-Subfinantarea educatiei si a cercetarii nu poate merge la infinit!-

– Stiu ca ati vazut destule discrepante in sistem…

– Sunt cateva lucruri care trebuie bine puse la punct, si unul dintre acestea ar fi accesul liber, cu sanse egale, pentru copii dotati, la toate avantajele nou-aparute. Impresia mea este ca, in conditiile inegalitatilor actuale, poate nu toti cei care beneficiaza de un calculator subventionat, de manuale si conditii facilitate de sistem, pot concura pentru aducerea calitatii la standarde europene. Fiind universitar, pot spune ca una dintre problemele invatamantului superior este si corpul didactic. Trebuie respectate niste norme, si eu exact asta incerc sa rezolv in momentul de fata… Urmaresc cu multa exigenta actul didactic si, in perspectiva Procesului Bologna, consider ca este cazul unor masuri pe fondul acestei probleme.

– Educatia si cercetarea raman in continuare un subiect delicat, din cauza subfinantarii…

– E adevarat, mai ales ca sunt anumite unitati vitale pentru cercetarea nationala si oameni foarte valorosi, in toate domeniile. Dar la fel de important e sa vedem mai intai rezultatele cercetarii, si – mai ales! – sa vedem reactiile de raspuns la aceste rezultate. Aceasta subfinantare nu poate merge la infinit, institutul respectiv trebuie sa se preocupe si aicea de asta sunt eu bucuros. De exemplu, stam si urmarim ce a produs in ultimii patru ani, Institutul de Biologie si Patologie Celulara Nicolae Simionescu. Urmarim rezultatele cu adevarat valide, care pot fi regasite in fluxul stiintific international, si nu rezultatele aparute la -gazeta de perete- a spitalului sau in vreo alta forma de popularizare stahanovista, fara vreo urma de valoare informationala. Productia stiintifica poate fi evaluata si cateodata criteriile sunt foarte fin evidentiate… De multe ori, o idee originala poate fi evaluata la de peste o suta de ori ca valoare fata de costul cercetarii! Nu trebuie sa fim foarte rigizi din punctul de vedere al criteriilor de evaluare internationale… Dar va trebui sa ne apropiem de ele, in timp.

– Romania este una dintre tarile cu o cercetare imbatranita… N-ar trebui luate masuri si din acest punct de vedere?

– Eu, de exemplu, am intalnit aceasta situatie in medicina. Pot sa va spun ce s-a intamplat in ultimii ani, deci dupa *90 cand circulatia a fost libera… Foarte multi dintre tineri de valoare au ramas in strainatate, pentru ca aici cercetarea este mizerabil platita. Eu cunosc sefi de institute care au facut un fel de depresie ca le-au plecat cei mai valorosi tineri pe care i-a ajutat sa ajunga acolo si care nu s-au mai intors. Asta este un fenomen. Pana la urma, eu cred ca salvarea va veni intr-un fel de integrare de asta europeana in care intai sa ne definim si noi centrele noastre si in care sa le cream tinerilor posibilitatea atat materiala, cat si morala ca sa lucreze… Ei trebuie sa fie convinsi ca pot lua si Premiul Nobel chiar daca sunt platiti mai putin, dar vor fi intr-o Europa comuna in care vor putea sa-si valorifice rezultatele, si prin asta sa se ridice… Spitalul Fundeni este un exemplu; avem aici laboratorul de biologie moleculara in care eu, daca as fi tanar cercetator, eu as lucra cu mare placere, fara sa ma gandesc la plecare.

– Ce veti urmari din pozitia de presedinte a comisiei de invatamant?

– Obiectivul meu major este cresterea calitatii actului didactic… In ciuda dificultatilor, in conditia lipsei de motivare daca vreti materiala, ca si in sanatate de altfel. Parerea mea e ca la fel ca in sanatate, daca nu chiar mai mult, e nevoie de un anumit factor moral, daca vreti de o anumita doza de apostolat din partea corpului didactic. Daca nu suntem exigenti fata de noi, atunci n-avem cum sa pretindem acelasi lucru celor pe care ii educam. Din pacate, alta formula nu am. Deci ca sa-i cer ministrului finantelor sa mareasca salariile de 10 ori ar fi chiar ridicol, dar in acelasi timp nu putem cobori exigenta la nivelul salariilor pe care le au, pentru ca in felul asta n-am mai face invatamant cum n-am mai face nici sanatate. Preocuparea e legata de calitate in primul rand si eu am pornit de la invatamantul universitar la vizibilitatea lui internationala. Cu cat vom avea un corp didactiv vizibil in circuitul stiintific, cu atat vom avea un minimum de garantie ca formam generatii la nivel european.

– Exista specializari in care numarul absolventilor a depasit cu mult cerintele pietei…

– Da, este adevarat… Si lipsa unei coroborari intre cei doi parametri a dus la un aflux nedorit de absolventi, atat din punctul de vedere al pietei de munca, dar si din cel al individului care, stiind ca si-a tocit coatele pe bancile universitatii, se vede in situatia de a fi respins tocmai de societatea care i-a creat posibilitatile de a urma studii superioare…

Si de aceste probleme ne vom lovi in continuare, pana cand vom invata sa ne planificam necesitatile educationale…