Romania a castigat certitudinea aderarii la UE

Exista, in primul rand, semnificatii politice de ordin general, de ordin european si chiar de ordin euro-atlantic intr-un fel, avand in vedere ca toate tarile est-europene, central-europene si sud-est-europene, care au scapat de comunism in urma cu 12, 13 ani, au dorit, ne amintim si n-am uitat intre timp, sa intre in primul rand in comunitatea euro-atlantica, adica in acelasi timp in UE si in NATO. In mod interesant, aceasta dorinta le singularizeaza de fapt, avand in vedere ca astazi, in UE, multe state occidentale mari se despart incet de comunitatea atlantica, inteleasa ca alianta NATO, dominata in primul rand de interesele americane, fara sa se apropie prea mult sau fara sa inteleaga prea mult de ce este necesara consolidarea UE. Dar lasand la o parte aceste lucruri, trebuie sa spunem ca se completeaza acum un nou moment de arhitectura geopolitica de prima importanta. A fost momentul 1989-1990, a fost hotararea istorica a extinderii aliantei NATO, cu prima si a doua extindere, a fost, in sfarsit, extinderea UE cu 10 state. Este un moment istoric pentru interesele comune ale europenilor care se regasesc cumva pornind, ne amintim, de la promisiunea lui Robert Schumann, artizanul principal al crearii UE in anii *50, mai intai prin Uniunea Carbunelui si a Otelului, in 1952, si apoi prin prima formula a Comunitatii Economice Europene, in 1959. Robert Schumann, ministrul de externe al Frantei de atunci, spunea: -Indata ce jumatatea estica a Europei, astazi prizoniera a comunismului de tip sovietic, se va elibera si va putea opta in libertate, ei, acesti est-europeni, vor deveni partenerii nostri naturali-. Acest moment a sosit.

Sigur, cadem repede din cupola simbolurilor pe terenul accidentat si, bineinteles, dur al realitatii. Aici avem de-a face cu resursele limitate ale UE intr-un moment cand principalii actori ai Uniunii, Franta si Germania, nu isi regasesc nici viteza cea mai buna, sa zicem, de croaziera, de altadata, in relatiile bilaterale, intre altele si pentru ca Germania plateste mereu prea mult in numele unei reconcilieri mereu puse sub semnul intrebarii de Franta…

Germania plateste cel mai mult in interiorul UE si, dupa Marea Britanie, plateste cel mai mult in interiorul Aliantei Nord-Atlantice. Pe de alta parte, Germania traverseaza perioada cea mai dificila de cvasi-recesiune dintre toate tarile UE, mai mult decat Franta, mai mult decat Italia si mai mult decat Anglia. In aceasta situatie, negocierile au fost dure cu cei 10, asa cum ai mentionat, cu Polonia in primul rand. Sa nu uitam insa ca Polonia si-a castigat pozitiile pe care le-a aparat, impotriva tuturor asteptarilor intr-un fel; la un moment dat, retinem din ultimul numar al revistei -Der Spiegel-, ca autoritatile daneze au platit chiria pentru locatiile in care s-au desfasurat lucrarile summitului european, pentru politicieni si pentru summit, pe inca o saptamana, cu inca o saptamana in plus fata de data de 13, gandindu-se tocmai ca vor fi posibile negocieri suplimentare datorita imposibilitatii gasirii unui acord intre UE si Polonia. Polonia a incasat, asadar, miliardul suplimentar pentru agricultura si peste o suta milioane de euro pentru securitatea granitei sale externe. Problema va fi cu atat mai complicata in cazul Romaniei si al Bulgariei, dar aici vorbim in primul rand de cazul care ne intereseaza cel mai mult, de cazul romanesc. De ce? Pentru ca agricultura Romaniei – sa vorbim doar in termeni comparabili cu Polonia, acum, pentru ca acolo vor fi marile dificultati – este, spre deosebire de agricultura Poloniei, intr-o faza aproape feudala. Ponderea agriculturii romanesti este imensa, este de peste 14%, se aseamana cu ponderea agriculturii Turciei, in PIB; aproape 44% din populatia activa in Romania este angajata in agricultura. In situatia in care Romania, de fapt, are o pondere atat de mare a agriculturii in PIB, cu o populatie atat de numeroasa angajata in agricultura, dar aceste cifre statistice nu spun inca prea mult, in situatia in care Romania nu exporta produse agrare, din procentul de 67% al exporturilor sale care se indreapta spre UE un numar procentual infim se exprima in produse agricole, in aceasta situatie, asadar, agricultura va fi o povara imensa in negocierile cu UE.

Romania a castigat in primul rand certitudinea unui proces ireversibil de integrare in UE; a castigat, de asemenea, asumarea de catre Consiliul European, aflat in sesiune la varf, la Copenhaga, asumarea de catre comunitate, de catre UE ca atare, a datei de 1 ianuarie 2007 pentru integrarea Romaniei. Dupa cum stim, ultima oara, in raportul din aceasta toamna, aceasta data era doar consemnata ca fiind dorinta Bucurestiului si a Sofiei, nu si a UE. De data aceasta, data este asadar oficial asumata de catre UE. Este vorba, de asemenea, de consolidarea unui nou proiect national de mari proportii; este vorba de cel mai important proiect national de orientare occidentala si, de fapt, de inspiratie civilizationala – daca se poate spune asa – pentru ca avem aici de-a face cu interesul national vital cel mai important al Romaniei in ultimii ani; dupa ce ani in sir Romania a fost victima unor proiecte nationale, a unor ideologii colectiviste utopice, adesea, inainte de 1945, traversand – impreuna cu Germania, intr-un fel, cu Franta – si curentele ideologiilor de extrema dreapta, pentru ca apoi sa cada pentru cateva decenii in tabara ideologiilor distrugatoare de extrema stanga, de origine comunista. Este pentru prima oara cand Romania se intalneste cu statele cele mai dezvoltate si mai sigure, mai prospere din lume in aceeasi comunitate de proiecte si de interese nationale. In situatia in care, cum bine stim, soarta cetateanului obisnuit este departe de a fi satisfacatoare, in situatia in care clasa politica romaneasca functioneaza greu, in care opozitia este aproape paralizata, iar orizontul de asteptare s-a imputinat, atunci cand vorbim de valorile euro-atlantice si de valorile democratice, prezenta acestui proiect acum, la nivelul atingerii sale cu varfurile degetelor, cum spun germanii, pentru ca 2007, ianuarie, nu e prea departe, va fi, in fine, o forta de mobilizare sociala, societala si politica in Romania; aici cred ca este cel mai important castig.

Comentariu Emil Hurezeanu pentru DEUTSCHE WELLE