, dar cu un talent si un simt al umorului debordante. Acestia vor avea ocazia sa iasa din anonimat si sa arate natiunii intregi de ce sunt in stare. Bineinteles ca ei nu vor fi de capul lor, avandu-i alaturi de ei pe baietii de la Vacanta Mare si Dragos Mostenescu & Co.
In fiecare vineri seara, sapte romani isi vor incerca talentul in compania lui Mugur Mihaiescu, Radu Pietreanu, Florin Petrescu si Dragos Mostenescu & Co. Acestia vor incerca prin toate modalitatile sa scoata tot ce-i mai bun din invataceii lor aspiranti la titlul de comedianti. Pentru a convinge, ei vor fi supusi la tot felul de probe menite sa le exploateze la maximum resursele umoristice. Daca -micutii- nu dau randamentul dorit, -maestrii- vor fi necrutatori in ironii si vor face o ditamai instructie militara cu ei. Cine-i imita cel mai bine pe Garcea, Tilica sau – de ce nu – pe Fidel Castro sau Cetateanul Turmentat pot castiga pe langa faima si… bani. Potrivit regulamentului comedy show-ului -Radeti cu oameni ca noi!-, la finalul fiecarei editii, prin votul comediantilor si al publicului, unul dintre concurenti va pleca acasa si altul nou ii va lua locul. Cei care vor rezista pana la finalul sezonului vor deveni trupa de comedie si vor castiga impreuna un premiu substantial in dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















