In judetul Suceava exista -terenuri mascate-, care de fapt nu apartin nimanui. Aparitia acestora este cauzata de unele masuratori eronate ale suprafetelor de teren din judet. Din acest motiv, subprefectul Alexandru Baisanu a solicitat consiliilor locale sa inventarieze din nou toate terenurile din domeniul public privat sau public.
Subprefectul de Suceava intentioneaza sa rezolve problema -terenurilor mascate- existente in toate localitatile judetului. Responsabil cu problemele de fond funciar din cadrul prefecturii, Baisanu a precizat ca in majoritatea comunelor si oraselor din judetul Suceava exista astfel de terenuri care nu apartin nimanui si care, teoretic, nu apar in nici o evidenta. Din acest motiv, subprefectul a solicitat consiliilor locale din judet sa inventarieze din nou toate terenurile din domeniul public privat sau public. Si aceasta pentru a avea o situatie exacta a suprafetelor care au mai ramas la dispozitie pentru a fi retrocedate celor indreptatiti. Aparitia acestor terenuri cu regim neclar a fost posibila din cauza unor erori in masurarea suprafetelor de teren existente, dupa cum a explicat Baisanu. -In municipiul Suceava, ca si in celelalte comune si orase din judet, exista terenuri mascate care au ramas ale nimanui. Cu toate acestea, sunt persoane care au intrat in posesia lor, desi nu aveau nici in clin, nici in maneca cu ele-, a declarat Alexandru Baisanu. Totodata, un numar mare dintre persoanele pe care le-a primit in audienta nu au reusit sa intre in posesia terenurilor pe care le revendica deoarece autoritatile locale spun ca nu mai exista suprafete de teren disponibile. Din acest motiv, subprefectul Baisanu si-a exprimat nemultumirea fata de activitatea unor primari din judet care nu s-au implicat, in calitatea lor de presedinti ai comisiilor locale de fond funciar, in rezolvarea problemelor de acest gen. Baisanu a precizat ca exista sesizari potrivit carora primarii nu pun in aplicare hotarari de punere in posesie. -Vom urmari modul de punere in posesie si respectarea hotararilor Comisiei Judetene de Fond Funciar, iar daca se va constata ca primarii nu isi fac treaba, vom actiona potrivit legii-, avertizeaza Baisanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















