Ritmul de realizare a proiectelor de constructii in Romania se va dubla, anul viitor, in urma aplicarii programelor din domeniu, a declarat, la finele saptamanii trecute, ministrul Miron Mitrea, prezent la festivitatea organizata cu ocazia finalizarii lucrarilor de reabilitare a drumului european 85, pe o portiune de aproape 40 de kilometri, intre orasele Roman si Bacau.
-Au fost doi ani buni. Sunt multumit. Am reusit ca in 2001 si 2002 sa dublam ritmul de constructie care a existat in 2000 si sunt convins ca anul viitor il vom mai dubla o data, prin programele pe care le-am pornit-, a declarat ministrul Miron Mitrea, in localitatea Roman.
Totusi, antreprenorii privati sunt mai reticenti in ceea ce priveste ritmul de crestere a lucrarilor de constructii. -In general, constructiile reprezinta o consecinta a unei acumulari sau a unei creditari. In materie de creditari externe, Romania nu sta mult mai bine ca in anii trecuti si nici perspectivele nu sunt chiar atat de imbucuratoare. In privinta acumularilor, ele sunt mereu la limita-, este de parere presedintele Consiliului de Administratie al companiei de constructii Impact, Dan Ioan Popp. Domnia sa este de parere ca singura explicatie a declaratiei dlui Mitrea este reprezentata de probabilitatea existentei unor promisiuni de finantare sporita de la bugetul statului a lucrarilor de constructii. -Oricum, investitiile in infrastructura sunt perfect necesare-, a concluzionat dl Popp.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















