Astrologii prevăd că în 2007 toate zodiile vor avea parte de împliniri în carieră şi în viaţa sentimentală. Se pare că tocmai de aceea zodiile au ales ca 2007 să fie anul în care Romania intră în marea familie a Europei.
Astrologii spun că anul 2007 trebuie să fie cel mai bun an din viaţa noastră. În zodiacul chinezesc, anul în care tocmai am intrat stă sub semnul astrologic al Mistreţului de Foc şi este unul dintre anii cei mai norocoşi. Va aduce împliniri tuturor, pe toate planurile: profesional, financiar, social şi sentimental. Vom primi şi vom oferi mai multă tandreţe, relaţiile cu partenerul de viaţă vor fi stabile, numărul căsătoriilor şi naşterilor va creşte. Cei singuri îşi vor întâlni persoana mult visată. 2007 favorizează pe cei curajoşi şi întreprinzători. Să ne aşteptăm la mari câştiguri financiare, dar şi la cheltuieli riscante. Există şanse ca marele salt în carieră să se producă în acest an. Cei timizi vor avea succes, iar ghinioniştii vor avea noroc. Sănătatea este, în general, bună, cu condiţia să ne mai şi odihnim. Aşadar, putem păşi încrezători în Noul An. Pentru că ne va fi mult mai bine.
Berbec – succese pe toată linia
Începutul anului va fi o perioadă foarte bună pentru Berbeci. Trebuie să îndrăznească să-şi facă planuri mari în 2007, pentru că nimic nu le va sta în cale în a le realiza. Se vor bucura din plin de noroc, entuziasm, motivare şi distracţie. Va fi şi mult de muncă. Vor avea şansa să călătorească sau să studieze în afara graniţelor ţării. Se pot îndrepta spre o carieră profitabilă. Noi prieteni îşi vor face apariţia în viaţa Berbecilor. Schimbările aduse de 2007 se pot referi şi la găsirea unui alt loc de muncă. Este doar începutul, anul 2008 va fi apogeul succesului. În martie se va îmbunătăţi sănătatea, iar în august, latura emoţională se va sensibiliza. În dragoste, din mai până în iunie, Berbecii vor trăi intens şi pasional. Orice relaţie începută în februarie-iulie va fi pasională şi se poate transforma într-una serioasă. În carieră, spre sfârşitul anului, vor fi fericiţii posesori ai unei prime binemeritate sau li se va face o ofertă greu de refuzat. Va fi un an stabilizator pentru finanţe, cu excepţia perioadei aprilie-august. Nu e tocmai bine să dea bani cu împrumut. În ceea ce priveşte sănătatea, cea mai acerbă luptă va fi cea pentru păstrarea greutăţii. Trebuie să aibă grijă cu plămânii, rinichii şi stomacul.
Taur – căsătorie
În ianuarie-martie, Taurii vor prinde gustul călătoriilor, prin toate locurile unde au vrut să meargă şi n-au avut ocazia. În acest an vor avea şansa să-şi cumpere o casă. Este o perioadă propice cultivării relaţiei de suflet. Dacă sunt singuri, s-ar putea ca norocul să le surâdă şi să întâlnească în aceste călătorii o persoană de care se vor apropia foarte repede şi care va fi dispusă să îi urmeze. Va fi o perioadă un pic confuză din punctul de vedere al vieţii sentimentale, dar totul se va clarifica pe parcursul anului. Dacă sunt deja căsătoriţi, vor descoperi că relaţia lor e specială. Din martie până în septembrie, îi paşte căsătoria. Anul Nou 2008 îi va găsi alături de un partener puternic şi frumos. Profesional, e momentul să înceapă o afacere pe cont propriu. La sfârşitul lunii august se vor confrunta cu noi responsabilităţi. Nu vor avea probleme de sănătate, în afara tensiunilor interioare. Trebuie să aibă grijă de afecţiunile picioarelor.
