Drog, groapa cu lei, vocatie, montagne-russe, goana dupa aur, campanie militara, nume care i se pot da publicitatii. O stapana nemiloasa despre care se spune ca nu tine seama de cat esti de bun, ci de cat esti in stare sa rezisti, cateva greseli putandu-te costa lasarea definitiva la vatra. O stapana nesatula care aduna sub aripa ei un melanj pestrit de arhitecti, jurnalisti, ingineri, graficieni, regizori si economisti care muncesc pe branci sa-i puna la picioare si ultima farama de nonconformism, creativitate sau abilitate. O stapana capricioasa, careia i te vinzi, pe bani frumosi ce-i drept, trup si suflet si pe care te straduiesti s-o multumesti fie zi, fie noapte, pana la epuizare. Si atunci e fireasca intrebarea ce hraneste dragostea statornica a slujitorilor ei credinciosi, care nu se lasa dusi de langa trupul ei imbelsugat decat doborati de boala sau sleiti de puteri.
Dragos Popescu, deputy creative director Young & Rubicam:
-Nu am destula aplecare pentru a fi marele inginer-
-Marturisesc ca nu as putea face altceva. Nu am destule rime ca sa fiu marele poet. Nu am destula rabdare ca sa scriu marele roman. Nu am destule ore la cinemateca ca sa regizez marele film. Nu am destule dialoguri ca sa compun marea piesa de teatru. Nu sunt destul de bufon pentru a fi marele bufon. Nu am destula credinta pentru a fi marele sihastru, iar dupa o dezastruoasa experienta academica de doi ani am inteles ca nu am nici destula aplecare catre stiintele exacte pentru a fi marele inginer.
Dar, imbinand cate ceva din toate cele de mai sus, am observat ca iese, daca mi-e cu iertare, marele copywriter-.
Ioana Manea – director de creatie coordonator, Lowe Lintas GGK:
-Un dram de experienta-
-Pasiunea. Imaginatia. Comunicativitatea. Patima scrisului. Placerea improvizatiei. Savoarea analizei. Aproape lipsa rutinei. Provocarea. Dinamica. Noutatea. Asemanarea cu teatrul. Asemanarea cu cinematografia. Asemanarea cu scoala. Asemanarea cu viata. Concurenta. Confratii. Colegii. Clientii. Spiritul de echipa. Spiritul polemic. Perfectibilitatea umana. Responsabilitatea. Lupta cu mediocritatile. Dispretul pentru demagogie. Umorul. Ironia (da, si a sortii). Pregatirea. Compensarea. Cresterea. Respectul de sine. Recunoasterea. Nonconformismul. Un dram de experienta. Pofta de a invata mereu. Ambitia. Speranta. Curiozitatea. Pasiunea-.
Alina Gavrila, director general -Gavrila si Asociatii- :
-O mica revolutie in fiecare zi-
Cred ca e important sa nu ajungi dupa ceva ani de publicitate sa -te visezi- expert, sa crezi ca -experienta- isi spune cuvantul. Consider ca in aceasta meserie de creator de publicitate ajungi foarte repede -depasit-, daca te bazezi numai pe experienta. Ajungi un bucatar cu retete, in loc sa fii un food stylist.
-Nu exista un singur raspuns, exista o sumedenie de factori, cum ar fi: nervii. Ma tin nervii. Nu in primul, dar nici in ultimul rand. Fiecare zi in publicitate e o incercare si o lupta: cu timpul, cu clientii, cu furnizorii, cu departamentul financiar, cu tine insati. Si cu siguranta ca ar fi cedat la un moment dat, daca publicitatea nu mi-ar fi placut atat de mult. Daca ideile nu mi-ar fi fost recunoscute, daca mai apoi nu ar fi fost publicate, prietenii si cunoscutii n-ar fi avut vorbe bune la adresa lor, clientii nu ar fi fost atat de multumiti, incat sa revina cu inca un proiect… si inca unul, daca n-as avea certitudinea ca maine am un proiect nou.
