Simbolistica politica inflationista

Adrian Nastase isi flutura ouale in parlament si seara, cu periuta intre dinti, se vede mai inteligent. -Le-am zis-o!-. Liberalul Eugen Nicolaescu pune presa pe drumuri ca sa le arate ziaristilor o galeata cu nisip. E tare-n metafore domnul cu pricina. Zice ca sa bage guvernul capul in el. Le-a zis-o! Cele doua -orfeline- democrate Anca Boagiu si Maria Petre bat strazile cu carucioare goale si cosulete cu pemparasi. Cica i-au zis-o ele lu* domnu* Sarbu care si-a batut joc de mame. Lui Sarbu i-a zis-o insa mai intai premierul, si asa ministrul muncii a fugit din sedinta schelalaind pana la minister, unde a sters cu guma, a mai completat cu pixul pe ordonanta si a revenit usurat la Palatul Victoria. Doamnele din Modrogan au avut un profesor bun. Au vazut ele ca daca vii ca domnul senator Viorel Pana cu un ghiozdan jerpelit pe care i-l faci cadou live premierului Nastase, vine presa la conferinta, vin, domnule, si televiziunile, si te da si la gazeta. Doar ca au lipsit la lectiile urmatoare si au crezut ca asta-i toata politica. Unde e Vasile Lupu sa duca aceasta simbolistica damboviteana la paroxism, perindandu-se inca o data pe holurile parlamentului in ismene traditionale si bundita, de parca era scos de la artizanat. Dar nu trebuie sa-i ducem dorul, il avem inca in legislativ pe presedintele PRM, acum si lider de motiune. De altfel, Vadim Tudor este singurul care ar trebui sa jubileze asa, cu freza stricata de la flaconul de distonocalm pe care l-a primit in teasta de la -revelatia- Kiseleffului, deputatul Radu Podgoreanu. Stilul politic s-a aplatizat si s-a peremizat. Nu e vorba aici de speculatia pesedista generata de faptul ca PD, PNL si PRM s-au coalizat pentru a promova o motiune de cenzura, ci pur si simplu de acest obicei de a folosi metafore, exprimate prin viu grai sau prin intermediul unor semne, pentru a-ti jigni adversarul politic. Iar spusa ni se dezvaluie in final tot ca o forma fara fond. Cea mai penibila mi se pare totusi aceasta semiotica politica fara nici o finalitate. Daca referirile la oua spun despre Nastase ca are in ranita de intelectual si manusile de pugilist slobod la gura, peste galetile, ghiozdanele si carucioarele opozitiei nu putem trece la fel de usor. De ce? Nu in virtutea unui partipri, ci pentru ca daca in cazul lui Nastase poti sa spui nu-mi place ar trebui schibat de la putere cu tot cu partid, in cazul opozitiei, giumbuslucariile acesteia nu fac decat sa-ti distruga speranta intr-un sistem democratic in care alternanta la putere este si posibila, si probabila. Costumul de circ al lui Vadim vine foarte prost pe multi dintre liberali sau democrati, ca si pe unii dintre pesedisti, si cu toate acestea, uitandu-se la alura din procente a acestuia si calculand modul in care s-a ridicat politic, ei se incapataneaza sa-l copieze. Cuvinte suierate, atacuri la guvern din te miri ce, lucruri care nu atenueaza cu nimic foamea din stomacul romanului si care nu fac decat sa scada credibilitatea opozitiei. In acest moment opozitia seamana cu presa de scandal, cu subiecte de atac. Multi dintre stalpii ei nu inteleg ca aparitiile cu orice pret in presa nu aduc decat notorietate, nu si popularitate. Pana si aceasta motiune de cenzura care a picat cu brio a fost fundamentata pe extrase de presa. Unde mai pui ca, foarte des, opozita paraseste sala de sedinte a parlamentului in semn de protest sau nu inainte de a da cu gentile guvernului de pamant. Nu e si acesta un noncombat. Cred totusi ca solutia pentru opozitie ar fi interactiunea cu votantii si mai putin show-ul mediatic.

Pe de alta parte, oamenilor obisnuiti trebuie sa li se explice de ce actuala putere trebuie schimbata, si nu celor care sunt la putere, pentru ca acestia din urma nu au nevoie sa li se spuna de ce ar trebui sa stea in opozitie.

N-am auzit vreun partid sa adune semnaturi de la populatie pentru un proiect de lege, ci doar pentru a face putina valva si pentru a-si mai evalua priza la public. Nici macar extraparlamentarele care ar fi putut astfel sa se tina legate oblilical de legislativ. Pana la urma chiar si campania PD -Da pentru Bucuresti- n-a fost decat un exercitiu politic care nu a dus la nimic din perspectiva bucurestenilor. Acest demers pana la jumatate, construit din simboluri cu mai mult sau mai putin umor nu rezolva nimic, in definitiv. Oamenii urmaresc circul, zambesc si isi vad mai departe de nemultumirile lor. Simplul protest al unui partid, la unison cu nemultumirea generala, nu pare sa mai fie suficient pentru a obtine voturi. Oamenii vor sa li se rezolve problemele si nu se mai multumesc doar cu un umar oferit de opozitie.

Pentru plans.