Gemenii – adevărata dragoste
Pentru Gemeni, 2007 va fi un an al înţelepciunii, cu distracţie, dar şi gânduri serioase. În ianuarie-martie trebuie să rezolve problemele cu băncile şi să pună ceva bani deoparte. Pe plan social, vor întâlni mulţi prieteni şi poate chiar persoana mult aşteptată. Cei necăsătoriţi au şansa de a scăpa de celibat până la sfârşitul anului. Ar trebui să acorde mai multă atenţie unei persoane din familie care încearcă să le facă cunoştinţa cu un posibil pretendent. Poate are dreptate. În prima parte a anului vor fi ploi şi furtuni, dar şi raze de soare în viaţa sentimentală. În aprilie, vor vedea o veche prietenie într-o lumină cu totul nouă. Acum ar putea înflori adevărata dragoste. În carieră, vor deveni mai apreciaţi ca oricând. E posibil să apară oferte de noi joburi în aprilie. Una dintre ele poate aduce relaţii surprinzătoare şi profitabile. Vor primi diplome pentru merite intelectuale. În 2007, ar trebui să acorde mai multă atenţie zonei gâtului, în special în lunile ianuarie, mai şi octombrie. În restul anului, sănătatea e cu mult mai bună decât în 2006.
Racii – sănătate maximă
În ianuarie şi februarie, dacă sunt singuri, Racii ar trebui să se pregătească pentru o apropiere faţă de o pesoană la care nu s-au gândit până acum. Dacă nu se vor simţi pregătiţi, nu trebuie să se lase manipulaţi sau convinşi. Începutul anului le poate aduce o slujbă minunată. Presiunea financiară din 2006 va dispărea şi vor avea ocazia să facă economii simţitoare. Racii care au deja un partener de viaţă vor fi foarte mândri de alegerea făcută şi vor fi şi mai apropiaţi de partener. În primele săptămâni ale lui noiembrie, o veche dragoste îşi va face apariţia în viaţa lor, cerând o a doua şansă. Racii trebuie să-şi urmeze instinctul. Vor avea ocazia să-şi transforme un hobby într-o resursă financiară considerabilă. În cursul anului 2007 vor aduna o întreagă colecţie de admiratori. Îşi vor dori un nou loc de muncă, total diferit de cel vechi. Dacă nu au obiceiuri nocive, Racii vor avea o sănătate maximă. După luna martie, emoţiile vor juca un rol foarte important în viaţa lor, stârnite de un membru al familiei. Trebuie să aibă grijă la inimă şi spate.
Leu – slujba perfectă
Anul 2007 va fi un an spiritual pentru nativii zodiei Leu. Cei care au deja un partener vor realiza că legăturile dintre ei sunt din ce în ce mai puternice, mai ales în octombrie-decembrie. Celibatarii s-ar putea să aibă logodna sau căsătoria spre sfârşitul anului, pentru că sunt foarte hotărâţi să-şi găsească jumătatea. Ştiu ce caută, s-au maturizat. Nu vor lăsa deoparte nici posibilitatea de a reaprinde flacăra unei iubiri mai vechi. 2007 le va aduce un noroc nesperat în dragoste. Profesional, Leii vor munci din greu, dar vor primi şi recompense. Meritele le vor fi recunoscute pe la mijlocul lunii martie şi apoi, în septembrie, vor fi urmate de o promovare. Jobul perfect ar putea veni pe la mijlocul lunii martie, iar luna iulie va aduce cu ea oferta unui vechi angajator. Starea fizică va fi normală pentru Lei până în luna octombrie. Mijlocul anului îi va găsi în incapacitatea de a-şi exprima sentimentele, atât cele negative, cât şi cele pozitive. Vor fi mai mult îngrijoraţi de sănătatea membrilor familiei şi o vor neglija pe cea proprie.
Fecioară – noi proiecte
Fecioarele îşi doresc un nou început. Îşi vor expune întreg sufletul până la sfârşitul lui ianuarie, când un fost partener e posibil să-i caute. Mijlocul lunii martie le va aduce o şansă extraordinară pentru viaţa amoroasă. Fecioarele vor fi pline de energie, încrezătoare. Deşi în lunile septembrie şi octombrie vor avea unele impulsuri spre excese financiare, în restul anului se pot relaxa. Veştile venite din trecut îi vor ajuta pe nativii zodiei Fecioară să poată lăsa în urmă o parte a vieţii lor şi vor fi gata să meargă mai departe. Până la începutul toamnei, Fecioarele vor descoperi o latură cu totul nouă a personalităţii lor, datorită unui partener care ştie exact pe ce butoane să apese. Trebuie să nu uite să-i mulţumească. Luna martie va fi extraordinară pentru relaţiile la locul de muncă şi pentru startul unor noi proiecte. În septembrie, vor vedea şi rezultatele. Vor fi feriţi de probleme financiare dacă nu vor investi mai mult decât îşi permit. Mijlocul anului va aduce probleme legate de genunchi, dinţi, păr şi dureri de cap. Dar vor trece, cu metode naturiste.