Sunt o persoana energica, activa, o persoana care se plictiseste repede. De aceea cred ca publicitatea <m-a prins>. In fiecare zi se intampla altceva, lucrez la un proiect nou, lansez un brand (caruia poate-i dau chiar numele) sau o noua campanie de imagine, filmez un spot… N-ai timp sa te plictisesti, totul intr-un ritm ametitor de divers.
Nemultumirea cred ca ar fi un alt factor. Nu sunt niciodata pe deplin multumita de un proiect de creatie dupa ce se concretizeaza. Ma gandesc intotdeauna ca s-ar fi putut sa-l fac mai bine, si-atunci vreau mai mult de la urmatorul, caut sa gasesc alte moduri de exprimare, sa fac mici inovatii, sa incerc ceva nou.-
Un mare director de creatie, Pasquale Barbella, cu care am avut placerea sa lucrez, spunea la un moment dat: -Fa o mica revolutie in fiecare zi!-. Sunt cuvinte in care cred si care m-au inspirat intotdeauna.
Spiritul de lupta. Imi place lupta, nu tranta. Imi plac prezentarile – un mic show si o mica batalie -, dar daca ideea e buna, merita o batalie, cu strategie, cu desfasurare de forte. Si ma bat pentru ideile mele si ale colegilor mei, atunci cand cred ca, intr-adevar, acea campanie ar schimba ceva pe piata. Este un alt lucru care ma tine -treaza- in publicitate. Ar mai fi optimismul de care ai multa nevoie in anumite momente si puterea de a te mobiliza si a o lua de la capat a doua zi.
Oamenii. Imi plac oamenii. Si ei pe mine… ha ha ha ! Oamenii talentati, pasionati de ceea ce fac, entuziasti. Si am norocul sa fiu inconjurata de astfel de oameni. Lucrez intr-un business al comunicarii si e foarte important sa-mi faca placere sa vorbesc cu colegii, clientii, furnizorii. Sa stii sa-i asculti, sa te bucuri de cei cu care lucrezi, sa te bucuri pentru cine lucrezi. Acum, avand agentia mea, pot sa-mi aleg chiar si clientii. Si sunt mandra de clientii mei. Cred in sloganul: -Faci business cu oamenii care-ti plac-. La fel si cu echipa de -asociati-, e foarte placut sa lucrezi cu prieteni.
Simtul umorului. L-am lasat mai la urma, ca bomboana de pe tort. In publicitate ai nevoie de el. Daca nu-l ai, inseamna ca ai o problema serioasa si ai nevoie de o reorientare profesionala. E stiut cat de pretuite sunt si ce succes au campaniile cu umor.
Emil Cioanca – Art Director Ogilvy:
-Mersul la pas devine plictisitor-
-De ce ajunge cineva in publicitate? Simplu! Ca sa incerce ceva nou, interesant, dinamic. De ce ramane cineva in publicitate? Sa vedem! Atunci cand te sui prima data intr-un montagne-russe incerci sa vezi cum e. Simturile iti sunt date peste cap, ceea ce stiai despre EMOTII ramane undeva, mult in urma, la nivelul de teorie si experimentezi ceva total nou. Problema care se pune la sfarsitul cursei este: Mai merg o data? Si mai mergi o data, si inca o data…
Dar trebuie sa cobori la un moment dat, nu? Nu este obligatoriu, poti ramane si peste noapte, masina functioneaza nonstop, ca si viata. Si, in timp, constati ca nu mai ai CUM sa cobori, nu mai ai DE CE sa cobori, pentru ca realizezi ca mersul simplu, la pas devine ceva anost, plictisitor. Ce sa faci acolo jos? Probabil ca asa simt si alti colegi de montagne-russe, din celelalte vagoane – sau nu-, dar eu stiu ca din primul vagon asa se vede si asa se simte. Cat despre restul, ca sinele nu sunt prea drepte, ca s-a mai luat culoarea pe ici, pe colo, ca cineva in spate tipa prea tare la curbe, ce mai conteaza…! Viata merge inainte! Si nimic nu e simplu pe lumea asta-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
