Cornel Gaina, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, a precizat ca Spania este destinatia estivala externa cea mai solicitata in acest sezon de catre turistii romani. -Numarul romanilor care si-au petrecut vacantele si concediile in Spania in aceasta vara este dublu decat in sezonul trecut. Aceasta crestere se datoreaza, in primul rand, introducerii din acest sezon a curselor charter catre Spania, la care se adauga eliminarea vizelor pentru cei care calatoresc in spatiul Schengen-, a subliniat Cornel Gaina.
Potrivit ANAT, locul doi in topul preferintelor estivale externe ale romanilor este detinut in acest an de circuitele cu masinile personale prin tarile europene. Cele mai vizitate state incluse in aceste circuite auto ale turistilor romani sunt Italia, Grecia, Franta, Germania, Austria si Ungaria. Pe locul trei in acest clasament se situeaza Grecia.
Presedintele de onoare al ANAT, Marcel Badescu, considera ca-n aceasta vara numarul solicitarilor de petrecere a concediilor a crescut pentru destinatii din Spania si Italia, dar in acelasi timp a scazut pentru Turcia, Croatia si Tunisia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