Balanţă – venituri substanţiale
Casa şi familia îi vor ţine ocupaţi pe cei din zodia Balanţei la începutul anului 2007. Aprilie poate aduce o descoperire uimitoare: un partener în care au avut încredere de la început nu va fi tocmai persoana pe care o credeau, în momentul în care vine vorba de bani. Balanţele trebuie să-şi vegheze banii, mai ales în noiembrie şi decembrie. În această perioadă, o relaţie amoroasă secretă ar putea ieşi la iveală. Vor afla câteva amănunte picante. Noiembrie şi decembrie sunt luni prospere, pline de umor şi energie pozitivă. La începutul anului va prospera liniştea de acasă, Balanţele îşi vor descoperi noi talente culinare. Va apărea şi un flirt desprins parcă din romanele de dragoste. Fie că este vorba de un partener actual sau de o pasiune nou descoperită, până în martie Balanţele vor avea parte de noi experienţe. Nimic nu va sta în calea dragostei lor. Spre sfârşitul anului, o pasiune iscată din senin va face furori. Martie s-ar putea să aducă o dezvoltare spectaculoasă a relaţiei cu şeful. Se impune un control serios al cheltuielilor, pentru a evita falimentul. Afacerile vor merge bine şi vor genera venituri substanţiale. Sănătatea e bună, mai multă atenţie la genunchi, dinţi, picioare, coloana vertebrală.
Scorpion – schimbare de profesie
2007 va fi mai bun ca 2006 pentru Scorpioni. Chiar de la începutul anului vor fi activi, ocupaţi şi foarte pasionali. Toată lumea va fi deschisă ideilor propuse de Scorpioni. Finanţele nu vor fi o problemă în 2007, superiorii îi vor iubi. În septembrie-octombrie, un flirt de ocazie s-ar putea transforma în ceva serios. Dacă sunt singuri, vor profita din plin, dacă nu, vor fi încântaţi să se aproprie din ce în ce mai mult de partenerul de viaţă. În 2007, vor descoperi că excesul de fericire şi dragoste va atrage şi mai multe evenimente şi circumstanţe amoroase. Rezultatele pozitive se vor ţine într-un ritm nebunesc. Se vor ridica victorioşi după cele mai grele bătălii. Relaţiile echilibrate vor fi invidiate. Vor fi serioşi şi dedicaţi la locul de muncă. Se poate să treacă spre domeniul vânzărilor, cu rezultate surprinzătoare. Martie este o lună bună pentru a porni propria afacere. O aventură la locul de muncă s-ar putea produce în toamnă. Nu vor exista probleme de sănătate dacă se vor evita excesele şi viciile.
Săgetător – promovarea meritată
Săgetătorul nu este genul care să stea locului pentru mult timp, de aceea anul 2007 va fi plin de schimbări. Anul acesta îşi va dori să se aşeze la casa lui. Dacă deja are pe cineva alături, continuă să menţină aceeaşi atmosferă în cuplu. Săgetătorii vor dori să petreacă tot mai mult timp în preajma persoanei iubite. Dacă încă îşi caută sufletul pereche, de la jumătatea lunii februarie până în aprilie vor fi asaltaţi de ocazii. Vor cheltui mai mult pentru a face cadouri celor dragi. Există şanse să aibă parte de o relaţie la început de vară, dar şi pe la sfârşitul lunii noiembrie. În carieră, vor fi mai multe schimbări. Este posibil să avanseze ierarhic la actualul loc de muncă, primăvara şi iarna. Vor încheia anul foarte mulţumiţi. Sănătatea şi vitalitatea nu vor fi la cote excelente în acest an. Vor avea ceva probleme medicale în aprilie şi octombrie. Stresul le va afecta starea psihică. Dar vor reuşi să se redreseze prin odihnă. Ca să evite tulburările digestive, trebuie să renunţe la alcool şi anumite feluri de mâncare.
