Romania si euroregiunile

Avantajele euroregiunilor sau superregiunilor, o realitate europeana prin definitie, tin de natura lucrurilor, daca se poate spune asa. Europenizarea institutionala post-Maastricht a developat si oboseala, o iritare reala a europenilor francezi, germani sau englezi, care cred in destinul comun, dar mai putin in institutiile eurocrate de la Bruxelles. Vest-europenii, dar si est-europenii si chiar romanii au apoi atasamente speciale fata de ceea ce germanii numesc -Heimat-, care inseamna -tinutul natal-, mai mult decat patria, in intelesul statului national. Bavarezii si lombarzii, normanzii si bretonii, ardelenii, banatenii sau bucovinenii isi iubesc tinutul, landul, regiunea, provincia, chiar daca isi respecta si adesea ironizeaza sau critica metropola. Regiunile de acest fel nu sfideaza granitele nationale, ci le dizolva in comunitati de viata, in care pasaportul sau limba conteaza mai putin decat prosperitatea proxima si valorile comune.

Comunitatile istorice transnationale, pluriculturale si multilingvistice n-au fost scutite de conflicte. Se constata, insa, ca, mai de fiecare data, conflictele n-au pornit din interiorul lor, ci in legatura cu ele, ca rezultat al ideologiilor statelor multinationale si apoi nationale. Intr-un moment istoric ca cel prezent, cand granitele de stat si-au pierdut productivitatea imediata fata de aspiratiile euro-atlantice comune, piata libera si dorinta de prosperitate, regiunea si euroregiunea redobandesc importanta. S-a observat apoi ca economia mondiala cunoaste doua tendinte, doar in aparenta paradoxale, in realitate paralele: globalizarea si regionalizarea. In loc sa comunice prin capitalele nationale, regiunile europene se branseaza intre ele, direct la economia globala. Landurile germane Bavaria sau Baden Wurttemberg investesc si comunica economic tot mai mult cu piata central-europeana, mai mult decat landurile est-germane. Piata libera rezolva, apoi, tot mai mult, ceea ce administratiile centrale nu mai pot. Locurile de munca. Zeci de mii de francezi si germani din regiuni transfrontaliere fac naveta zilnica in cealalta tara, somajul fiind acolo mai scazut decat media nationala. La fel, Timisoara, orasul de frontiera, prin excelenta, un exemplu de dezvoltare euroregionala care depaseste, cu mult, media romaneasca. Dar marele avantaj al unor euroregiuni in chiar zona noastra este si de natura politica. Relatiile romano-ucrainene, romano-moldovene sau ucraineano-moldovene sunt puternic ipotecate de conflicte teritoriale, pecetluite de arbitrajul si arbitrariul imperial, mai vechi si mai noi. Orizontul de securitate si democratie in aceasta parte a lumii se insenineaza mai greu decat in vestul sau in centrul Europei. Revitalizarea comunitatilor transnationale, in interes cultural si economic, este, deocamdata, solutia posibila pentru normalizarea politica a relatiilor dintre statele respective.

Incepand din 1997, sub presedintia lui Emil Constantinescu, au fost lansate numeroase proiecte euroregionale, intre judete si regiuni din Romania, Republica Moldova si Ucraina, respectiv euroregiunile Dunarea de Jos, Prutul de Sus si Carpatica, intre Romania si Ungaria, respectiv euroregiunea Dunare-Mures-Tisa-Cris, intre Romania si Bulgaria. Aceste proiecte au fost continuate si incurajate si de guvernarea Nastase. Legea administratiei locale, votata in primul an al actualei administratii, a precipitat transformarea proiectelor regionale si interregionale in realitate, inclusiv prin alaturarea dimensiunii civice si a drepturilor minoritatilor. La sfarsitul anului 2001, Romania primea, de exemplu, peste 32 milioane de euro, in cadrul programului PHARE, pentru proiecte in toate euroregiunile cu tarile vecine. Extrem de interesanta este si initiativa Fundatiei -A Treia Europa- din Timisoara. O coalitie formata din peste 80 de ONG-uri romanesti, sarbe si maghiare isi propune, astfel, incepand cu primavara acestui an, sa stimuleze participarea cetatenilor la actul de decizie euroregional. Europa s-a apropiat, astfel, intr-atat de Romania, incat Romania insasi a devenit, prin euroregiunile sale, in principal, Europa. Europenizarea de jos in sus si din interior este, oricum, si cea mai durabila.