Home Special Turism 2001 – un spectacol de imagine

Turism 2001 – un spectacol de imagine

DISTRIBUIŢI

Revenirea lui Dan Matei Agathon in fruntea Ministerului Turismului a fost considerata, la momentul respectiv, ca binevenita. Prima miscare, oarecum surpinzatoare, a fost numirea ca secretar de stat a lui Alin Burcea care, in vara lui 2000, isi castigase un loc de consilier la Sectorul 5 pe listele PD, dar care ulterior s-a transferat la PDSR.

Controale, reclamatii, scandaluri…

Ministrul Agathon iese imediat la rampa la inceputul lunii ianuarie, cand Executivul aproba trecerea de la FPS la Ministerul Turismului a societatilor comerciale din turism unde statul detinea actiuni. Dan Matei Agathon a anuntat ca, pana la sfarsitul anului, toate activele turistice preluate de la FPS vor fi privatizate, dupa care si-a trimis subordonatii in control pe la societatile preluate de la FPS. Acestora nu le-a trebuit mult sa descopere o multime de nereguli pe care presa le semnalase de multa vreme.

Artileria ministrului a tintit societatile din Poiana Brasov, Neptun si Bucuresti (BTT si Capitol). Dupa ce a tunat si fulgerat impotriva jafului Poiana Brasov realizat de catre fosta conducere a FPS Brasov, prin incheierea ilegala a unor contracte de asociere si inchiriere, ministrul turismului a revenit totusi si a pecetluit ca legal ceea ce cu putin timp inainte era ilegal. Jaful descoperit la BTT a declansat campania de dezvaluiri a ministrului Agathon impotriva fostului director Liviu Vaclea, in urma careia acesta a fost arestat.

Agentiile si hotelierii, in razboiul valutei

La putin timp dupa demararea campaniei de demascare a jafurilor din turism, comise de cei aflati la conducere pana in 2000, ministerul le aplica o lovitura sub centura hotelierilor din Romania. Este vorba de HG 276 din 8 martie 2001, prin care hotelierii erau obligati sa confirme incasarile valutare ale agentiilor de turism. Hotelierii sustin ca acest act normativ este opera secretarului de stat Alin Burcea. Dupa cateva saptamani de certuri si scandaluri, Executivul a modificat hotararea buclucasa, dar secretarul de stat s-a ales cu trei procese.

Episodul Litoral

In prima jumatate a anului, tinta echipei Agathon a fost pregatirea sezonului estival pe Litoral. Ca atare, echipele de control, in frunte cu ministrul turismului, s-au napustit asupra Litoralui. S-a batut toba pe demolarea constructiilor ilegale de pe plaja, dar in timpul sezonului s-a dovedit ca prea putine amplasamente au fost miscate, mai ales la Mamaia.

In plin sezon estival, in statiuni izbucnesc scandaluri generate de eliberarea mai multor bilete pentru acelasi loc de cazare. Initial, ministerul a ridicat licentele a sapte agentii de turism, dar dupa doua saptamani, prin bunavointa ministerului, numai una a ramas fara obiectul muncii. In august, ministerul lanseaza programul social -Litoral pentru toti-, care prinde destul de bine la public. Ministerul mai lanseaza doua programe sociale (-Turism pentru sanatate-, -Revelion in Romania-) al caror impact a fost insa mult mai mic.

Privatizarea – o promisiune

La inceputul mandatului, staff-ul turismului a anuntat ca la sfarsitul anului 2001 toate activele preluate de la FPS vor fi privatizate. Din pacate, promisiunea a ramas pe hartie, deoarece cele mai mari societati – BTT, Neptun-Olimp si Mamaia – nu sunt inca privatizate. Mai mult chiar, pe motiv ca nu este atractiva pentru privatizare, SC BTT SA a fost trecuta la Regia Autonoma a Patrimoniului si Protocolului de Stat. Trebuie precizat ca nici unul dintre activele privatizate in acest an de catre Ministerul Turismului nu a fost achizitionat de mari firme de peste hotare. S-au purtat discutii cu diversi parteneri straini, dar deocamdata nu s-a concretizat nimic. In schimb, trebuie subliniat ca, dupa multi ani, Romania intra ca destinatie turistica in catalogul TUI.

Dracula Park si posibila relansare a turismului

Sfarsitul anului 2001 a gasit echipa Agathon angrenata in proiectul Dracula Park, care urmeaza sa se realizeze la Sighisoara. Opinii pro si contra, scandaluri cu iz politic, replici acide. Cu toate acestea, initiatorii sunt optimisti si spera ca acesta sa se realizeze, dar ramane de vazut cum si cand. Inainte de instalare, ministrul turismului anuntase ca va construi, la tarmul Marii Negre, o noua statiune, care se va numi Europa, cu 10.000 de locuri de cazare. Deocamdata, proiectul a inceput sa se prafuiasca in birourile ministerului.

Ca total, imaginea ministerului si a ministrului Dan Matei Agathon este buna, sustinuta mai ales cu declaratiile justitiare si spumoase. Insa cei care lucreaza in domeniu asteapta si lucruri concrete care sa poata relansa turismul romanesc, unul dintre cele mai impozitate sectoare economice ale tarii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.