Capricornul – un coleg admirabil
Capricornii vor străluci în acest an. Vor fi admiraţi de şefi, colegi, persoanele iubite. E posibil să-şi întâlnească idealul în ianuarie sau februarie, cu care vor petrece mult timp, dispărând de la evenimentele sociale. Dacă deja sunt într-o relaţie, perioada aprilie-august va scoate la suprafaţă surprize încântătoare despre persoana pe care credeau că o cunosc. În carieră, anul 2007 va fi un moment prielnic să iasă la rampă, chiar dacă planurile lor sunt de pe o zi pe alta. Cariera se va dezvolta rapid, dacă vor păstra relaţiile bune cu colegii şi partenerii de afaceri. Se ştie că muncesc mult şi sunt corecţi, motiv pentru care vor primi complimente. Anul ăsta, fie vor fi recrutaţi, fie vor fi în căutarea unei noi cariere, fără a simţi că trădează pe cineva. În vară, vor fi foarte fericiţi de decizia pe care au luat-o şi vor şti că au făcut ce era mai bine. Se vor bucura de o sănătate de fier, dar ceva probleme e posibil să apară spre sfârşitul anului. Singura lor grijă ar trebui să fie dieta.
Vărsător – surplus de creativitate
Până la sfârşitul lui februarie, Vărsătorii vor reuşi să strângă ceva bani. În iulie, trebuie să se aştepte la o iubire din trecut care va veni să le testeze independenţa. Dacă vor considera că au găsit rezolvarea vechilor probleme, se vor arunca în această relaţie, dacă nu, vor hotărî să-şi păstreze independenţa cucerită. Se vor trezi că trăiesc într-o lume foarte reală şi pragmatică. Spre începutul anului, caracterul impulsiv al zodiei îşi va arăta colţii. Vor lăsa o impresie cu totul nouă la nivel profesional. Vor şoca prin combinaţia de creativitate şi simţ practic şi vor înghiţi proiecte după proiecte, cu rezultate pe măsură. Ar fi bine să fructifice această perioadă, mai ales că luna martie este una propice investiţiilor financiare. În septembrie, cheltuielile neprevăzute vor răsări de peste tot. Prima parte a anului va fi una fără probleme de sănătate, dar începând cu luna august trebuie să se preocupe mai mult pentru a se menţine în formă. Trebuie să fie foarte atenţi la volan. Zonele cu probleme: coloana, oasele, dinţii şi stomacul.
Peşti – călătorii şi aventură
Peştii vor descoperi cu uimire că unele persoane cu autoritate şi influenţă ascultă părerile lor şi vor fi recompensaţi pentru onestitate, integritate şi munca depusă. 2007 înseamnă sfârşitul unei perioade dificile pentru Peşti. Vor acţiona chiar din prima lună. Vor avea multe ocazii de a călători. Poate chiar în locul unde au visat să se întoarcă. Lucrurile vor sta din ce în ce mai bine în relaţia de cuplu, spre sfârşitul anului. Cei care nu au angajamente vor avea o surpriză la sfârşitul lunii iulie, când vor da peste o persoană al cărei rol va creşte constant în viaţa lor. Cupidon îi va răsfăţa anul acesta. Dacă vara îi va prinde fără partener, trebuie să fie deschişi la orice sugestie, s-ar putea să găsească exact ce-şi doresc. Profesional, Peştii sunt oamenii de bază la locul de muncă. În primăvară, vor fi propuşi pentru responsabilităţi mai mari. De-a lungul anului, vor fi tentaţi să-şi schimbe serviciul, dar nu vor ceda, până în septembrie. Lunile cele mai precare pentru starea sănătăţii sunt ianuarie, iulie şi septembrie. Zonele de care ar trebui să aibă grijă sunt: zona genitală şi picioarele.
Zodiac chinezesc
Anul Mistreţului de Foc începe la 18 februarie şi ţine până pe 6 februarie 2008.
– Şobolan: linişte, calm, realizări şi acumulări financiare, stabilitate familială.
– Mistreţ: decizii inspirate, progrese profesionale, câştiguri materiale.
-Tigru: oportunităţi profesionale, ascensiune financiară, călătorii şi mulţi prieteni.
– Iepure: recompense profesionale, mulţi prieteni, economii substanţiale.
– Şarpe: sprijin colegial, aprecieri la locul de muncă, investiţii bine cumpănite.
– Cal: beneficii prin muncă, creşterea veniturilor şi cheltuielilor, echilibru în viaţa socială.
– Capră: iniţiative de succes, noroc, promovare, mulţi bani, iubire romantică.
– Maimuţă: noi calificări, afaceri bune bazate pe intuiţie, prieteni noi.
– Dragon: progrese în carieră, rotunjirea veniturilor, sprijinul prietenilor.
– Cocoş: prosperitate, evidenţiere profesională, sentimente puternice.
– Câine: satisfacţii profesionale, situaţie materială bună, prieteni adevăraţi.
– Bivol: planuri mari, realizări modeste, surprize sentimentale. Adina Amza
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















